Inimaginabilul devine mai puţin inimiginabil: dezintegrarea proiectului european

Duminică, la Bruxelles, se va desfăşura reuniunea convocată de Jean-Claude Juncker cu participarea şefilor de state şi guverne din Balcani. Cum e regula nescrisă de la Bruxelles, înainte de reuniune încep să curgă mesaje care să definească, pe cât se poate de precis şi ferm, cadrul general al discuţiilor, pentru ca toată lumea interesată să primească din timp semnalul politic aferent.

Aşa s-a întâmplat şi acum, când, cu ocazia unei reuniuni organizate de Friends of Europe, s-au auzit discursuri extrem de dure asupra nivelului mai mult decât îngrijorător al lipsei de încredere al opiniei faţă de proiectul european şi, în aceiaşi măsură, punând în evidenţă nivelul neaşteptat de ridicat al tensiunilor între diferitele State Membre. Toate împreună, ameninţări directe şi imediate la continuarea construcţiei comune europene.

În consecinţă, începe, măcar formal, la nivelul discursului, un contra-atac extrem de dur, cu constatări care, până acum, ţineau mai degrabă de platformele politice ale contestatarilor majori ai proiectului european. Semn că presiunea este într-adevăr la cote foarte înalte şi că s-a apropiat momentul inevitabil în care apare temerea de "sancţiunea politică" ce ar putea să se simtă destul de rapid, la următoarele alegeri.

Iată, spre exemplu, ce afirmă Frans Timmermans, Prim vicepreşedintele Comisiei Europene:

"În acest moment, provocarea cu care se confruntă proiectul euruopean este una existenţială...Criza refugiaţilor a adus totul la lumină. Adică ceea ce până acum era inimaginabil devine acum mai puţin inimaginabil: dezintegrarea proiectului european".

Chiar aşa de grave sunt lucrurile? Da, răspunde Zoe Konstantanopoulo, fosta preşedintă a Parlamentului Grec:

„Pentru ca Europa să recâştige încrederea publicului, trebuie să-şi regăsească esenţa demografică" – cuvinte care sunt un ecou direct la îngrijorările exprimate asupra efectelor pe termen mediu şi termen lung pe care le-ar putea avea exodul de acum al migranţilor, cel despre care se spune că va produce în mod necesar o dereglare importantă a structurii demografice pe continentul european.

Europa instituţională este departe să dea acum un răspuns coerent la marile probleme cu care este confruntată, iar asta nu face decât să crească neîncrederea partnerilor internaţionali şi, din nou, contribuie la o stare de incertitudine privind modul în care se va structura -atunci când se va întâmpla asta - o soluţie europeană. 

„Faptul că nu avem o strategie privind Siria înseamnă că această criză a refugiaţilor, consecinţă directă a ceea se petrece acolo, este ceva cu mult mai complicat", spunea Jaap de Hoop Scheffer, Preşedintele Comiteteul consultativ danez pentru probleme internaţionale şi fost Secretar General al NATO.

Probleme care se combină cu cele economice şi sociale, căci efectele de lungă durată ale marii crize economice încă afectează unele State Membre, semnul cel mai limpede fiind lentoarea neaşteptat de mare cu care se manifestă reluarea creşterii economice şi situaţia alarmantă a şomajului, mai ales la nivelul tinerilor şi cu deosebire în statele din sudul şi estul european.

Nicholas Schmit, ministrul luxemburghez al muncii şi solidarităţii economice vorbea în acest sens, în mod deschis, despre faptul că Europei nu-i mai pasă de problema echităţii sociale, în acest mod alimentând curentul eurosceptic:

„Pare acum că Europa pune pieţele deasupra problemelor oamenilor, iar partidele populiste doresc să se folosească de această situaţie".

Se schimbă ceva în discursul european? Cu siguranţă că da, după cum vedeţi. Dar asta va însemna şi că vom vedea schimbări fundamentale la nivelul politicilor europene şi că, mai ales, termenul de solidaritate europeană va deveni cumva realitate? Nu la nivel general, ci, măcar, la nivelul răspunsului pe care-l aşteaptă ţările balcanice pentru a începe să-şi redreseze propriile sisteme economice şi sociale afectate în mod real de criza refugiaţilor.

Acesta este, cel puţin declarativ, chiar tema discuţiilor de duminică, atunci când reprezentanţii ţărilor de pe Ruta Balcanică vin să afle dacă angajamentele vor fi ţinute , dacă vor veni în ajutor efectiv structuri europene şi dacă vor veni banii necesari. Dacă nu, căci există şi această perspectivă, problema Rutei Balcanice riscă să se învenineze rapid.

Ea se poate transforma, foarte uşor şi într-un răstimp destul de scurt, într-o criză care să afecteze spaţiul balcanic, asta dacă vor continua să se dezvolte tensiunile între diferitele ţări care îşi aruncă acum acuzaţii reciproce din ce în ce mai dure, în paralel cu mobilizare de forţe armate. Sigur este că acest tip de tensiuni nu poate dura la nesfârşit, teama tuturor fiind că acestea de acum ar putea, la un moment dat sau altul, să se grefeze pe intoleranţe mai vechi, uri istorice şi revendicări care, chiar dacă, cel puţin aparent, au fost rezolvate prin tratate şi aderarea la UE, nu au fost niciodată stinse pe deplin sau acceptate ca dat istoric ireversibil.

Din nenorocire, ceea ce nu ştiu sau nu vor să accepte birocraţii de la Bruxelles, este că aceste realităţi specifice Balcanilor au fost şi rămân explozive, iar o situaţie volatilă ca aceasta de acum poate oricând şă reactiveze vechile situaţii conflictuale. Nu este teorie, nu este un avertisment, este o realitate care începe să se deseneze mai ales în raport cu o creştere a problemelor sociale complexe în toată zona de sud şi de est a Europei, în paralel cu mărirea vizibilă a prăpastiei care desparte ţările sărace ale acestei zone de economiile prospere ale "nucleului dur" al Europei.

Europa aceasta instituţională încearcă acum să creeze un cadru complex pentru ceea ce s-a angajat să producă, adică soluţia europeană.

Întrebarea este acum dacă mai este timp suficient de aşteptare şi dacă, în acelaşi timp, unele state membre, în acest context de presiune de acum, nu au amorsat deja un drum ireversibil spre o retragere înspre „refugiul naţional", securizându-şi pieţele interne şi anunţând o retragere în fruntariile naţionale.

Costurile ar putea fi enorme. Sunt deja importante şi, după cum aţi văzut, apar întrebări serioase privind viitorul şi, mai ales, identitatea proiectului european. Căci, atenţie, va exista şi pe viitor un proiect european. S-ar putea însă să vedem o altă definiţie geografică a acestui proiect, cu noi reguli şi condiţionalităţi.

Aceasta este marea primejdie şi, în fond, tot aici ar putea să rezide şi noua formulă de succes a unei Europe care să arate că a învăţat ceva din ce să petrece acum.

Urmează timpuri interesante şi, după cum vă vom arăta în următoarele zile, sunt elaborate documente intersante care pregătesc viitorul. Totul este ca, şi la noi, cineva să fie interesat de toate acestea. Este?