Europarlamentare 2014: UKIP pe primul loc la europene, după aflarea rezultatelor în două treimi din regiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se estimează că prezenţa la vot la alegerile europarlamentare va fi sub 40%
Se estimează că prezenţa la vot la alegerile europarlamentare va fi sub 40%

Alegerile europarlamentare au loc sub spectrul incertitudinii şi al neîncrederii în proiectul european. Europenii ies la vot după patru ani de criză economică. Partidele din mainstreamul politic sunt temătoare de furtuna ce o vor isca euroscepticii şi partidele de extremă dreapta.

Ce se schimbă la aceste alegeri europarlamentare?

În primul rând, Parlamentul European va avea si mai multă putere. În virtutea Tratatului de la Lisabona, europarlamentarii vor putea să numeasca şeful Comisiei Europene, aproape la fel cum este ales premierul într-o republică parlamentară.

În trecut, membrii statelor alegeau persoana pentru această poziţie prin negociere. Deşi Tratatul de la Lisabona aminteşte că “sefii statelor europene trebuie să ţină cont rezultatele”, şefii guvernelor vor insista să menţină acest privilegiu şi sa nu îl paseze Parlamentului European.


URMĂRIŢI AICI PRINCIPALELE NOUTĂŢI DESPRE ALEGERILE EUROPARLAMENTARE CARE AU LOC ÎN CELE 28 DE STATE EUROPENE

UPDATE 04.42 Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a cerut, duminică, forţelor europene să se reunească în faţa ascensiunii partidelor extremiste şi eurofobe din cadrul alegerilor legislative europene.

Înaltul oficial a declarat că este extrem de important ca formaţiunile politice reprezentate în Comisie, mai exact conservatorii, socialiştii şi liberalii, să creeze cât mai curând o majoritate solidă.

UPDATE 03.32 În Marea Britanie, pentru prima dată un partid rebel are şansa reală să câştige în faţa conservatorilor şi laburiştilor. După aflarea rezultatelor în opt din cele 12 regiuni electorale, partidul UKIP ar urma să aibă scorul istoric de 29%, obţinând astfel 18 mandate, mai mult decât conservatorii (13) şi laburiştii (13), relatează AFP.

UPDATE 02.02 Formaţiunea politică Fidesz a liderului ungar Viktor Orban a reuşit să câştige 51,5% dintre voturi, în scrutinul europarlamentar de duminică, devansând partidul ultranaţionalist Jobbik, care a înregistrat un scor de 14,7%.

UPDATE 01.03 În Slovacia, Partidul Social-Democrat a obţinut cel mai mare scor (24%), reuşind astfel să primească patru mandate în Parlamentul European, potrivit celor mai recente exit-poll-uri.

În Italia, partidul de centru-stânga a premierului Matteo Renzi, Partidul Democrat, s-a clasat pe locul întâi, cu 29,5%, conform unui sondaj al Institutului Piepoli-Censis, citat de Mediafax.

Pe de altă parte, în Portugalia, coaliţia de centru-dreapta aflată la putere a pierdut în faţa opoziţiei socialiste, în alegerile europene. Astfel, Partidul Socialist a obţinut 31,6% dintre voturi, potrivit celor rezultatelor parţiale oferite de Ministerul de Interne.

UPDATE 00.08 Partidul Popular European (PPE) ar urma să câştige alegerile europene de duminică, potrivit unei estimări a PE. Astfel, conservatorii conduc cu 28,10%, ceea ce ar însemna că vor primi 211 de mandate, urmaţi de socialişti (193), liberali (74 de mandate), verzii (58 de mandate), extremă stângă (47 de mandate), independenţi (40 de mandate), conservatori şi reformişti (39 de mandate), Europa Democraţiei şi Libertăţi (33 mandate). Alte 56 de mandate sunt alocate altor partide mai mici.

UPDATE 23.45 În Danemarca, Partidul Popular Danez, o formaţiune care promovează politici anti-imigraţie, a câştigat cele mai multe voturi în scutinul europarlamentar (24,9%), potrivit unor exit-poll-uri realizate de televiziunea TV2. Pe locul secund s-a clasat Partidul Social-Democrat, cu un scor de 20,5%, potrivit aceluiaşi sondaj.

UPDATE 23.31 Politicianul creştin-democrat luxemburghez Jean-Claude Juncker, candidatul Partidul Popular European (PPE), şi-a revendicat victoria în cadrul alegerilor europene, într-un mesaj postat pe reţeaua Twitter. 

„Partidul Popular European (PPE) este pe cale să câştige alegerile europene. Şi revendică, deci, preşedinţia Comisiei Europene”, a scris Jean-Claude Juncker pe contul său de Twitter.

UPDATE 23.25 Rata participării în cadrul alegerilor europene a fost de 43,11%, la nivelul întregii Uniuni Europene, un procent relativ asemănător cu cel din 2009, atunci când s-a înregistrat cel mai slab nivel de prezenta, de 43%, relatează AFP, potrivit estimărilor făcute de Parlamentul European (PE).

UPDATE 23.18 Preşedinta partidului de extremă dreapta Frontul Naţional, Marine Le Pen, i-a solicitat, duminică, preşedintelui francez François Hollande, să organizeze „noi alegeri” la nivel naţional. Potrivit sondajelor de tip exit-poll, formaţiunea politică a lui Marine Le Pen s-a clasat pe locul întâi în scrutinul europarlamentar din Franţa, cu un procent de 25%, relatează AFP.

UPDATE 22.37 Partidul eurosceptic german Alternative fuer Deutschland (AfD) a reuşit în premieră să facă parte din parlamentul europarlamentar, după ce a câştigat şase din cele 96 de locuri ale Germaniei. Partidul cancelarului german, Uniunea Creştin-Democrată, a obţinut duminică cele mai bune rezultate. Pe de altă parte, social-democraţii din Germania s-au situat pe locul doi în cadrul alegerilor europarlamentare.

UPDATE 21.26 De la ora 22.00, puteţi urmări în fereastra de mai jos estimările oficiale ale Comisiei Europene pentru prezenţa la vot în cele 28 de ţări membre. 

Transmisia live continuă de la ora 23.00, când Comisia Europeană va prezenta primele proiecţii privind viitoarea componenţă a Parlamentului European, calculând numărul mandatelor pe baza procentelor obţinute de fiecare formaţiune. 

UPDATE 21.16 Formaţiunea ultranaţionalistă şi xenofobă Frontul Naţional se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Franţa, cu 25%, conform sondajelor de tip exit-poll difuzate de ziarul Le Monde.

Cu 24 de mandate, Frontul Naţional va fi al patrulea partid naţional ca mărime din Parlamentul European.

Conform sondajelor efectuate de institutele Ipsos/Steria, pe locul al doilea se situează partidul de centru-dreapta Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, de opoziţie), cu 20,3 la sută.

Alianţa Partidul Socialist - Partidul Radical de Stânga (PS-PRS) este creditată cu 14,7 la sută; Uniunea Democraţilor şi Independenţilor (UDI) şi Mişcarea Democrată (Modem) au obţinut, împreună, 10 la sută.

UPDATE 20.33 În Slovacia s-a înregistrat cel mai scăzut nivel al prezenţei la vot de la intrarea acesteia în UE. Prezenţa la vot nu ar fi depăşit 13%, potrivit euobserver.com.

UPDATE 19.33 Partidul de extremă-stânga Syriza are un uşor avans faţă de formaţiunea Noua Democraţie (ND, dreapta), a premierului Antonis Samaras, conform sondajelor de tip exit-poll efectuate în cadrul scrutinului europarlamentar din Grecia.

Syriza, condusă de Alexis Tsipras, a obţinut între 26% şi 30% din voturi, iar ND, între 23% şi 27%, conform sondajelor de opinie.

18.32 Partidul de centru-dreapta OVP (creştin-democrat) se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Austria, cu 27,9 la sută, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, informează AFP.

Social-democraţii (SPÖ) au obţinut 23,9%, conform estimărilor realizate de agenţia de ştiri APA.
Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta) este pe locul al treilea, cu 19,9% din voturi, faţă de 12,7% în 2009.

Verzii au obţinut 14,2% la europarlamentare, cu 4% mai mult decât în 2009.


18:00 Conform Euractiv.com, lucrurile în Bulgaria stau în felul următor:

  • GERB (Partidul Cetăţenilor pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei), partidul fostului premier Boiko Borissov: 28,3%
  • BSP (Partidul Socialist al Bulgariei), susţinut de preşedintele Sergei Stanishev: 22,4%
  • DPS (Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi): 16,2%
  • BBT (Bulgaria Necenzurată): 6,5%
  • RB (Blocul Reformist): 6,5%

16:30 Şi în Germania se aşteaptă ca participarea la vot să rămână scăzută. Conform unui sondaj realizat de ZDF, binomul CDU/CSU va obţine în jur de 37,5%, SPD va avea 26,5%, Verzii se vor clasa pe locul 3 cu 10% în timp ce euroscepticii de la AfD vor obţine 7%. Stângiştii vor obţine şi ei 7,5% iar democraţii doar 3,5%.

16:20 Italienii s-au pregătit de alegerile europarlamentare. Mişcarea de Cinci Stele condusă de Beppe Grillo a câştigat, până acum, bătălia din stradă, umplând Piaţa San Giovanni din Roma la ultima demonstraţie dinainte de alegeri. Numărul susţinătorilor i-a lăsat cu gura căscată pe liderii celorlalte partide din Italia. "De data asta nu numai că vom câştiga, dar îi şi vom călca în picioare!"

beppe grillo

16:15 Ultimul sondaj realizat înainte de alegerile europarlamentare (19 mai) arată că alianţa de centru-dreapta a PPE-ului va câştiga la limită în faţa Socialiştilor: 217 la 199. Liberalii de la ALDE ar ocupa 61 de locuri în timp ce verzii vor obţine 50 de locuri.

sondaj

16:00 Persoane rămase neidentificate au deschis focul, duminică dimineaţă, spre o filială din Atena a Partidului Socialist grec (PASOK), în timpul scrutinului europarlamentar, anunţă surse din cadrul poliţiei, citate de AFP.
Incidentul nu s-a soldat cu victime şi face obiectul unei anchete privind un act terorist. Partidul Socialist grec este membru al coaliţiei guvernamentale condusă de premierul conservator Antonis Samaras.

15:45 Un europarlamentar poate să câştige peste 15.000 de euro pe lună. Spre exemplu, 300 de euro îi sunt acordaţi doar dacă se înscrie pe foaia de prezenţă la sesiunile Parlamentului European. Cât câştigă un europarlamentar:

  • salariu lunar: 7957 euro
  • sumă alocată deducerii cheltuielilor din deplasări: 4299 de euro pe lună
  • alocaţie pentru călătorie: 4243 euro
  • 24 de călătorii dus-întors dinspre Bruxelles spre ţara natală sunt gratuite
  • alocaţia zilnică pentru prezenţa la sedinţete Parlamentului: 304 euro

15:30 The Guardian notează că mai mult de jumătate dintre alegătorii UKIP-ului sunt foşti votanţi ai conservatorilor. Sondajele britanice mai arată că, totuşi, suportul pentru partidul condus de Nigel Farage va scădea până la alegerile generale britanice din 2015.

15:10 Partidul republican irlandez Sinn Fein a fost preferat de 17% dintre votanţi la alegerile europarlamentare din Irlanda. Irlandezii au dat un semnal puternic actualei coaliţii de guvernământ că s-au săturat de măsurile de austeritate impuse în decursul ultimilor ani. Irlandezii şi-au îndreptat privirile spre candidaţii independenţi şi spre celelalte partide ale spectrului politic. Partidul Fine Gael ar obţine 22%, cu şapte procente sub rezultatul din 2009. Partidul Laburist a suferit cea mai dură lovitură, ajungând la 8%. Fianna Fail, principalul partid din opoziţie, a obţinut 22%, cu două procente mai puţin ca în 2009.

14:55 În prezent, Parlamentul European şi-a marit influenţa legislativă şi participă activ la întocmirea a 62% din legile europene. Asta înseamnă ca Parlamentul European este pe picior de egalitate cu statele atunci când e vorba de negocierea legislaţiei propuse de Comisia Europeană. De-aici vine şi teama că viitorii europarlamentari eurosceptici vor submina actul legislativ al Uniunii Europene. Principala problema pe care instituţiile europene trebuie să o combată este şomajul.


 

somaj

14:45 Marine Le Pen, liderul partidului anti-european Frontul Naţional, a vrut să se ţină de parte de partidele extremiste, precum Zorii Aurii din Grecia. Dar, există totuşi posibilitatea ca cele două partide să formeze o alianţă după ce alegerile europarlamentare vor fi validate. Puteţi citi mai multe pe marginea acestui subiect pe euractiv.com.

14:40 Puteţii urmări, mai jos, o dezbatere privind drumul Uniunii Europene după alegerile europarlamentare ce vor avea loc, astăzi. Dezbaterea a avut loc pe Deutsche Welle




14:30 Prezenţa la vot la alegerile europarlamentare (ora 14:00)
Italia 16%, Franţa 15,7%, Ungaria 11,5%, Austria 7,9%, Danemarca 20,4%


14:20 La ce trebuie să ne aşteptăm în ziua alegerilor europarlamentare:


 

14:15 Încercând să evite un vot masiv acordat euroscepticilor, Jean-Claude Juncker, Martin Schulz şi Guy Verhofstadt s-au unit în faţa electoratului.

Schultz: "Unul dintre aceşti candidaţi va fi preşedintele Comisiei Europene. Era înţelegerilor din spatele uşilor înhise va lua sfârşit"


Juncker: "Dacă niciunul dintre noi nu va câştiga voturile electoratului, asta ar însemna cea mai mare trădare. Să nu se mai obosească nimeni să ne mai voteze vreodată!"


14:05 Primele rezultate arată că, în Ungaria, procentajul celor prezenţi la vot, până la ora 11:00, este mult mai mic decât cel din 2009

14:00 Exitpoll-urile din Cehia, Letonia, Irlanda şi Croaţia arată că partidele pro-europene, ce fac parte din familia Popularilor Europeni, ar fi marii câştigători ai alegerilor europarlamentare. PVV-ul lui Wilders ar fi marele perdant al acestor alegeri europarlamentare. În Cehia, TOP 09, partid de dreapta aflat în Opoziţie, ar fi pe primul loc în in opţiunile alegătorilor. Socialiştii şi euroscepticii şi-au ratat şansele în aceste ţări.


Mai puteţi citi pe tema alegerilor europarlamentare 2014:

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite