EXCLUSIV Dan Dungaciu: Alegeri fără Rusia la Chişinău?

EXCLUSIV Dan Dungaciu: Alegeri fără Rusia la Chişinău?

Perplexitatea în faţa alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova vine din ignorarea obstinată a Rusiei de către cei doi candidaţi rămaşi în cursă - liderul socialiştilor, Igor Dodon, şi lidera Partidului PAS, Maia Sandu.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
 Se acreditează ideea – mai cu seamă din direcţia Maiei Sandu - că miza principală a alegerilor ar fi lupta împotriva corupţiei, eliberarea „statului captiv” din mâna oligarhilor/oligarhului şi, prin asta, europenizare şi integrarea europeană a republicii. Lupta anticorupţie a devenit „the only game în town”...
 
 
Nimeni nu neagă că problematica corupţiei este una majoră la Chişinău (furtul miliardului, spălarea banilor şi devalizarea băncilor, vânzarea aeroportului către ruşi etc.), ca de altfel în toată regiunea (inclusiv Ucraina). Dar de aici până la a oculta, în numele ei, tema geopolitică, respectiv prezenţa Rusiei şi ameninţarea strategică a acesteia în R. Moldova, este un pas mult prea mare - care astăzi, pentru prima dată în istoria statului aflat între România şi Ucraina, se face cu iresponsabilă nonşalanţă.
 
Şi, din păcate, cu costuri electorale. 
 
Cheia de înţelegere a turului I
 
Evenimentul determinant al turului I al alegerilor pentru preşedinţia R. Moldova a fost retragerea din cursă a candidatului Partidului Democrat (PD), Marian Lupu. Pe data de 26 octombrie, în plină campanie electorală, acesta a anunţat, flancat de vicepreşedintele partidului Vladimir Plahotniuc, că se retrage din cursă în favoarea Maiei Sandu. 
 
Anterior şi ulterior, mesaje de sprijin explicite pentru Maia Sandu au venit inclusiv din partea lui Vladimir Plahotniuc. Şi retragerea lui Marian Lupu, şi mesajele vicepreşedintelui PD au fost considerate „un măr otrăvit”, de unde şi reacţia iritată şi refuzul, practic, al ofertei politice. Un gest considerat pripit şi nu foarte înţelept, reevaluat ulterior de candidată însăşi care a încercat, într-o conferinţă de presă, să disocieze între liderii PD şi electoratul PD.
 
De ce retragerea lui Lupu a fost cheia turului întâi? Pentru că a adus pentru publicul atent şi conştient din R. Moldova, în primul rând de la Chişinău, spectrul ameninţător al câştigării alegerilor din primul tur de către candidatul PSRM, Igor Dodon – perceput de marea majoritate a populaţiei ca omul Moscovei. De aici crearea unei polarizări fără precedent Dodon - Sandu care a anihilat totul în jur (Leancă, Ghimpu etc.). 
 
Cei care s-au mobilizat au fost cetăţenii cu cea mai elaborată şi solidă conştiinţă politică, respectiv cei din Chişinău, unde prezenţa la vot a fost peste media republicii, iar polarizarea majoră şi masivă; aşa cum chişinăuienii au mai trăit cu ocazia ultimelor alegeri pentru Primăria generală a oraşului, care au fost, de fapt, alegeri geopolitice (Chirtoacă l-a învins pe comunistul Igor Dodon în 2011, iar în 2015 a învins-o pe socialista Zinaida Greceanîi). 
 
Prin această mobilizare şi polarizare s-a evitat câştigarea alegerilor din primul tur de către Igor Dodon şi se aşteaptă acum turul al doilea de scrutin programat la 13 noiembrie. 
 
Cum s-a votat şi de ce
 
Încă din turul întâi, candidata Maia Sandu a refuzat sistematic să abordeze „chestiunea rusă”, adică să accepte ideea că axa Est-Vest e importantă în aceste alegeri prezidenţiale. S-a mers pe ideea mai veche a Platformei DA (care se asocia în proteste anti-oligarh cu Usatîi şi Dodon) după care miza principală a alegerilor trebuie să fie lupta împotriva corupţiei, tot restul (adică geopolitica, unionismul sau chestiunea identitară) este diversiune.
 
 Rezultatul este că Maia Sandu a obţinut un nesperat scor de 38,43%. Surpriza a fost însă atenuată de scorul – tot nesperat! – obţinut de Igor Dodon – 48,22%. O diferenţă de aproape 10% i-a separat pe cei doi candidaţi.
 
Întrebarea este care a fost resortul votului. Să fie lupta anticorupţie singura raţiune sau raţiune principală pentru votul acordat Maiei Sandu? Aserţiunea nu se susţine cel puţin din câteva motive. Primul: distribuţia votului pe care l-a primit. Dacă anticorupţia şi lupta împotriva lui Vlad Plahotniuc ar fi mobilul votului, atunci distribuţia voturilor pentru Maia Sandu trebuia să fie relativ uniformă, relativ egal răspândită în republică, aşa cum sunt corupţia sau percepţia negativă asupra oligarhului. 
 
Este evident că nu există raioane corupte şi raioane necorupte, regiuni întregi şi omogene corupte şi regiuni întregi omogene şi necorupte. Dar repartiţia voturilor pentru Maia Sandu indică complet altceva. Voturile ei se distribuie regional, în regiuni relativ compacte: a câştigat cu precădere, şi cu nuanţele de rigoare, Centrul republicii, iar Nordul şi Sudul (regiuni, pasă-mi-te, necorupte) au votat masiv cu Dodon. Surprize? În niciun caz. 
 
Dacă cineva face o comparaţie între repartiţia voturilor de la alegerile prezidenţiale şi cele de la alegerile locale din iunie 2015, se constată o suprapunere evidentă reflectată şi de harta alăturată: Maia Sandu a câştigat, în general, în raioanele în care au câştigat în 2015 PLDM şi PL, pierzând însă în raioanele câştigate de socialişti sau comunişti. (Voturile PD-ului s-au distribuit în conformitate cu structura electorală neomogenă a acestui partid: electoratul PD din Nord şi Sud a votat cu Dodon, electoratul din Centru cu Maia Sandu.) 
 

 
Această suprapunere a votului pentru Maia Sandu şi tendinţe mai vechi din societatea de dincolo de Prut este extrem de semnificativă şi sugerează că resortul votului trebuie căutat (şi) în altă parte decât simpla bătălie împotriva corupţiei şi a oligarhiei.
 
În al doilea rând, constatăm că aceeaşi logică se aplică şi la Chişinău. Igor Dodon a câştigat sectoarele „ruseşti” Botanica şi Râşcani (care tradiţional votează cu stânga, cu comuniştii sau socialiştii, au prezenţă constantă la vot pentru că fac parte din electoratul stabil, care nu pleacă la muncă peste hotare), iar Maia Sandu sectoarele „moldoveneşti”, Centru, Buiucani şi Ciocana (cu electorat fluctuant din cauza migraţiei), care tradiţional votează cu proeuropenii şi cu Dorin Chirtoacă. Maia Sandu a fost votată aproximativ de acelaşi electorat care a asigurat victoriile lui Dorin Chirtoacă la alegerile locale din 2011 sau 2015. 
 
În suburbiile Chişinăului, aceeaşi situaţie. Maia Sandu a ieşit învingătoare în Truşeni, Ghidighici, Grătieşti, Ciorescu, Durleşti, Stăuceni, Tohatin, Cruzeşti, Budeşti, Coloniţa, Codru, Bubuieci, Băcioi şi Sîngera (sunt localităţile care au votat cu Dorin Chirtoacă pentru alegerile locale de anul trecut). Pentru Igor Dodon, cele mai multe voturi s-au acordat doar la Cricova, Vatra şi Vadul lui Vodă (la alegerile locale Dorin Chirtoacă a pierdut la Vatra şi Vadul lui Vodă, iar la Cricova a câştigat, dar extrem de strâns).
 
Ce concluzii putem trage? Că votul anticorupţie sau anti-Plahotniuc, pur şi dur, este, pe fond, o simplificare. În realitate, el contează pentru cei deja convinşi. Pentru acel electorat care, tradiţional, votează pro-Vest, este mai degrabă pro-român, vorbeşte limba română. Nu înseamnă că cei care au dat votul Maiei Sandu nu susţin lupta împotriva corupţiei sau eliberarea „statului captiv” - doar că nu acesta a fost unicul motiv pentru a-i da votul. Şi nici nu va fi în turul al doilea. A crede altfel este o greşeală strategică şi o limitare electorală. 
 
Turul al II-lea tot fără Rusia
 
La nivelul mesajelor publice, turul al doilea debutează în aceeaşi notă. Maia Sandu declara recent într-un interviu de la Radio Europa Liberă: „Eu nu accept ca această campanie să fie despre geopolitică. Pentru mine această campanie este despre oameni care luptă cu corupţia şi oameni care întruchipează corupţia” (01.11.2016). Iar ideea a fost reluată aproape strident inclusiv în prima dezbatere dintre cei doi candidaţi de la Postul de Televiziune ProTV Chişinău (03.11.2016). 
 
La rândul lor, Igor Dodon îi ţine isonul. Diferenţa însă este că, dacă Igor Dodon nu are niciun interes să polarizeze pe axa Est-Vest (el este deja „omul din fotografia cu Putin” şi nu are nevoie stringentă de mobilizare, ci de conservare a electoratului), Maia Sandu ar avea toate motivele din lume să nu ignore dimensiunea geopolitică, pentru că acolo sunt punctele vulnerabile ale candidatului socialist. Iată ce spune Igor Dodon la acelaşi post de radio: 
 
„Sunt trei lucruri, trei teme tabu pentru Igor Dodon şi nu pot fi negociate şi discutate. Prima ţine de statalitate. Eu nu voi negocia cu nimeni ceea ce ţine de pierderea statalităţii Republicii Moldova. Şi voi fi împotriva celor care pledează pentru lichidarea statului, împotriva unioniştilor. Doi, niciodată nu vom negocia statutul de neutralitate. Şi vom insista ca pe teritoriul Republicii Moldova să nu fie prezente trupe militare ale altor state. Şi trei, ţine de biserica noastră ortodoxă, credinţa noastră ortodoxă” (01.11.2016).
 
Problema cu aceste mesaje este că au în subtext, toate, o miză geopolitică. „Statalismul” promovat de Igor Dodon este de extracţie sovietică, pentru că reperele identitare sunt „limba moldovenească” şi „istoria moldovenilor” pe care Igor Dodon doreşte să o introducă în locul actualelor manuale de „Istoria românilor”. A doua chestiune, a neutralităţii, este de fapt principala miză strategică a Moscovei în R. Moldova: neutralitatea înseamnă, de fapt, NATO – NU, prezenţa ilegală a trupelor ruse pe teritoriul R. Moldova – DA. 
 
Iar neutralitatea R. Moldova, combinată cu bugetul de 0,4-0,5% (din contră, neutralitatea ar presupune bugete extrem de mari!) fac din republică un stat complet irelevant din punct de vedere militar. A treia chestiune, cea a bisericii, este tot o miză geopolitică: Mitropolia Moldovei la care se referă Igor Dodon este sub oblăduirea canonică a Patriarhiei de la Moscova, deci sub controlul canonic al Biserici Ortodoxe Ruse. Sprijinul explicit şi indecent al Mitropoliei Moldovei pentru Dodon este de fapt sprijinul Rusiei.
 
 
Mai adăugaţi aici, apropo de geopolitică, obsesia pentru federalizarea R. Moldova a Partidului Socialiştilor condus de Igor Dodon. Iată ce scrie în programul partidului (în care nu se menţionează deloc prezenţa ilegală a trupelor ruse pe teritoriul R. Moldova): „O republică federală înseamnă câţiva subiecţi ai federaţiei, înseamnă un Parlament bicameral, format din camera senatului şi camera reprezentanţilor, înseamnă un guvern comun şi un preşedinte ales de întreg poporul ţării.
 
 Pe lîngă existenţa unui guvern cu împuterniciri federale, vor exista guverne şi organe legislative locale ale subiecţilor federaţiei (aşa cum, de exemplu, există în prezent în Găgăuzia). Frontierele subiecţilor federaţiei vor fi delimitate prin intermediul referendumurilor locale, organizate în raioanele care fac trecerea de la un subiect la altul. O Moldovă Federală, cu Transnistria încorporată ca subiect al federaţiei, va avea o singură limbă oficială – limba moldovenească. Iar limba rusa va fi limbă de comunicare interetnică”. 
 
Niciuna dintre aceste teme nu este subiect de dezbatere electorală între cei doi candidaţi. Totul în campanie este un fel de concurs de tipul: „Oglindă oglinjoară cine e cel mai corupt sau cel mai legat de Plahotniuc din ţară – Dodon sau Sandu? Cine a zburat cu avionul lui Plahotniuc şi cine cu avionul lui Filat? Şi de cîte ori? Şi pe ce rută?”… 
 
Văzută din perspectivă strategică, disputa e ridicolă. Problema este că NU aici este punctul slab al lui Igor Dodon. Maia Sandu ratează nonşalant călcâiul lui Achile al adversarului şi loveşte în părţile care nu sunt cele mai vulnerabile. După cum a arătat la modul cel mai limpede şi aşa-zisa dezbatere electorală dintre cei doi: o simplă „gâlceavă”, cum a declarat-o Mai Sandu. Iar vinovată pentru asta a fost agenda inadecvată şi mediocrizantă a întregii dezbateri…
 
Concluzii: Maia Sandu – şansa de a fi votată în pofida ei
 
1. Imaginaţi-vă alegerile pentru primăria oraşului Târgu Mureş, oraş împărţit în jumătate din punct de vedere etnic. Şi candidatul român şi cel maghiar vorbesc despre corupţie şi fac din asta tema principală de campanie. În final, câştigă unul dintre ei. Declaraţia câştigătorului este că votul anticorupţie a fost învingător. 
 
În a doua instanţă, dacă ne uităm pe cifre, constatăm că a fost votat exclusiv, aproape, de comunitatea etnică din care face parte. Ce a fost asta? Vot anticorupţie sau vot etnic? Fireşte că etnic, chiar dacă, în principiu, electoratul agrea tema anticorupţie. Aşa este şi în R. Moldova, păstrând proporţiile, şi fără să fie vorba de tabere etnice, mai degrabă geopolitice. Aşa va fi şi în turul al doilea, iar mobilizarea ar fi trebuit să ia în calcul şi această realitate evidentă.
 
2. Dacă Maia Sandu şi echipa ei de campanie au dreptate, respectiv că votul anticorupţie va fi resortul principal în turul al II-lea, atunci principalul lucru pe care trebuie să îl facă este să meargă în regiunea găgăuză şi să bată la fiecare poartă ca să solicite votul. De ce? Găgăuzia este cel mai sărac raion al republicii, cel mai corupt şi cu cel mai mic nivel de colectare a taxelor. În plus, a avut şi o slabă participare la vot în primul tur (38%). 
 
Teoretic vorbind, electorat ideal pentru un luptător împotriva corupţiei! Speră însă Maia Sandu să colecteze voturi de acolo în turul al II-lea? Evident, nu. Pentru că dacă găgăuzii se vor mobiliza la vot, o vor face pentru Igor Dodon, nu pentru Maia Sandu. De ce? Simplu. Pentru că schemele mentale ale unora nu se potrivesc deloc în realitate: găgăuzii sunt electorat pro-rus, expus la media rusească, vorbitor de limbă rusă şi care, de la începuturile republicii până azi, a votat masiv pro-Est. 
 
3. Tema corupţiei este esenţială, dar tema corupţiei nu poate fi discutată în afara tensiunii geopoliticie Est-Vest. Aşa cum nimeni, niciodată, nu s-a integrat din statele foste comuniste în UE fără a trece mai înainte prin filtrul NATO, aşa niciun stat din regiune nu a făcut o luptă eficientă contra corupţiei mergând spre Est sau ignorând parcursul euroatlantic. Geopolitica fără lupta împotriva corupţiei şi dezvoltare este o simplă idee fără conţinut, dar lupta împotriva corupţiei fără geopolitică este doar conţinut gol fără nicio idee directoare.
 
4. Apelurile recente de mobilizare venite de la politicieni sau jurnalişti care leagă numele lui Dodon de Rusia, iar cel al republicii conduse de candidatul socialist de Donbas sau Crimeea sunt emblematice. De fapt, asta înseamnă Igor Dodon. Sau şi asta înseamnă. Înseamnă un preşedinte geopolitic, într-o regiune şi într-un stat în care totul este, la limită, aşa. 
 
Chiar dacă Igor Dodon evită acum tema (pentru el este avantajos), alţii nu o vor evita pentru el în cazul în care va fi ales preşedinte. Aşa cum a fost în Ucraina: preşedinte ucrainean Ianukovici, odată ales, a primit de la Moscova mutările în plic pe care a trebuit să le implementeze. Iar acestea au fost geopolitice, strategice, aşa cum vor fi şi în R. Moldova. Cine se îndoieşte, să se uite la primele măsuri luate de preşedintele Ianukovici imediat după ce a fost ales.
 
5. În aceste condiţii, care sunt şansele Maia Sandu pentru a ajunge Preşedinte al R. Moldova? Una singură: să fie votată în pofida mesajelor sale de campanie! Aşa cum Primarul Dorin Chirtoacă a câştigat Primăria Chişinăului cu sprijinul unui masiv vot geopolitic – şi nu doar ca urmare a ofertelor administrative pe care le-a făcut publicului – aşa şi Maia Sandu are o singură şansă să câştige turul al II-lea – mobilizare şi vot geopolitic pe lângă tema deja cunoscută din turul I a anticorupţiei. Căci nimic nu se poate câştiga în R. Moldova fără o asumare geopolitică clară. Dacă Maia Sandu va câştiga, va fi ca urmare a unei mobilizări şi a unui vot geopolitic. Iar dacă va pierde, va fi la fel. 
 
6. În condiţiile în care Igor Dodon va ajunge preşedinte, ceea ce nu poate fi exclus în actuala atmosferă de campanie din R. Moldova, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018, anul centenarului României independente, moderne şi mari – geopolitica va sta din nou în capul mesei. De data asta oficial, arogant şi irepresibil.
citeste totul despre: