Julian Assange, lăsat fără internet de un organism guvernamental
0
Administratorii site-ului lui Julian Assange au anunţat că au fost nevoiţi să intervină de urgenţă după ce cofondatorul WikiLeaks a rămas fără acces la internet din cauza unui organism guvernamental.
De când s-a refugiat în Ambasada Ecuadorului de la Londra, internetul este unul dintre puţinele mijloace de care dispune Julian Assange pentru a menţine contactul cu lumea.
Însă cofondatorul WikiLeaks a rămas fără acces la internet luni dimineaţă, în urma intervenţiei unei „autorităţi guvernamentale“, potrivit unui anunţ pe Twitter în care nu este indicat vreun responsabil în acest caz.
Aceste probleme de conexiune la internet au apărut după ce WikiLeaks a publicat a noua partea din e-mailurile şefului de campanie a lui Hillary Clinton, John Podesta. În total, peste 12.000 de e-mailuri au fost dezvăluite publicului de la începutul acestei luni.