Erdogan avertizează Austria cu privire la „un război între Cruciaţi şi Semilună“
0În repică faţă de decizia cancelarului austriac de a închide moschei în cadrul unei ofensive împotriva "islamului politic", preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat asupra unui posibil ”război între Cruciaţi şi Semilună", potrivit AFP.
"Aceste măsuri luate de prim-ministrul austriac sunt, mă tem, pe cale să împingă lumea către un război între Cruciaţi şi Semilună", a declarat Erdogan într-un discurs susţinut la Istanbul.
Anterior, cancelarul austriac Sebastian Kurz care anunţase că se vor lua măsuri care vizează lupta contra "islamului politic", printre care şi închiderea a şapte moschei şi posibila expulzare a zeci de imami finanţaţi de Turcia.
"Ei spun că vor să alunge din Austria oamenii noştri religioşi. Credeţi că noi nu vom reacţiona dacă veţi face un astfel de lucru? Asta înseamnă că vom face ceva", a declarat Erdogan, fără a face alte precizări.
Vineri, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc criticase deja anunţul făcut de Austria drept o măsură "vag populistă, islamofobă, rasistă şi discriminatorie" în această ţară.
În jur de 360.000 de persoane de origine turcă trăiesc în Austria, dintre care 117.000 au naţionalitate turcă. Relaţiile dintre Ankara şi Viena sunt tensionate după tentativa de puci împotriva lui Erdogan din iulie 2016 care a fost urmată de represalii de mare amploare.
Cuvintele preşedintelui turc vin de altfel înaintea alegerilor anticipate cruciale din 24 iunie. Guvernul austriac a interzis explicit responsabililor turci să organizeze mitinguri în Austria în vederea acestui dublu scrutin prezidenţial şi legislativ.