Germania: Aliata Angelei Merkel, favorită la şefia Uniunii Creştin-Democrate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Annegret Kramp-Karrenbauer, secretar general al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), este cotată cu prima şansă la câştigarea şefiei acestei formaţiuni de centru-dreapta, condusă în prezent de cancelarul federal german, Angela Merkel. Aşa arată un sondaj de opinie prezentat vineri, transmite dpa.

Kramp-Karrenbauer, o apropiată a lui Merkel, se bucură de sprijinul a 38% din susţinătorii partidului, potrivit acestui sondaj ce a fost realizat pentru postul ZDF.

În acest timp, principalii ei rivali, Friedrich Merz, fost lider al grupului parlamentar al CDU, şi ministrul sănătăţii, Jens Spahn, au întrunit 29%, respectiv 6% din opţiuni.

Delegaţii partidului urmează să-şi aleagă viitorul lider la o congresul formaţiunii care va avea loc pe data de 7 decembrie la Hamburg. Chiar dacă preferinţele alegătorilor CDU nu sunt decisive, acestea sunt considerate drept un bun indicator privind candidatul care va fi ales de delegaţi.

Sondajul a mai arătat că 12% din cei intervievaţi au afirmat că nu-i interesează cine conduce formaţiunea, iar 15% au refuzat să răspundă la această întrebare.

Annegret Kramp-Karrenbauer, Friedrich Merz şi Jens Spahn şi-au anunţat intenţia de a intra în cursa pentru conducerea Uniunii Creştin-Democrate la scurt timp după ce Angela Merkel a anunţat că nu va mai candida la şefia formaţiunii. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite