Grecia: UE nu este pregătită să facă faţă unei repetări a crizei migranţilor din 2015 şi trebuie să prevină fuga oamenilor din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine Arhiva
Imagine Arhiva

Uniunea Europeană nu este pregătită să facă faţă unei repetări a crizei migranţilor din 2015 şi trebuie să încerce să îi împiedice pe oameni să fugă de conflictul care să amplifică în Afganistan, a declarat miercuri ministrul grec pentru Migraţie, Notis Mitarachi, transmite Reuters.

Mitararchi, care săptămâna trecută a co-semnat o scrisoare cu miniştrii din alte cinci ţări ale UE, spunând că deportările persoanelor ale căror cereri de azil au fost respinse ar trebui să continue în pofida luptelor, a declarat că încetarea acestor returnări ”va da un mesaj greşit”.

"Ar face ca mai mulţi oameni să încearce să plece şi să vină în Uniunea Europeană", a declarat Mitarachi pentru Reuters, citată de news.ro.

Cu toate acestea, unitatea celor şase semnatari s-a destrămat deja miercuri, atât Germania, cât şi Olanda afirmând că nu vor efectua deportări pentru moment.

Mitarachi a declarat că UE ar trebui să ofere mai mult sprijin pentru a ajuta Turcia să atenueze presiunile sosirilor mai numeroase de migranţi din Afganistan şi a spus că blocul nu poate absorbi o altă criză precum cea cu care s-a confruntat în 2015.

"Absolut nu, UE nu este pregătită şi nu are capacitatea de a face faţă unei alte crize majore a migraţiei", a spus el.

Grecia s-a aflat în prima linie a crizei migraţiei europene în urmă cu şase ani, întrucât aproape un milion de oameni, majoritatea din Siria, Afganistan şi Irak au ajuns pe ţărmurile sale după traversarea periculoasă din Turcia, cu bărci gonflabile.

Luptătorii talibani au obţinut victorii neaşteptate şi puternice în campania lor de înfrângere a guvernului de la Kabul, în timp ce forţele străine conduse de SUA se retrag după o prezenţă de 20 de ani.

Multe state membre ale UE sunt îngrijorate de faptul că evoluţiile din Afganistan ar putea declanşa o reluare a crizei migraţiei europene în 2015, când peste un milion de oameni, majoritatea sirieni, afgani şi irakieni, au sosit în Europa în căutare de refugiu.

"Suntem îngrijoraţi de implicaţiile deteriorării situaţiei din Afganistan şi de aceea este foarte important ca Uniunea Europeană să fie proactivă în prevenirea unei astfel de crize", a subliniat Mitarachi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite