UPDATE Echipe de intervenţie au început recuperarea cadavrelor victimelor avionului malaysian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lisenko susţine că nu există nicio informaţie despre cutiile negre
Lisenko susţine că nu există nicio informaţie despre cutiile negre

Echipe de intervenţie au început recuperarea cadavrelor celor 298 de persoane aflate la bordul avionului malaysian prăbuşit joi în estul Ucrainei, informează AFP.

Potrivit AFP, echipe de intervenţie au ajuns sâmbătă în apropierea satului Grabov, începând să ia unele corpuri pentru a le duce la morga din Doneţk. La câţiva kilometri se aud explozii, pe linia frontului dintre insurgenţi şi armata ucraineană.

Conform insurgenţilor proruşi, alte 27 de cadavre, găsite în alt sat, au fost transportate la principala morgă din regiunea separatistă.

Însă Administraţia de la Kiev acuză că insurgenţii proruşi încearcă să distrugă, "cu susţinerea Rusiei", probele în ancheta privind doborârea avionului malaysian. "Insurgenţii proruşi încearcă să distrugă, cu susţinerea Rusiei, dovezile acestei crime internaţionale", anunţă Guvernul de la Kiev. "Teroriştii au transportat 38 de victime la morga din Doneţk, unde specialişti care au un accent rus au anunţat că vor să efectueze autopsii. Teroriştii caută şi mijloace de transport de mare capacitate pentru transportarea fragmentelor fuselajului avionului în Rusia", precizează Guvernul ucrainean.


„Guvernul ucrainean afirmă oficial că teroriştii, cu ajutorul Rusiei, încearcă să distrugă dovezi asupra crimelor internaţionale”, transmite Guvernul de la Kiev într-un comunicat emis sâmbătă dimineaţă.

„Potrivit datelor guvernamentale, teroriştii au luat 38 de trupuri şi le-au dus la morga din Doneţk”, acuză autorităţile, adăugând că „speecialişti cu puternic accent rus au ameninţat că vor efectua propriile lor autopsii ale cadavrelor”. 

„Pe 19 iulie, la 7 dimineaţa, 186 de trupuri au fost găsite. Aria care trebuie controlată este de 5 de kiloemtri pătraţi. 18 kilometri pătraţi au fost verificaţi”, a declarat Andri Lisenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Urgenţe al Ucrainei. 

Acesta a adăugat că autorităţilor ucrainei nu li s-au predat cele două cutii negre ale avionului operat de Malaysian Airlines pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur. 

„Nu avem nicio informaţie despre cutiile negre. Niciuna dintre ele nu a fost predată părţii ucrainene”, a spus Lisenko. 

„Integritatea locului prăbuşirii a fost compromisă; există informaţii că indicii esenţiale au fost distruse. Orice interferenţă asupra locului catastrofei riscă să afecteze întreaga anchetă", afirmă ministrul malaysian al Transporturilor, Liow Tiong Lai, care sâmbătă se va deplasa în Ucraina. "Refuzul de a împiedica aceste interferenţe reprezintă un act de trădare a celor 298 de persoane decedate", a spus ministrul malaysian, citat de AFP. 

Insurgenţi proruşi aflaţi în stare de ebrietate trag focuri de armă în aer, blochează accesul experţilor internaţionali la locul prăbuşirii avionului malaysian şi sustrag obiecte ale pasagerilor decedaţi, afirmă surse locale, citate de „Kyiv Post”. 

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a anunţat că echipele sale au reuşit să ajungă la locul prăbuşirii avionului, dar nu pot securiza perimetrul pentru că sunt oprite de separatişti. 

Ancheta internaţională cerută vineri de Consiliul de Securitate al ONU, de preşedintele american Barack Obama, de Kiev, Olanda, de Moscova, Germania, Canada, Australia şi multe alte ţări din întreaga lume pare compromisă din start, după ce la locul tragediei s-au perindat localnici, mineri din apropiere, separatişti şi jurnalişti. 

Separatiştii proruşi controlează zona în care a căzut avionul Malaysian Airlines, doborât de la 10.000 de metri de o rachetă. Aceştia refuză în continuare să permită grupului de 21 de observatori OSCE să demareze o anchetă la faţa locului.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) acuză că a primit acces restricţionat şi pe o perioadă scurtă de timp la locul tragediei, iar asta în contextul în care Ucraina acuză separatiştii sprijiniţi de Rusia că distrug dovezi. 

În timp ce postul de radio rus Kommersant FM se laudă că „dovezile, inclusiv cutia neagră, sunt în drum spre Moscova”, primul pas spre demararea anchetei internaţionale cerută de întreaga lume, chiar şi de Rusia, s-a lovit de refuzul categoric al separatiştilor proruşi de a permite observatorilor OSCE să inspecteze zona în care s-a prăbuşit avionul Boeing 777 doborât joi seară de o rachetă.

Rusia nu intenţionează să ia pentru studiere cutiile negre ale aeronavei Boeing, care s-a prăbuşit în estul Ucrainei, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în interviul acordat postului public de televiziune Rudsia, Rossia-24. Una dintre cele două cutii ar fi fost trimisă deja spre Moscova, ceea ce ar compromite din start orice anchetă cu privire la avionul MH17, care a fost doborât cu o rachetă.

Potrivit lui Lavrov, acest lucru trebuie să fie făcut de Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile, Ucraina şi statele ai căror cetăţeni se aflau la bordul aeronavei. 

Ministrul a relevat că Rusia este dispusă să acorde ajutor logistic în anchetarea accidentului.

Kievul insistă asupra faptului că cutiile negre trebuie să fie studiate în Ucraina, transmite Rossia-24, citat de „Vocea Rusiei”. 

Cele două cutii negre ale aparatului Boeing 777 au fost găsite la câteva ore după ce avionul a fost doborât cu o rachetă. Însă lipsa unor autorităţi clare în zonă a făcut ca ele să se piardă. Despre una se crede acum că se află în drum spre Moscova, după ce separatiştii proruşi care controlează locul accidentului au afirmat ieri în repetate rânduri că au trimis cutia la Moscova pentru că au încredere doar în Rusia să desfăşoare o anchetă corectă. 

Cealaltă cutie neagră rămâne, cel mai probabil, la separatişti, dar asta doar în cazul în care aceştia nu au trimis-o deja în Rusia şi pe aceasta. 

Avionul Malaysian Airlines zbura pe ruta Amsterdan-Kuala Lumpur şi a fost doborât cel mai probabil de o rachetă, susţine ucrainenii. Declaraţii similare au fost făcute de mai mulţi oficiali americani, inclusiv viceprerşedinte Joe Biden. Deocamdată, se ştie cu siguranţă doar căă avionul a explodat în aer.

Separatiştii proruşi au negat orice implicare în atac, susţinând că nu au armamentul necesar pentru a doborî un Boeing 777 de la o asemenea altitudine. Printre ipotezele vehiculate se numără varianta că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer (separatiştii au capturat recent un lansator de acest tip de la armata ucraineană) sau de o rachetă lansată dintr-un avion de luptă (separatiştii nu au astfel de aparate de zbor). 

Deja, SBU a făcut publice mai multe interceptări despre care susţine că arată cum separatiştii proruşi raportează comandanţilor lor din Rusia că au doborât un avion civil. 

Preşedintele rus Vladimir Putin a negat însă orice implicare a forţelor armate ruse, susţinând că responsabilitatea pentru cele 298 de vieţi pierdute este în totalitate a Kievului, din cauza ofensivei demarate la 5 iulie împotriva separatiştilor proruşi din estul ţării. 

Ucrainenii susţin că avionul a fost doborât însă pentru că separatiştii l-au confundat cu un avion militar ucrainean. Tot joi, cu câteva ore înainte, separatiştii au doborât un avion de luptă Suhoi-25 al ucrainenilor, iau luni au doborât un avion de transport militar AN-26. 

Totodată, Kievul susţine acum că separatiştii au capturat cutia neagră a avionului pentru a-şi şterge urmele, după ce rebelii au confirmat aseară că se află în posesia acesteia şi insistă să o trimită la Moscova pentru a fi analizată. 

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Tragedia aviatică din Ucraina: un student clujean şi prietena sa, nemţoaică, se numără printre victime. Colegii spun că ar fi ajuns un medic bun

Avion doborât în Ucraina. Comandantul SBU: „Prioritatea noastră este să aflăm care comandant rus a dat ordin ca avionul să fie atacat”

VIDEO Avion doborât în Ucraina. Mărturia unei femei care a ratat „cursa morţii“

Presa din Rusia: Ucrainenii au vrut să doboare avionul lui Putin, dar au greşit ţinta şi au nimerit în avionul de linie Malaysia Airlines

Mulţi dintre pasagerii avionului malaysian mergeau la o conferinţă despre SIDA, în Australia

MH17. Vicepreşedintele SUA, Joe Biden: Avionul prăbuşit în estul Ucrainei a fost aruncat în aer în timpul zborului

 FOTO VIDEO Avion malaysian cu 298 de pasageri, doborât lângă Doneţk. Nu există supravieţuitori

Reacţiile liderilor politici după tragedia aviatică din Ucraina

Avion doborât în Ucraina. Putin: Tragedia nu ar fi avut loc dacă Kievul nu demara ofensiva asupra separatiştilor

29 iunie: rebelii din Doneţk se lăudau pe Twitter că au pus mâna pe un lansator de rachete Buk. Tweet-ul a fost şters azi

Ruşii, fără milă pe timpul războiului rece: cum au doborât un avion sud-coreean cu 269 de pasageri

FOTO Malaysia Airlines MH17 doborât în Ucraina: olandezul care şi-a anticipat moartea pe Facebook

VIDEO Istoria se repetă: Boeing doborât în Ucraina. Americanii au făcut la fel cu un Airbus cu 290 de civili. SUA le-a dat criminalilor medalii pentru curaj

Malaysia Airlines MH17, doborât peste Ucraina: cine este vinovat?

Cum arată şi ce poate face sistemul sol-aer Buk, care ar fi provocat prăbuşirea avionului Malaysia Airlines în Ucraina

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite