Fostul lider al ETA Josu Ternera, arestat în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Josu Ternera, fost lider al ETA
Josu Ternera, fost lider al ETA

Unul dintre cei mai influenţi lideri ai organizaţiei separatiste basce ETA, dizolvată în 2018, a fost arestat joi în Franţa după mai bine de 15 ani de fugă, au anunţat autorităţile spaniole, relatează AFP.

Mai cunoscut sub numele de Josu Ternera, acest fost număr unu al organizaţiei, în prezent dizolvată după patru decenii de violenţe, a fost pe rând sursa de inspiraţie a unei strategii de atentate sângeroase, iar apoi promotorul unor negocieri de pace cu statul spaniol, înainte să fie îndepărtat de la conducerea grupării.

Înfiinţată în 1959, în timpul dictaturii lui Francisco Franco, ETA a ucis cel puţin 829 de persoane, într-o campanie de atentate în favoarea independenţei Ţării Bascilor. Ea a decretat un armistiţiu în 2011 şi s-a dizolvat în mai 2018.

Ternera, în vârstă de 68 de ani, a fst arestat ”la primele ore ale dimineţii, azi (joi), la Sallanches", în Haute Savoie, într-o operaţiune comună cu Direcţia Generală a Securităţii Interne (DGSI) franceze, a anunţat Ministerul spaniol de Interne într-in comunicat.

El era, potrivit ministerului, activistul ETA cel mai căutat de către poliţiile spaniolă şi franceză şi făcea obiectul unui mandat internaţional de arestare. El a scăpat în ultimul moment mai multor încercări de arestare.

Ternera este căutat din 2002, pe când, din deputat al Euskal Herritarrok, o coaliţie naţinalistă radicală, a trecut în clandestinitate, după ce a fost citat să compară în legătură cu presupusul său rol într-un atentat vizând o cazarmă aparţinând Gărzii Civile, la Zaragoza, în nordul Spaniei, soldat cu 11 morţi, inclusiv cinci copii, în 1987.

MAŞINI-CAPCANĂ

El este considerat comanditarul acestui atac şi instigatorul strategiei de atentate cu maşină-capcană adoptate de ETA în anii '80.

Potrivit unor experţi în lupta împotriva terorismului, el a pus pe picioare comandoul ”itinerant” format din activişti francezi - cel mai sângeros în cadrul organizaţiei.

Lider al ETA în peroada  1977-1992, el a stabilit contacte cu Guvernul spaniol în vederea unor negocieri de pace, înainte să fie îndepărtat din ”statul major” al ETA în 2006.

Ternera, care ar fi grav bolnav, a înregistrat ”declaraţia finală” prin care ETA şi-a anunţat dizolvarea definitivă în mai 2018.

El a intrat în ETA în 1970, cu cinci ani înaintea morţii lui Franco, şi s-a refugiat în Franţa un an mai târziu.

În 1990, el a fost condamnat de justiţia franceză la zece ani de închisoare şi la o interdicţie de sejur pe o perioadă de cinci ani cu privire la o ”asociere de răufăcători”.

”Am fost, sunt şi voi fi întotdeauna membru ETA. Sunt mândru că sunt” membru al organizaţiei, declara el în cursul procesului.

”Militez în rândul ETA din tinereţe, imediat ce am conştientizat reprimarea exercitată împotriva culturii mele, a ţării mele, a limbii mele. Am vrut, atunci, să intru într-o organizaţie care lupta pe toate fronturile pentru a impune recunoaşterea drepturilor Ţării Bascilor la independenţă”, adăuga el.

Şeful Guvernului spaniol Pedro Sanchez a adus un omagiu, într-un mesaj postat pe Twitter, DGSI.

”Cooperarea franco-spaniolă şi-a demonstrat din nou eficacitatea”, a declarat el.

În Franţa, potrivit unei surse judiciare, Ternera a fost arestat în baza unui mandat de arestare, în urma condamnării sale în 2017 - în absenţă - la opt ani de închisoare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite