Laburiştii britanici, în prag de „Exit din Brexit“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braxit

La congresul laburist din Liverpool se decide asupra eventualei schimbări a poziţiei privind Brexitul şi susţinerii unui al doilea referendum. Ar fi bine, crede Birgit Maaß, căci ţara are nevoie de o alternativă.

Să sperăm că Theresa May îşi va frige degetele - cam asta ar fi strategia privind Brexitul a celui mai mare partid de opoziţie din Marea Britanie. Laburiştii britanici nu au venit până acum cu niciun proiect alternativ la actuala strategie controversată de negocieri a guvernului de la Londra. Cum ar trebui mai exact să arate Marea Britanie după Brexit, conform viziunii laburiste? Nu prea ştie nimeni. Laburiştii au convenit, după multe tatonări, doar că ţara ar trebui să rămână parte a uniunii vamale. Obiectivul utopic al laburiştilor, al unui Brexit sub sloganul „Jobs First“, potrivit căruia angajaţilor britanici ar urma să le meargă mai bine după ieşirea din UE, nu este luat de nimeni în serios.

Rază de speranţă pentru „Exit din Brexit“

La congresul naţional al laburiştilor se discută însă acum în premieră, în mod serios, despre o eventuală angajare a partidului pentru organizarea unui al doilea referendum privind Brexitul. Este un mic succes pentru tabăra pro-europeană din cea mai mare formaţiune de opoziţie din Regatul Unit. Formularea temei este indecisă şi permite conducerii partidului să dispună de toate opţiunile posibile - inclusiv solicitarea de alegeri anticipate şi renunţarea la un al doilea referendum privind rămânerea Marii Britanii în UE. Dar există acum un licăr de speranţă, o posibilitate pentru Partidul Laburist de a veni cu o contrapropunere la proiectul premierei Theresa May, un eventual „Exit din Brexit“.

La prima vedere, ar fi de înţeles ca laburiştii să sprijine măcar un „soft Brexit“, dacă nu chiar organizarea unui al doilea plebiscit, prin care britanicii să aibă şansa să-şi reevalueze decizia din iunie 2016. Pentru că atât majoritatea membrilor de partid laburişti, cât şi majoritatea deputaţilor se pronunţă clar pentru rămânerea în Uniunea Europeană. Dar liderul laburiştilor şi al opoziţiei, Jeremy Corbyn, nu este pro-european. Nici în timpul campaniei de la referendumul de Brexit, Corbyn nu a găsit de cuviinţă să susţină clar rămânerea în UE: el s-a declarat „70%“ pro-european - nu mai mult.

În plus, destui alegători laburişti au votat pentru Brexit. Între timp, majoritatea britanicilor consideră că a fost o greşeală să se pronunţe pentru ieşirea din UE şi mulţi se tem de efecte economice negative. Dar în societatea britanică în ansamblul ei nu există deocamdată o tendinţă clară în favoarea unui al doilea referendum. Domină impresia că numeroşi alegători britanici s-au săturat de această temă incomodă şi nu mai vor să audă nimic despre ea.

Presiune dinspre baza partidului

Dar în interiorul Partidului Laburist lucrurile chiar se mişcă. La congresul din urmă cu un an, conducerea partidului a reuşit să evite un vot privind poziţionarea formaţiunii faţă de Brexit, axând dezbaterile pe probleme interne, precum dreptatea socială. Acum nu va mai reuşi însă, pentru că baza partidului exercită presiuni seriose. Noi organizaţii ale membrilor laburişti, formate mai ales de tineri, doresc împiedicarea Brexitului. Aceştia se fac auziţi, după cum s-a întâmplat la o demonstraţie în favoarea unui al doilea referendum. Manifestaţia a avut loc pe marginea congresului laburist. „Poţi să mă auzi, Jeremy Corbyn?“, a strigat deputatul David Lammy - se pare că a fost auzit.

Conducerea laburistă ar trebui să se folosească de entuziasmul membrilor partidului şi să încerce să influenţeze opinia generală din ţară. Ar fi strategia corectă: pentru că tocmai electoratul laburist din regiunile odinioară industriale, acum slăbite structural, va avea de pierdut în cazul unei crize economice care ar putea urma unui Brexit dur. În ciuda tuturor dificultăţilor, Partidul Laburist nu ar trebui să se teamă să adopte o linie politică clară vizavi de relaţia Regatului Unit cu UE. Marea Britanie are mare nevoie de o alternativă la planurile de Brexit ale Theresei May!

Birgit Maaß este corespondenta DW la Londra

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite