Erdogan le cere turcilor din Europa să îi sfideze pe „nepoţii nazismului“ şi să voteze favorabil la referendumul privind Constituţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recep Tayyip Erdogan Foto: EPA
Recep Tayyip Erdogan Foto: EPA

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, le-a cerut luni turcilor cu drept de vot din Europa să îi sfideze pe „nepoţii nazismului“ şi să sprijine referendumul din 16 aprilie pentru modificarea Constituţiei, relatează Reuters, adăugând că este foarte probabil ca noile comentarii ale liderului de la Ankara să stârnească iar nemulţumiri în Europa.

Erdogan a criticat în mod repetat mai multe ţări europene, printre care Germania şi Olanda, în campania pentru referendum, acuzându-le de tactici care amintesc de „nazism“ prin interzicerea participării unor miniştri turci la marşuri ale votanţilor turci din străinătate.

Atât germanii, cât şi olandezii au fost scandalizaţi de declaraţii, iar şefa Executivului de la Berlin, Angela Merkel, a atras atenţia că aceste afirmaţii trebuie să înceteze.

Tot luni, Erdogan, aflat la un un miting în provincia Rize de la Marea Neagră, a declarat că, dacă va fi nevoie, va supune unui referendum şi chestiunea reintroducerii pedepsei cu moartea.

Turcia a renunţat la pedeapsa cu moartea în urmă cu peste un deceniu, ca parte a eforturilor de a adera la Uniunea Europeană. Reintroducerea pedepsei capitale, adusă în discuţie în urma tentativei de puci de la jumătatea lunii iulie a anului trecut, nu ar face decât să pună capăt eforturilor Turciei de a se alătura UE, potrivit unor oficiali ai blocului comunitar.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite