Iţele unei ample operaţiuni de spălare de bani din Finlanda duc spre Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turku, Finlanda Foto: EPA/EFE
Turku, Finlanda Foto: EPA/EFE

Biroul Naţional de Investigaţii din Finlanda a făcut, la sfârşitul săptămânii trecute, ample percheziţii într-o zonă situată în apropiere de oraşul Turku din sud-vestul ţării în legătură cu o operaţiune de spălare de bani la nivel internaţional ale cărei iţe duc spre Rusia.

Potrivit presei finalandeze, acţiunea forţelor de ordine a vizat firma de imobiliare Airiston Helmi condusă de un rus cu cetăţenie malteză, care este bănuit că ar avea legături cu FSB (servicul de spionaj rus). 

În cadrul operaţiunii, au fost percheziţionate 17 imobile, au fost confiscate zeci de documente, iar trei persoane au fost reţinute, dintre care două au rămas în arest.

Compania în cauză, fondată în toamna lui 2007, ar fi înlesnit vânzarea unor proprietăţi din arhipelagul Turku în valoare de miloane de euro, toate terenurile fiind situate în zone strategice. De asemenea, ar fi folosit muncitori la negru pentru mai multe proiecte de construcţii.

Conform organismului finlandez de supraveghere a terenurilor, în perioada 2007-2014, Airiston Helmi a cumpărat sau a vândut proprietăţi în valoare de 9,2 milioane de euro, în 2014 fiind vândută o proprietate unui cumpărător particular pentru suma de 4,5 milioane de euro. 

Numai că în ultimii câţiva ani, compania a început să raporteze pierderi, cea mai recentă fiind în valoare de 300.000 de euro (în 2017).

„Helsingin Sanomat“ a scris că operaţiunile firmei au intrat în atenţia  oficialilor finalndezi din domeniul securităţii de câţiva ani, ca urmare a legăturilor acesteia cu Rusia. 

Deşi în toamna anului 2016 compania a raportat că patronul său este din Polonia, datele obţinute din această ţară au scos la iveală faptul că unicul acţionar este rusul aflat la şefia comitetului de conducere. Iar până relativ recent, adunările generale anuale ale companiei au fost organizate la Sankt Petersburg.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite