Dodon a promulgat legea care limitează puterile prezidenţiale, deşi fusese suspendată de Curtea Constituţională. Moscova o ameninţă pe Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintel în exerciţiu al Republicii Moldova, pro-rusul Igor Dodon
Preşedintel în exerciţiu al Republicii Moldova, pro-rusul Igor Dodon

Preşedintele pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a promulgat legea care prevede trecerea Serviciului de Informaţii şi Securitate din subordinea şefului statului în cea a parlamentului, deşi Curtea Constituţională o suspendase. În acelaşi timp, liderul ultranaţionalist rus, Vladimir Jirinovski, a ameninţat-o pe preşedinta aleasă, Maia Sandu.

Preşedintele în exerciţiu al RepubliciiMoldova Igor Dodon a promulgat legea care prevede trecerea Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) în subordinea Legislativului, deşi luni Curtea Constituţională a suspendat-o până când se va întruni pentru examinarea contestaţiei depuse de Partidul Acţiune şi Solidaritate al Maiei Sandu. Informaţia a fost confirmată de şefa serviciului de presă al preşedinţiei de la Chişinău, Carmena Sterpu.

Prin decizia de luni a Curţii Constituţionale, Igor Dodon a fost lipsit de posibilitatea de a promulga legea până când Curtea Constituţională se va întruni pentru examinarea contestaţiei depuse de un deputat al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco.

Acesta solicitase Curţii Constituţionale să declare neconstituţională legea prin care SIS trece în subordinea parlamentului. Litvinenco susţinea că grupul parlamentar al socialiştilor, cel al Partidului "ŞOR" şi deputaţii Platformei "Pentru Moldova" au încălcat la 3 decembrie procedura de vot şi implicit Constituţia. Moscova o ameniţă pe Maia Sandu

Igor Dodon nu avea niciun drept să promulge modificările la Legea cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate din moment ce Curtea Constituţională a suspendat acţiunea acesteia până la decizia sa asupra fondului cauzei, a comentat pentru Radio Chişinău expertul în drept constituţional Alexandru Arsene.

S-a creat o situaţie în care există două acte care se bat cap în cap - hotărârea Curţii Constituţionale şi decretul de promulgare a legii, susţine Alexandru Arsene, adăugând că, în acest caz, ar trebui să intervină de urgenţă Curtea Constituţională.

Ameninţare cu substrat a liderului ultranaţionalist rus la adresa Republicii Moldova: „Dacă un singur soldat rus va fi ucis, vă veţi scălda într-o baie de sânge!”

Vladimir Jirinovski, deputat în Duma de Stat şi lider al Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR, ultranaţionalist), a declarat recent la televiziunea publică rusă Rossia-1 că, dacă autorităţile Republicii Moldova vor încerca să pună în aplicare retragerea trupelor ruse din Transnistria, contingentul rusesc nu va fi retras, ci se va dubla sau chiar tripla, ameninţând totodată Chişinăul cu o "baie de sânge", relatează marţi Deschide.md.

Atacul lui Jirinovski, cunoscut pentru limbajul său puţin diplomatic, survine după ce Kremlinul şi Ministerul rus de Externe au reacţionat în mod dur la o declaraţie făcută la sfârşitul lunii noiembrie de preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, care reiterase de fapt poziţia dintotdeauna a Chişinăului, înainte de venirea a preşedintelui socialist prorus Igor Dodon la putere în 2016, privind retragerea trupelor ruse din Transnistria şi evacuarea muniţiilor ruseşti de la Cobasna, conform mass-media de peste Prut.

"Dacă va exista o încercare privind retragerea 'contingentului nostru de menţinere a păcii', noi îl vom dubla sau chiar tripla. Pe seama cui? Aproape toată lumea are acolo paşapoarte ruseşti. Există 250.000 de cetăţeni ruşi (în Transnistria). Conform Constituţiei, noi ar trebui să-i protejăm, dar ei nu ne-o cer. Pentru că au destule arme acolo", a declarat Jirinovski în cadrul unei emisiuni de dezbateri pe teme politice de la Rossia-1 în data de 4 decembrie.

În acest sens, politicianul rus a declarat că în depozitele de la Cobasna sunt muniţii suficiente pentru "un întreg al Treilea Război Mondial în Europa". Potrivit acestuia, lichidarea unei astfel de cantităţi de arme este imposibilă, deoarece unda de şoc "va zgudui întreaga Europă".

"Noi eram gata de un potenţial război, iar la Cobasna era depozitul nostru principal. Acum această muniţie nu poate fi lichidată şi nici măcar mutată, pentru că în caz de explozie, Europa ar putea fi zguduită de o undă de şoc", a insistat el, adăugând că evacuarea muniţiilor este destul de periculoasă întrucât acestea ar putea exploda pe drum, în plus nimeni nu doreşte să plătească pentru lichidarea armamentului. "Depozitul va rămâne acolo pentru destinaţia sa de bază", a spus el.

"Noi nu trebuie doar să spunem, ci şi să avertizăm - nu numai că nu ne vom retrage, dar în orice moment vom creşte contingentul forţelor de menţinere a păcii. Dacă fie şi doar un singur soldat (rus) va fi ucis, vă veţi scălda într-o baie de sânge, nu veţi avea timp nici măcar să ajungeţi pe aeroportul din Chişinău, vă vom ajunge pe toţi", a mai ameninţat Jirinovski.

În perioada sovietică, depozitul de la Cobasna era cunoscut ca depozitul nr. 1411 de muniţii de artilerie, reprezentând arsenalul strategic al Districtului militar Sud-Vest al URSS. Dar cea mai mare parte a muniţiilor a fost stocată aici după retragerea trupelor sovietice din fosta Republică Democrată Germană (RDG), Cehoslovacia şi alte ţări din fostul Pact de la Varşovia. Conform cifrelor oficiale, aici ar fi stocate în prezent peste 20.000 de tone de arme şi muniţii.

Într-o reacţie la declaraţia ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care a calificat la 30 noiembrie drept "iresponsabil" apelul său privind retragerea trupelor din cadrul Grupului Operativ (GOTR) din Transnistria şi a muniţiilor din stânga Nistrului, Maia Sandu a amintit că ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a promis în vara anului 2019 că Rusia va evacua cele peste 20.000 de tone de muniţii din depozitele de la Cobasna.

În apelul său, Maia Sandu se referea la retragerea GOTR - creat pe rămăşiţele fostei Armate a 14-a sovietice în Transnistria -, pronunţându-se pentru transformarea misiunii de pace ruseşti din stânga Nistrului în una civilă, sub mandat OSCE.

Afacerile fratelui preşedintelui pro-rus Igor Dodon din Moscova

Archplay Development LLC, ai cărui beneficiari sunt Igor Ceaika, Alexandru Dodon şi Alexander Ponomarev, a devenit coproprietară de terenuri pentru construcţia de locuinţe la Moscova, rezultă din datele Registrului de stat unificat al persoanelor juridice, transmite Jurnal.MD cu referire la rbc.ru.

LLC „Dubrovskaya”, în care „Archplay Development” deţine 50%, în decembrie 2020 a devenit singurul proprietar al LLC „DRSU-34”, care, la rândul său, deţine un teren la 1 Dubrovsky proezd, 78/14, lângă gară staţia de metrou „Volgogradskiy Prospekt” din sud-estul Moscovei. Construcţia unui complex rezidenţial este planificată pe amplasament. Beneficiarii altor 50% din Dubrovskaya LLC sunt ascunşi în spatele unei companii cipriote.

Anterior, grupul PIK plănuia să construiască pe teritoriul pasajului Dubrovsky, pentru care compania a cumpărat un teren în vara anului 2019. Nu se ştie dacă grupul a vândut în totalitate drepturile asupra proiectului. Serviciile de presă ale grupului PIK şi Archplay Development au refuzat să comenteze.

Compania Archplay Development a fost fondată în 2017 de Alexander Ponomarev şi Igor Ceaika, fiul cel mai mic al fostului procuror general al Rusiei, Iurii Ceaika. Doi ani mai târziu, partenerul lor a devenit Alexandru Dodon, fratele preşedintelui în exerciţiu, Igor Dodon. Acum Ceaika deţine 45% din OOO Archplay Development, Ponomarev prin OOO Inspire – 40%, Dodon – 15%.

Când Dodon a devenit coproprietar al companiei, Ceaika a declarat că Archplay Development va implementa proiecte numai în Rusia şi a explicat că compania selectează terenuri pentru cumpărare. Până în prezent, nu au fost raportate tranzacţii închise. Astfel, terenul de la 1 Dubrovsky Proezd poate fi primul în care compania a investit oficial.

Anterior, s-a raportat că locuinţele ar putea fi construite pe un teren care aparţine uzinei de sortare a deşeurilor Ceaika „Carta” de pe autostrada Altufevskoe. Se menţiona că PIK ar putea participa la dezvoltarea acestui teritoriu, dar grupul nu a comentat acest lucru.

Amintim că fiul milionar al controversatului procuror general al Rusiei a preluat 51% din compania „Media Invest Service”, firma care deţine posturile Accent TV şi „Primul în Moldova”, dar şi din cea care gestionează mail.ru şi ok.ru în R.Moldova.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite