Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a intrat cu forţa duminică în Ucraina, ajutat de sute de susţinători VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte georgian, Mihail Saakaşvili, a intrat cu forţa duminică în Ucraina pe la graniţa cu Polonia, ajutat de sute de susţinători şi sfidând decizia preşedintelui Petro Poroşenko de a-i retrage cetăţenia ucraineană.

Fost guvernator al regiunii Odesa, Saakaşvilli a intrat pe la punctul de trecere Medika-Şehini şi a ajuns în Lvov, după o zi în care şi-a schimbat de câteva ori planurile şi tactica. Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, a spus că cei care l-au ajutat vor fi cercetaţi. Saakaşvili a fost lăsat să treacă de controalele poloneze, dar el şi suporterii săi au fost întâmpinaţi de partea cealaltă a graniţei de un cordon de poliţişti.

Ministerul de Interne spune că 17 poliţişti au fost răniţi în timpul confruntărilor. Fostul preşedinte georgian, care şi-a pierdut cetăţenia Georgiei după ce a obţinut-o pe cea a Ucrainei în 2015, a rămas fără nicio cetăţenie în luna iulie, dar spune că revine în Ucraina pentru a contesta în justiţie decizia preşedintelui Poroşlenko de a i-o retrage pe cea ucraineană. Saakaşvili vrea să-şi continue activitatea politică de opoziţie în Ucraina, dar riscă arestarea şi extrădarea în Georgia, unde are dosare penale despre care spune că sunt motivate politic.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite