Guvernul spaniol cercetează ipoteza unui amestec al Rusiei în tulburările din Catalonia. Premierul Rajoy, în capitala Cataloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste masive în Catalonia pentru eliberarea liderilor separatişti arestaţi
Proteste masive în Catalonia pentru eliberarea liderilor separatişti arestaţi

Guvernul Spaniei cercetează implicarea rusească în criza catalană, manifestată pe reţelele de socializare în ultima vreme, în timp ce şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, este aşteptat duminică la Barcelona, pentru prima oară de când Catalonia a fost pusă sub tutela Madridului şi a doua zi după o masivă manifestaţie separatistă, transmite AFP.

Ministrul apărării din Spania, Maria Doloresde Cospedal: Guvernul nostru a verificat că multe mesaje de pe reţelele de socializare provin de pe teritoriul Rusiei. Folosesc expresia exactă „teritoriul Rusiei", pentru că asta nu înseamnă neapărat că avem confirmarea implicării guvernului rus. De aceea trebuie să acţionăm cu prudenţă.

Mişcările separatiste din Catalonia nu au găsit susţinere în interiorul Uniunii Europene, dar liderul Partidului Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, s-a declarat solidar cu cetăţenii catalani care, în opinia sa, vor să trăiască sub steagul catalan şi să vorbească limba catalană.

Partidele din cea mai înstărită regiune spaniolă se pregătesc să participe la alegerile anticipate din 21 decembrie, iar formaţiunile separatiste au decis să-i includă pe liste şi pe foştii oficiali arestaţi de justiţia spaniolă.

Şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, este aşteptat duminică la Barcelona, pentru prima oară de când Catalonia a fost pusă sub tutela Madridului şi a doua zi după o masivă manifestaţie separatistă, transmite AFP.

El ar urma să sosească la ora locală 11.00 (12.00 ora României, la puţin peste două săptămâni de la suspendarea de facto a autonomiei regionale imediat după votarea în parlamentul catalan a unei declaraţii de independenţă. 

Rajoy va participa la prezentarea oficială a candidatului parti

dului său pentru alegerile regionale din 21 decembrie, convocate după destituirea guvernului separatist al lui Carles Puigdemont şi dizolvarea parlamentului, pentru "restabilirea ordinii constituţionale". 

El speră să câştige voturi în tabăra alegătorilor care au fost mai puţin mobilizaţi până acum şi care doresc rămânerea regiunii în Spania. 

Însoţit de ministrul apărării, Maria-Dolores de Cospedal, premierul spaniol va participa doar la un miting de prezentare a candidatului formaţiunii sale, Xavier Garcia-Albiol.

Poliţia municipală din Barcelona a evaluat sâmbătă la 750.000 numărul participanţilor la o mare manifestaţie în acest oraş pentru a cere punerea în libertate a zece lideri separatişti plasaţi în detenţie provizorie. 

Manifestaţia, care a durat aproximativ două ore, a avut drept slogan: "libertate pentru prizonierii politici !". Rajoy va participa la prezentarea oficială a candidatului partidului său pentru alegerile regionale din 21 decembrie, convocate după destituirea guvernului separatist al lui Carles Puigdemont şi dizolvarea parlamentului, pentru "restabilirea ordinii constituţionale".

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite