FOTOREPORTAJ Imigranţii din Gara de Est din Budapesta aşteaptă trenurile spre Germania

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când cobori din tren în gara Keleti, ai impresia că eşti într-o zi perfect normală în Budapesta. Doar că ieşirea principală este închisă şi păzită de un cordon de jandarmi. E suficient să cobori la metrou şi descoperi tabăra de refugiaţi care până ieri se întindea şi pe peroanele gării.

Printre corturi, pături, baxuri de apă şi adidaşi desperecheaţi se joacă o mulţime de copii, unii desculţi, alţii mai bine îmbrăcaţi, după cum şi-a permis fiecare.

Condiţiile în care trăiesc aceşti oameni sunt extreme de grele. Există doar câteva toalete la care au acces, fiecare doarme pe ce a apucat să ia cu el de acasă şi se hrănesc cu ce pot să îşi cumpere de la supermarketurile din împrejurimi şi cu ce le mai aduc voluntarii. Foarte mulţi nu au nimic altceva de făcut decât să doarmă şi să aştepte. 

Într-un colţ, se cântă şi se dansează. Aproape că ai impresia că sărbătoresc ceva, până când auzi fluierăturile şi huiduielile de la suprafaţă.

În faţa gării se protestează de dis-de-dimineaţă. Se scandează, pe rând, numele tuturor ţărilor reprezentate în mulţime: Afganistan, Libia, Siria şi, printre ele, numele destinaţiei: Germania. De o parte şi de alta, forţele de ordine se asigură că nimeni nu depăşeşte perimetrul agreat din jurul gării şi din subteran, de la metrou. Cele câteva tentative timide şi deloc violente sunt înăbuşite instant.

Corespondenţă din Ungaria: Imigranţi în gara Budapesta, scandând numele Germaniei 

Oamenii, însă, sunt în general paşnici, iar până acum n-au facut altceva decât să-şi strige doleanţele. Ocazional, mulţimea se plimbă, într-un scurt marş, dintr-un capăt în altul al trotuarului, atunci când protestele capătă câte un suflu nou, prin vocea vreunui lider de opinie mai proeminent.  

Tabăra se întinde, însă, într-o formă sau alta, şi pe străduţele din jurul gării şi staţiei de metrou, acolo unde nu mai găseşti corturi, dar oamenii stau întinşi pe cartoane, sprijiniţi de zidurile cafenelelor şi caută cu disperare prize unde să-şi încarce telefoanele, pentru a vorbi cu cei de acasă. Angajaţii localurilor din zonă par obişnuiţi cu ei. „Nu avem o problemă cu refugiaţii, încercăm să-i ajutăm cum putem“, mi-a explicat unul dintre ei, adăugând însă şi faptul că majoritatea nu vorbesc nicio limbă de circulaţie internaţională, ceea ce înseamnă că, de multe ori, nu se pot înţelege cu ei. Şi asta duce, uneori, la conflicte.

image

Simon Ernő, purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), numeşte situaţia „criză în devenire“ şi ne informează, într-o scurtă discuţie, că ONU urmează să le pună la dispoziţie refugiaţilor în jur de o mie de locuinţe mobile, pentru a le uşura oarecum tranziţia, dar că, în final, ce se întâmplă cu ei este la latitudinea guvernului maghiar şi a Uniunii Europene, care încă nu s-au decis în această privinţă.

Mai mult, chiar şi după ce se vor urca într-un tren cu o destinaţie oarecare, pe aceşti oameni îi aşteaptă încă multe luni, poate chiar ani, de trai în tabere, până când birocraţia îşi va urma cursul şi vor primi, într-un final, statutul de refugiat care le garantează drept de şedere şi anumite facilităţi în viitoarele ţări adoptive. 

image

E prânz şi s-a făcut subit linişte în faţa gării Keleti. E caniculă şi oamenii s-au retras în subteran, acolo unde e umbră şi ceva mai răcoare şi de unde vor ieşi, probabil, mai pe seară, pentru a cere din nou o destinaţie pentru călătoria lor.


Ioana Epure este fotografă la UncleJeb Studio. În prezent se află în Budapesta, unde a plecat pentru a realiza o serie de fotoreportaje din Gara de Est (Keleti), acolo unde ajung zilnic sute de refugiaţi, care vor să plece mai departe în ţările din vest. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite