„Instrumentalizarea revoluţionară“ a stării conflictuale din Europa

FOTO AFP

Am auzit explicată această sintagmă „instrumentalizare revoluţionară“ când am participat la diversele evenimente organizate de organizaţii care protestau împotriva marilor reuniuni de tip Summit (UE sau NATO) sau a conferinţelor de înalt nivel ale finanţei mondiale.

Ocazie cu care se argumenta nevoia imediată a „acţiunii directe“, cât mai dure, cât mai necruţătoare şi pe cât se poate cât mai spectaculoase, lovind simultan în cât mai multe dintre centrele vitale ale unei societăţi care, astfel, va fi neapărat obligată să se trezească în şuturi din somnul său burghez.

Să nu faceţi greşeala de a crede că ar fi vorba cumva despre activitatea sau reuniunile unor marginali, squatteri în cartierele mărginaşe şi alegând deliberat un mod de viaţă şi un comportament în afara a ceea ce ne închipuim că sunt normele general agreate. Asta fusese şi convingerea mea până când i-am văzut la lucru şi am putut discuta direct cu lideri ai mişcării mondiale de protest care, în acest moment, a trecut la un nivel superior de acţiune pentru dezorganizarea vieţii sociale, de data asta cu toate forţele concentrate pe Europa.

Pregătirea actorilor este extrem de minuţioasă şi se face în funcţie de rolul ce le este repartizat în diferitele acte ale scenariului. În primul rând, se face o pregătire de bază teoretică şi practică, absolut obligatorie şi reînnoită periodic în funcţie de statutul de organizare al mişcării.

Se studiază, cu exemplificări în tabere de antrenament sau în locaţii urbane abandonate şi care nu atrag atenţia, cărţi esenţiale pentru formarea militanţilor, de la Manualul de gherilă urbană al lui Marghiella, la unele cu mult mai precis aplicabile condiţiilor urbane actuale, aşa cum ar fi „Străzile barbare“ de Piero San Giorgio sau „Protegor“ de Frederic Bouammache, „ghid pentru auto-apărare, securitate personală şi supravieţuire în zona urbană“. Dacă trecem la etajul superior, avem manuale mai sofisticate pentru teoretizarea momentului unei prăbuşiri globale. Pe această etajeră găsiţi, spre exemplu, Ghidul pentru supravieţuire în caz de colaps economic“ sau cel privind „Supravieţuirea după evenimente nucleare, radiologie, biologice şi chimice“, dar şi, pentru a merge şi mai departe, cărţile semnate de Jack Donnovan (The Way of Men sau Bound for Freedom), unele dintre textele preferate ale „frăţilor albe“ neonaziste, chemare pentru „adevăraţii bărbaţi“ de a reveni la surse, adică la sentimentele ancestrale de respect pentru „Forţă, Curaj, Măiestrie şi Onoare“. Am putut găsi la standurile de carte organizate la unele dintre aceste evenimente, foarte multe alte lucări de acest gen, extrem de detaliate şi precise în explicarea modului în care se organizează cu succes manifestaţii urbane masive, transformate în revolte de stradă în urma infiltrării lor de profesioniştii de „black blocks“, oamenii în negru care declanşează episoadele de maximă violenţă.

Despre un exemplu practic vorbeşte Gus Lubin în Business Insider (29 ianuarie 2011) când prezintă „documentul de 26 de pagini distribuit de activiştii egipteni şi intitulat Cum trebuie luptat împotriva forţelor de intervenţie ale poliţiei“). Nu mai e de joacă. S-a trecut pe un alt palier, se dau sfaturi extrem de detaliate şi precise despre modul în care trebuie să te îmbraci, echipamentul de prim-ajutor necesar, acţiunile de răspuns în momentul atacului forţelor de ordine etc. Am ales să reproduc doar partea generală, nu şi diagramele de luptă şi hărţile de defluire consiliate pentru ieşirea din zona de contact sau schemele de contra-atac prezente în versiunea în limba arabă. Dar cred că ceea ce veţi vedea este concludent...

Fenomenul este oare caracteristic doar Primăverii arabe? Evident că nu, aşa cum demonstrează actuala structură coordonată a revoltelor din Europa. Ce mi se pare însă a fi ceva cu totul nou este gradul de sofisticare al operaţiunilor combinate nu numai la nivelul unor mari metropole sau oraşe de pe un singur teritoriu naţional, ci coordonate de un centru de comandă transnaţional care, iată, reuşeşte să monteze acţiuni paralele în perioada de maxim impact asupra vieţii sociale şi economice.

Am în vedere un exemplu mai mult decât ciudat şi sugestiv: pentru finele săptămânii viitoare, în Franţa, Germania, Belgia se anunţă ample mişcări de protest sau greve generale care pot produce, din nou, probleme extrem de serioase tocmai deoarece au un foarte înalt potenţial de explozie imediată. Uitaţi-vă, spre exemplu, la programul manifestărilor ce vor avea loc la Bruxelles în acest sfârşit de săptămână, tradiţional rezervat vizitării târgurilor de Crăciun şi cumpărăturilor. Conform tehnicii organizării haosului, urmează - aşa cum anunţă La Libre Belgique - 3 zile de maximă tensiune în care foarte mulţi oameni se vor întreba dacă mai e sigur să ieşi din casă, darămite să străbaţi zona centrală de magazine din Bruxelles.

Vineri 15 decembrie, Federaţia naţională sindicală FGTB a programat o zi naţională de acţiune „pentru a condamna politica retrogradă a guvernului“, cu greve, blocarea activităţii unor întreprinderi, totul pus în contextul a ceea ce fac „vestele galbene“ în Franţa.

Sâmbătă 15 decembrie vor fi organizate la Bruxelles două marşuri, unul denumit „Marşul împotriva Acordului de la Marrackesh“ asupra migraţiei, din momentul anunţului pe reţelele sociale, 27.000 de persoane semnalându-şi deja intenţia de participare. Organizatorii sunt Asociaţia studenţilor catolici flamanzi şi Asociaţia studenţilor naţionalişti, precum şi organizaţia de tineret a partidului extremist flamand Vlaams Belang, dar şi cei de la Schild&Vrien şi Voorpost. Adică mişcările cele mai active în zona naţionalismului de extremă dreaptă, toată lumea estimând că există riscul imediat de confruntări cu cei veniţi din cartierele cu populaţie importantă sau chiar majoritară maghrebiană sau africană.

Duminică, 16 decembrie, va fi organizată, tot la Bruxelles, o manifestaţie în favoarea Pactului mondial pentru migraţie de la Marrakesh, „pentru a trimite un semnal clar în favoarea drepturilor omului şi împotriva grupurilor neo-fasciste, depăşindu-le numeric pe străzile din Bruxelles. Obiectivul nostru este de a organiza un marş paşnic şi respectând legea“. Foarte lesne de închipuit cine va încerca să profite de acest eveniment.

Deja apar temele unei confruntări care poate prelua şi amplifica elementele nemulţumirii sociale exprimate anterior de membrii sindicatelor, operaţiune clasică ilustrând „instrumentalizarea revoluţionară“ şi pregătirea pentru intrarea în perioada confruntărilor. Poate cel mai sugestiv slogan este cel vehiculat de grupul studenţilor naţionalişti de la Universitatea din Gand care într-un apel difuzat pe reţelele sociale, cheamă „Faceţi astfel încât să puteţi spune copiilor şi nepoţilor voştri că aţi făcut tot ce era posibil pentru salvarea patriei!“.

Dacă aşa începe înainte de început, atunci care ar putea fi ultima etapă de joc pe care o propune acest apel la identitar pentru ieşire la luptă? Bătălia identitară poate fi nemiloasă şi se inflamează rapid. De stins e mai greu.