Erdogan vrea o hotărâre judecătorească împotriva unui celebru jurnalist german ce a sprijinit satira în care preşedintele turc este prezentat drept pedofil şi zoofil
0Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan doreşte o hotărâre judecătorească preliminară împotriva directorului executiv al companiei media germane Axel Springer, Mathias Doepfner, a anunţat avocatul preşedintelui turc, Ralf Hoecker, citat de presa din Germania.
Ralf Hoecker a afirmat că preşedintele turc doreşte o decizie judecătorească din cauza sprijinului manifestat de Mathias Doepfner pentru un poem în care comicul german Jan Boehmermann îl prezintă pe preşedintele turc drept pedofil şi zoofil şi care a fost difuzat de postul public de televiziune ZDF prima dată pe 31 martie, la o emisiune satirică, şi din nou pe 2 aprilie, relatează agenţia de presă Reuters, potrivit Agerpres.
Într-o scrisoare deschisă publicată în aprilie în ziarul german „Welt am Sonntag“, Doepfner şi-a exprimat solidaritatea cu Boehmermann, afirmând că a râs când a auzit poemul şi că susţine „din toată inima“ ceea ce a spus comicul german.
Hoecker a afirmat că va recomanda ca preşedintele Erdogan să se adreseze unei instanţe germane superioare în cazul în care este respinsă hotărârea preliminară. El a afirmat că aşteaptă o decizie rapidă.
Biroul preşedintelui Erdogan nu a fost disponibil pentru declaraţii, menţionează Reuters.
„'Încă nu avem nici o informaţie despre aceasta. Este important de notat că domnul Doepfner a dorit să apere libertatea artei şi satira în scrisoarea sa deschisă - de fapt motivul scrisorii sale“, a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei germane Axel Springer.
Firma de avocatură Hoecker a publicat luni o declaraţie pe site-ul său, afirmând că a reuşit să obţină o decizie preliminară împotriva regizorului şi producătorului german Uwe Boll care, într-o înregistrare video postată online, a susţinut poemul lui Boehmermann şi afirma că Erdogan ar trebui împuşcat.
„Domnul Erdogan este o fiinţă umană şi demnitatea umană este inviolabilă“, a afirmat avocatul, adăugând că aceasta se află mai presus de libertatea presei, artei şi a opiniei în Constituţia germană.
Preşedintele turc este cunoscut pentru sensibilitatea sa la critici, iar procurorii turci au deschis peste 1.800 de cazuri împotriva persoanelor care i-au adus injurii de când a devenit preşedinte, în 2014.
Cancelarul german Angela Merkel şi-a atras critici puternice pentru că a permis procurorilor germani declanşarea urmăririi penale împotriva comicului Boehmermann.
Un tribunal din Koln respinge o solicitare a lui Erdogan
Un tribunal german a respins o încercare a preşedintelui turc Recep Tayyp Erdogan de a-i impune CEO-ului unuia dintre cele mai mari grupuri de presă germane să nu reia un poem satiric, relatează The Associated Press.
Un tribunal districtual de la Koln a stabilit marţi că scrisoarea lui Doepfner nu constituie o răspândire a comentariilor lui Boehmermann şi a refuzat să emită ordinul solicitat.
Ordinul l-ar fi oprit pe Doepfner să repete un termen peiorativ despre liderul turc, însă tribunalul a respins solicitarea evocând "dreptul pârâtului la liberă exprimare", se arată într-un comunicat citat de Reuters.