Europa şi noua ofensivă împotriva terorismului

Intervenţia militară franceză în Mali este un eveniment cu multiple implicaţii şi, care, extrem de posibil, să aibă consecinţe majore pentru un spaţiu uriaş în Africa dar şi, foarte direct, asupra statutului de securitate al UE şi cetăţenilor săi, înlăuntrul sau în afara spaţiului comunitar.

Era necesară? Toate calculele strategice răspund pozitiv, contextul fiind o extensie fără precedent a numărului şi activităţii celulelor fundamentaliste islamice de o parte şi cealaltă a "porţilor deşertului", la nord şi sud de Sahara. Odată cu rezultatul neaşteptat al "primăverii arabe" din Maghreb, transformată rapid într-o succesiune de asumări statale şi constituţionale ale prevederilor înscrise în Sharia, grupurile sau mişcările armate s-au mutat rapid către sud, în ţările africane de pe centura de mijloc a continentului, aliniându-se cu formaţiuni sau clanuri locale, preluând controlul asupra unor zone foarte întinse, cu aceeaşi amibiţie de a crea state islamice pure şi dure, refuzând orice dialog cu structurile de putere existente, acuzate de corupţie şi pro-occidentalism mercantil.

Acţiune care a folosit, s-a suprapus sau a potenţat realitatea deja profund instabilă din ţările respective care (cu excepţia notabilă a Senegalului) trăiesc de decenii în ritmul unor lovituri de stat succesive, marcate de violenţe extreme şi generând fluxuri migratorii de mare amploare şi imposibil de controlat. Unele dintre acestea presupunând deplasarea unor populaţii întregi dintr-o ţară în alta dar şi iniţiind un flux din ce în ce mai important de refugiaţi înspre Europa.

Aici apare o problemă deosebit de serioasă deoarece ea comportă nu doar palierul discuţiei umanitare. Chiar şi aceasta, pusă în termenii şi reglementărilor europene privind politica de azil, poate determina, în foarte scurt timp, în cazul unei presiuni de mari dimensiuni generată de unul sau mai multe conflicte simultane în Africa, o blocare fizică a capacităţilor de preluare şi cazare a refugiaţilor, aşa cum s-a întâmplat deja cu Italia şi Spania.

Acum însă, când Franţa s-a implicat direct în operaţiuni militare, când se discută despre posibila intervenţie a NATO sau/şi a forţei de reacţie rapidă a UE (combinată cu o posibilă alăturare a forţelor de care dispune Uniunea statelor din centrul Africii), este foarte posibil să asităm la scenarii ulterioare similare Irakului sau Afganistanului, dar la o scară infinit mai amplă şi mai complexă.

Elementele de diferenţiere sunt şi tot atâtea elemente de îngrijorare: spre deosebire de Irak sau Afganistan, teritorii relativ puţin întinse, aici operaţiunile s-ar putea întinde pe linia unui continent, din Mali până în Somalia, cu nevoia de adaptare pentru război în deşert, în junglă, plus instaurarea unor blocade eficiente pe mare pentru o zonă de coastă de mai multe sute de kilometri de coastă la est, nord şi vest de continent. Să nu uităm că celulele teroriste s-au modelat pe structuri extrem de diverse bazate exclusiv pe apartenenţă tribală, ele făcând şi desfăcând alianţe cu o viteză uluitoare şi, în principiu, constituite în gurpuri mici, de maximum 1000 de luptători, deci foarte mobile şi greu de angajat în operaţiuni militare de tip clasic.

În fine, şi aceasta poate fi cea mai dificilă dintre întrebări, nu se ştie care va fi incidenţa acestui conflict extins asupra securităţii europene şi a cetăţenilor săi. 

Este foarte greu sau chiar imposibil de estimat capacitatea de reacţie a grupurilor islamice stabilite de decenii în diverse ţări ale Europei şi aflate în adormire, acum infiltrate de elemente care aparţin tocmai grupărilor aflate în potenţialele zone de conflict. Franţa a anunţat deja ridicarea nivelului de securitate împotrva unor eventuale atacuri teroriste, pesemne că, în următoarele zile, alte state europene vor face la fel, fiind discutată şi posibilitatea unei poziţii europene comune în acest domeniu.

Singura ceritudine a momentului este că, din 2014, Afganistanul nu va mai avea trupe internaţionale pentru lupta împotriva grupărilor talibane şi tema mare este că, astfel, arcul de cerc din Afganistan până pe coasta de vest a Africii ar putea să se transforme într-o linie de front. Deocadată, avem o ofensivă. Linia de front ar fi echivalentă cu declanşarea unui scenariu de tip catastrofă. Nimeni nu pare să-l dorească dar, după cum se vede, pregătirile sunt în toi, iar România s-ar putea situa chiar pe prima linie de contact.