Lovitură pentru Theresa May: Guvernul său, găsit vinovat de „ultraj la adresa Parlamentului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii britanici i-au aplicat o lovitură dură premierului Theresa May marţi, stabilind prin vot că Guvernul său se face vinovat de ”ultraj la adresa Parlamentului”, după ce a refuzat să publice întegral avizul juridic britanic cu privire la proiectul acordului Brexitului, relatează Reuters.

Deputaţii au adoptat cu 311 de voturi la 293 această moţiune, care dispune să se publice imediat avizul juridic respectiv.

Guvernul a anunţat că se va conforma votului Parlamentului.

Adoptarea acestei moţiuni sugerează că opoziţia faţă de proiectul acordului este deosebit de puternică.

În urma acestui vot, lira sterlină s-a depreciat la cel mai scăzut nivel pe care l-a înregistrat anul acesta faţă de dolar.

Astfel, lira sterlină s-a depreciat cu aproximativ 0,5% şi a ajuns la nivelul de 1,2667 dolari către ora 17.30 GMT (19.30, ora României).

Adoptarea acestei moţiuni a avut loc în prima zi de dezbatere parlamentară care urmează să se încheie la 11 decembrie cu un vor asupra proiectului acordului Brexitului - încheiat de Guvernul May cu Uniunea Europeană.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite