Franţa îndoliată. Europa tremură. Din nou

Atentatul de la Nisa a demonstrat, iarăşi, profunda neputinţă a Europei acesteia, a noastră, a tuturor, de a răspunde reţelelor terorii. A mai demonstrat că măsurile luate nu au făcut decât să identifice, de cele mai multe ori post factum, autorii unor acte teroriste şi, eventual, pe membrii celulei din care făceau parte şi, câteodată, pe cei ai primei reţele de susţinere.

Dar, dincolo de asta, nimic. Iar avertismentele date atât de cei de la ISIS cât şi de serviciile de informaţii au concordat asupra unui semnal, cel mai grav dintre toate: în Europa se află multe celule care au fost activate, întărite prin sosirea clandestină a multora dintre cei care au luptat pe diversele fronturi din Orientul Apropiat şi Africa. Reveniţi acum acasă, ca persoane reintegrate în cadrul familial şi atoateocrotitor asigurat de comunităţile lor închise şi solidare.

Acolo este locul de refugiu, acolo se pregătesc atentatele viitoare, acolo se face traficul de arme, droguri, substanţe explozive, acolo se fac marile afaceri în care este implicată toată şi pegra non-musulmană, furnizorii de "marfă" care realizează profituri uriaşe şi care-şi "anonimizează" foarte rapid transporturile, imediat înghiţite de antrepozitele sau depozitele ilegale existente în zonele respective. Uneori beneficiind de complicităţi la nivel înalt , fiind evocată o infiltrare masivă î serviciilor de ordine şi celor de informaţii.

Foarte probabil că, în cazul de la Nisa, camionul acela prlin cu grenade şi arme să fi fost unul dintre vehiculele implicate în acest trafic, folosit însă pe post de armă finală de către un terorist-kamikaze care ajunsese la punctul maxim al unei crize personale de violenţă şi ură împotriva societăţii. Dorind să aplice lecţia de de bază a manulalului terorist: "atunci când atacaţi, alegeţi un moment şi un loc cu maxim impact emoţional, astfel încât sacrificiul vostru să trimită un semnal care să nu poată fi uitat de societatea infidelilor care vor înţelege puterea credinţei noastre".

"Promenade des Anglais" din Nisa, locul atacului terorist, este una dintre locaţiile intrate deja nu numai pe lista obiectivelor turistice principale ale Franţei, ci este evocată în literatură, reprezentată în tablouri celebre, fiind un simbol al Franţei cosmopolite, romantice şi plină de frumuseţe. Combinaţia a fost clar simbolică cu Ziua Naţională, fiind astfel atacate simboluri naţionale şi transmiţându-se mesajul că autorităţile au fost neputincioase de a asigura protecţia propriilor cetăţeni. Şi că asemenea lovituri se pot produce oricând, oriunde, cu efecte devastatoare.

Cu cele 80 de victime înregistrate până în acest moemnt, atentatul de la Nisa poate fi considerat drept cel mai important atac terorist petrecut în Europa după atentatele din care au rezultat 130 de morţi (13 noiembrie 2015, Paris) şi 32 de morţi (22 martie, Bruxelles).

Şi transmite un alt semnal, unul pe care l-am evocat deja în urmă cu multe luni, atunci când scriam despre iminenta revenire a terorismului într-una dintre formulele sale cele mai devastatoare, cea a "lupilor singuratici". Apăruseră informaţii credibile că strategii mişcărilor teroriste dăduseră ordinul ca, în paralel cu organizarea celulelor şi a unor atentate împotriva unor obiective majore de tip infrastructură, să fie declanşate acţiuni de tip kamikaze, implicând un singur om. De preferat nu un membru activ al unei reţele şi în orice caz nu unul implicat într-o celulă care pregăteşte acţiuni iminente sau pe termen mediu. "Lupul singuratic" este un izolat social, un om ales din lista de oferte care ajunge la mollahii locali, dar care, radicalizat profund poate şi pe alte motive decât cele ale apartenenţei la o ramură a fundamentalismului islamic, doreşte răzbunare împortiva societăţii. Sau poate să fie un radicalizat islamic dar cu un comportament asocial care nu-i permite munca în colectiv sau care nu poate păstra gredul de secretizare cerut de organizatorul de celulă.

Se spune atunci că aveau să urmeze asemenea tipuri de atacuri, aproape imposibil de prevăzut şi de oprit prin ceea ce sunt mijloacele poliţieneşti clasice. Iată acum o dovadă tragică.

Ce se poate face?

Răspunsurile tehnice sunt de mult puse ca posibile opţiuni în faţa decidenţilor, dar blocajul este perfect şi definitiv. Pe de o parte, ei dispun de o masă enormă de informaţii asupra creşterii nivelului de radicalizare, mai ales în cadrul tinerei generaţii de sorginte maghrebiană sau provenind direct din valul de refugiaţi care a invadat Europa în ultima perioadă. Pe de altă parte, există un sistem legislativ bazat pe respectarea drepturilor omului care face scut real şi foarte greu de penetrat în momentul în care se încearcă, spre exmeplu, organizarea unor percheziţii sau razii de mare amploare în cartierele "cu probleme". Iar procedurile de securitate privind controlul persoanelor sunt literalmente blocate legislativ, creind uriaşe vulnerabilităţi. Legislaţii ultra-permisive făcute acum şi mai permisive.

Nu credeţi? Uitaţi aici un exemplu, printre multe altele: concluziile avocatului general al Curţii Europene de Justiţie în cauza C-188/15 Bougnaoui şi ADDH/Micropole SA. Cele care au produs un adevărat entuziasm în lumea susţinătorilor libertăţilor absolute de care trebuie să se bucure concetăţenii noştri de origine musulmană.

"Avocatul general Sharpston al Curţii Europene de Justiţie consideră că politica unei întreprinderi care impune unui angajat să îşi scoată vălul islamic atunci când intră în contact cu clienţii constituie o discriminare directă nelegală"- se spune în comunicatul de presă pe care l-am primit zilele trecute de la instituţia respectivă.

În spatele acestui val de reglementări umaniste, făcute cu gândul de a oferi cât mai multe argumente comunităţilor musulmane şi de a reduce tensiunile, organizaţiile teroriste acţionează absolut nestingherit. Întorcând şi negativizând toate măsurile de deschidere motivate de spiritul umanist, bunăvoinţa sau spiritul conciliator al societăţilor occidentale, considerându-le drept tot atâtea dovezi de slăbiciune, impotenţă securitară şi justificând acuzaţia lor principală: e vorba de o lume slăbită, aflată în descompunere morală, care merită şi trebuie lovită în numele unei credinţe şi a unor idealuri pure şi neîntinate de consumerism şi ateism.

Asta e. Decidenţii politici vor trebui să se trezească, dacă mai pot, la o realitate care se dovedeşte că-i depăşeşte, aşa cum mi se pare că este evident că depăşeşte şi puterea de înţelegere şi acţiune a instituţiilor comunitare de acum. Poate o altă Europă, cu alte reguli, mult, mult mai clare şi mai dure să fie soluţia? Posibil. Dar ceva trebuie făcut deoarece, altfel, nu va trece mult timp până când, la nivel social, se va produce reacţia de răspuns prin apariţia unor miliţii de auto-apărare. Caz în care lucrurile pot deveni absolut incontrolabile, oricât de multe forţe de ordine ar fi trimise în teren.

Aceasta este dilema unei Europe ajunsă, şi în acest domeniu, la limita raţionamentelor sale anterioare. Europa nu ar trebui să fie cea a fricii şi nesiguranţei. Totuşi este.

Răspunsul va aparţine deciziei politice sau reacţiei nestăpânite a străzii?