După patru ani de criză, Spania ia măsuri drastice: faimoasa siestă ar putea fi interzisă prin lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii de la Madrid iau în calcul eliminarea pauzei de trei ore din mijlocul zilei de lucru şi introducerea unui program normal, de opt ore de lucru, de la 09.00 la 17.00, pentru angajaţi, în efortul de a revitaliza piaţa muncii şi de a reduce rata şomajului, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.

Eforturile pentru reducerea deficitului bugetar continuă în Spania prin introducerea de noi măsuri de austeritate, însă de această dată pachetul de tăieri ar putea fi completat de o iniţiativă care, până nu demult, ar fi fost de neconceput. 

O comisie din cadrul Parlamentului de la Madrid a formulat o iniţiativă pentru eliminarea pauzei de trei ore de la mijlocul zilei de lucru, în care spaniolii luau prânzul urmat, invariabil, de siesta. În schimb, comisia cere introducerea unui program normal, de opt ore, de la 09.00 la 17.00 şi schimbarea fusului orar al Spaniei. 

Aceasta pentru că Spania funcţionează pe baza fusului orar din centrul Europei (CET), deşi din punct de vedere geografic aparţine zonei cu fusul Greenwich. În anii 1940, generalul Franco a schimbat ora ţării la CET pentru a se alinia cu ceasurile Germaniei naziste şi, de atunci, Spania a rămas pe acest fus orar. 

Acum însă, pe măsură ce economia se contractă, iar rata şomajului de 26% (a doua cea mai ridicată din UE) nu dă semne credibile că va scădea, propunerile reprezintă doar cele mai recente eforturi dintr-o serie lungă pentru impulsionarea revenirii economice. 

Un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei de la Madrid a confirmat faptul că guvernul ia în calcul schimbrea fusului orar şi introducerea unui „program de lucru mai raţional” în urma recomandărilor făcute de comisia parlamentară. 

„Recomandăm trecerea la un program de lucru mai flexibil, astfel încât acesta să nu se termine mai târziu de ora 17.00 şi ca pauza de prânz să nu ţină mai mult de 40 de minute”, explică pentru CNN Ignacio Buqueras, preşedintele asociaţiei pentru raţionalizarea programului de lucru în Spania. „Timp de 71 de ani am funcţionat după o oră greşită, avem nevoie de un fus mai convenabil”, spune acesta despre trecerea la o altă zonă orară. 

Beneficiile acestor schimbări s-ar resimiţi şi la capitolele eficienţă şi productivitate, spun specialiştii. Asta în contextul în care perspectivele economice ale ţării rămân sumbre. Rata şomajului se menţine la 26%, ajungând în rândul tinerilor până la 50%, iar de aceea tot mai mulţi spanioli au plecat să-şi caute norocul peste hotare. 

Pentru a evita colapsul naţional, Guvernul de la Madrid a aplicat unul dintre cele mai dure programe de austeritate din Uniunea Europeană. Astfel, salariile din sectorul public şi cel minim pe economie au fost îngheţate încă din 2011, precum şi angajările. Cheltuielile bugetare au fost reduse cu 8,9 miliarde de euro şi s-a dispus o majorare temporară a impozitului pe venit, precum şi creşteri pe perioadă determinată pentru proprietăţile imobiliare. 

Măsurile de austeritate aplicate în Spania de la izbucnirea crizei:

- reducerea cu 20% a fondurilor alocate partidelor politice

- îngheţarea angajărilor din sectorul public în 2012

- îngheţarea salariilor din sectorul public şi a salariului minim pe economie

- tăierea cu 8,9 miliarde de euro a cheltuielilor bugetare

- majorarea temporară a impozitul pe venit

- majorarea unei serii de impozite pe proprietăţile imobiliare

- eliminarea subvenţiilor pentru benzină

- majorarea cu 28% a accizei la tutun

- introducerea obligativităţii de a echilibra bugetul pentru administraţiile publice

- măsuri de combatere a evaziunii fiscale

- impunerea unui prag de 2.500 de euro pentru tranzacţiile cash

- introducerea obligativităţii pentru contribuabili de a declara activele deţinute în alte ţări

- tăierea cheltuielilor bugetare cu 10 miliarde de euro pe an, prin reducerea fondurilor destinate Educaţiei şi Sănătăţii

- gama serviciilor medicale asigurate se va restrânge, în special pentru pensionari şi pentru persoanele cu venituri ridicate

- majorarea taxelor de şcolarizare

CITEŞTE MAI MULT

Rata şomajului din zona euro rămâne la un nivel maxim istoric

Numărul şomerilor din zona euro a rămas în iunie la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, chiar dacă rata şomajului a scăzut la nivelul Uniunii Europene faţă de luna mai. Statisticile arată că situaţia economică a blocului euro continuă să se deterioreze, iar investitorii şi angajatorii sunt încă reticenţi faţă de viitorul monedei unice.

Spania după împrumutul de la UE: TVA creşte de la 18% la 21% şi cheltuielile statului vor fi tăiate cu 65 de miliarde de euro

Linia de credit în valoare de 100 de miliarde de euro pe care Bruxelles-ul a aprobat-o pentru Spania vine ”fără condiţii”, iar statului nu i se va impune nicio ţintă, declarau oficialii spanioli. Astăzi, Madridul a anunţat majorarea TVA cu trei puncte procentuale, iar cheltuielile bugetare vor fi tăiate cu 65 de miliarde de euro.

CITEŞTE MAI MULT

„Planul B“ pentru dispariţia euro: de la război civil la criză mondială

Marile grupuri bancare analizează deja toate scenariile posibile în cazul în care zona euro se va destrăma, iar moneda unică va dispărea. Ipotezele acestora variază de la izbucnirea de războaie civile până la reintrarea economiei mondiale în recesiune.

De ce bagă nemţii sute de miliarde în euro. Cât ar pierde Germania dacă s-ar întoarce la marcă

Scenariile privind destrămarea zonei euro se înmulţesc pe zi ce trece. Odată cu ele, o idee este reluată aproape fără sfârşit: Germania ar câştiga de pe urma acestui scenariu. Sau măcar n-ar suferi la fel de tare ca alţii. Economiştii spun însă că statul german ar fi poate cel mai lovit de o astfel de situaţie.

Opt ani de austeritate, criza din Grecia rămâne

În 2005, Atena a adoptat primul buget de austeritate. După opt ani şi două împrumuturi de urgenţă în valoare de peste 230 de miliarde de euro, statul cel mai probabil va avea nevoie de încă o restructurare a datoriei.

Morgan Stanley: Spania va deveni noua Germanie

Succesul de care încep să se bucure exporturile spaniole vor transforma economia iberică în cea mai mare din Uniunea Europeană, sunt de părere economiştii Morgan Stanley. Grupul bancar american a publicat joi raportul săptămânal privind tendinţele economice globale, iar încrederea faţă de Spania, în prezent considerată una dintre cele mai fragile economii europene, este explicată prin competitivitatea livrărilor externe ale statului.

Exportatorii spanioli profită de criză pentru a scoate statul din recesiune

Anul trecut, valoarea exporturilor Spaniei a atins un nivel-record. Criza internă a forţat producătorii autohtoni să-şi reorienteze eforturile către alte ţări, iar acum exporturile Spaniei cresc într-un ritm mai rapid decât cele ale Germaniei, cel mai mare producător din UE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite