Acordul pentru Brexit. Donald Trump îi taie aripile Theresei May

0
0

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a dat o lovitură neaşteptată şefei Executivului de la Londra, Theresa May. Şeful Casei Albe a criticat acordul „divorţului“ dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană exact în momentul în care premierul britanic face eforturi susţinute pentru a-şi convinge propria ţară că înţelegerea cu Bruxelles-ul încheiată duminică este avantajoasă.

„Ăsta pare să fie un acord bun pentru UE“, le-a spus Donald Trump unor jurnalişti aflaţi la Casa Albă. Ba mai mult. Preşedintele SUA a avertizat că acest acord ar putea dăuna  schimburilor comerciale între Washington şi Londra, relevă AFP. 

„Trebuie să ne uităm serios dacă Regatul Unit este autorizat sau nu să facă comerţ“, a spus el adăugând că, „dacă vă uitaţi la acord, ei ar putea să nu fie autorizaţi să facă comerţ cu noi, iar ăsta nu va fi un lucru bun“. 

Miliardarul republican şi-a exprimat totuşi speranţa că premierul britanic Theresa May va fi „în măsură să facă ceva în legătură cu asta“.

De cealaltă parte, Downing Street a replicat că Regatul Unit va fi liber să încheie propriile sale acorduri comerciale cu ţări terţe, graţie „unei politici comerciale independente“. 

„Am pus deja bazele unui acord ambiţios cu Statele Unite“, a asigurat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra.

Acordul privind Brexitul, încheiat duminică după îndelungi şi dificile negocieri, prevede o perioadă iniţială de tranziţie de 21 de luni, timp în care aproape nimic nu se va schimba în relaţiile dintre Regatul Unit şi UE. 

Ulterior, dacă perioada de tranziţie nu se va prelungi, Regatul Unit ar rămâne în uniunea vamală cu UE în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere privind un alt tip de relaţii comerciale.

Atmosferă tensionată

Însă comentariile lui Donald Trump au toate şansele să încingă şi mai mult spiritele în Regatul Unit, unde numeroase voci din spectrul politic critică tot mai vehement acordul pe care Theresa May continuă să-l prezinte totuşi drept „cel mai bun posibil“. 

Parlamentul britanic urmează să se pronunţe asupra lui pe 11 decembrie.

Acordul pentru Brexit negociat de premierul Theresa May este criticat şi de o serie de economişti, relevă Bloomberg. Potrivit unui grup de cercetători coordonat de economistul Jonathan Portes, înţelegerea este mai defavorabilă economiei decât apartenenţa la Uniunea Europeană. 

Acordul, afirmă ei, va reduce producţia economică a Marii Britanii pe parcursul următorului deceniu, comparativ cu rămânerea în blocul comunitar.

Estimări pesimiste

Astfel, acest acord va reduce PIB-ul pe cap de locuitor cu 1,9% - 5,5% comparativ cu rămânerea în Uniunea Europeană. Economiştii au adăugat că lipsa unui acord pentru Brexit ar reduce PIB-ul pe cap de locuitor cu până la 8,7%, notează News.ro.

Analiza, efectuată de Centrul pentru Performanţe Economice şi Institutul de cercetări Regatul Unit într-o Europă în Schimbare, arată şi că economiile obţinute din contribuţiile la bugetul UE vor compensa doar o mică parte din daunele provocate economiei.

Totodată, acordul pentru Brexit va reduce şi fondurile disponibile pentru serviciile publice.

Economiştii au explicat că au menţinut marja mare a estimării referitoare la PIB din cauza incertitudinillor foarte mari.

Parlamentarii britanici vor analiza mai multe astfel de date, înainte de votul decisiv din Parlament. 

Banca Angliei, Trezoreria şi institutele de cercetări fac eforturi de ultim moment pentru a oferi dovezi măsurabile prin care să demonstreze impactul Brexitului. 

Un alt raport publicat luni de Institutul Naţional pentru Cercetări Economice şi Sociale estima că Brexitul va reduce economia britanică cu 100 de miliarde de lire sterline  pe an, până în 2030. Suma este echivalentă cu producţia anuală a Ţării Galilor sau cu serviciile financiare din Londra.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri