De ce iubim Franţa. Gânduri ale rezidenţilor francezi de origine română

La ceas de aniversare a Republicii Franceze, am pregătit un mozaic de opinii ale românilor care au adoptat-o ca o a doua ţară. Încercăm să redescoperim împreuna de ce iubim Franţa, frumoasa Franţă care uită să se iubească şi pe care uităm să o iubim, de aici trimiterea din titlu la cartea lui Andrei Makine. Aşadar, răspunsuri la această întrebare şi o urare compusă din gândurile noastre bune.

Iubim Franţa:

- Pentru istoria ei interesantă, pe care la fel o poţi învăţa din vizite plăcute ochiului şi minţii. Pentru frumuseţea ei  geografică: de la Marea Mediterană la Pointe de Raz ai nenumărate zone de vizitat, mai mult şi mai important este că oamenii păstrează frumuseţile locurilor, specificitatea lor aşa că fiecare voiaj este un moment de îmbogăţire culturală. Pentru gastronomia ei unică, arta de a aprecia tot ceea ce înseamnă a mânca şi a bea. Pentru calitatea vieţii, siguranţa şi protecţia din sistemul social şi valoarea sistemului de sănătate. Pentru că este o ţară pe care dacă o cunoşti, iar pentru asta iţi sunt necesari mulţi ani, nu poţi decât să o iubeşti, ca pe o fiinţă dragă pe care o descoperi încetul cu încetul pentru o relaţie pe termen lung. (Anca Stela, medic)

- Franţa este ca o veche amantă care te face să suspini înăbuşit o dată ce ai simtit-o. Asta îmi vine acum în minte, dar cel mai mult îmi place că aici simţi mai intens decât oriunde preţuirea fericirii şi a libertăţii de orice fel, este ca o boare ce-nvăluie frumosul din jur si se aşează şi pe chipurile oamenilor. Iti trebuie doar ochi să vezi şi inimă să simţi. (Oana, profesor)

-  De ce iubesc Franţa? N-aş putea spune limpede de ce. Argumenta, adică. O iubesc pentru că. Suntem oare capabili mereu să definim de ce iubim ceva sau pe cineva? Cred că nu. A iubi este o stare, un mediu înconjurător care se compune din aer, din senzaţii, din limite şi interzisuri acceptate, din raţiune şi din pasiune. Am învăţat de mică limba franceză şi mi-am făcut toate studiile, până la master, acum, în limba franceză. Este o limbă şi o cultură în care mă simt bine. Sunt o persoană care preţuieşte foarte mult mediul în care se desfăşoară, în care trăieşte. In patria limbii franceze mă simt bine. M-am simţit acasă în Franţa din momentul în care am pus aici piciorul prima oară, în urmă cu 16 ani. Dar cam asta se întâmplă de fapt cu marile iubiri, spun, şi când spun acest silogism mă gândesc la felul în care Mircea Cărtărescu nu se simte bine în Paris. Oricât de mult ai dori ceva sau altceva, există un punct de convergenţă sau de divergenţă care nu depinde de nimic, sau poate doar de propriul nostru ADN. De care nu poţi trece. Cam aşa este cu iubitul Franţei sau al spanacului: îţi place sau nu. Mie îmi place Franţa, cu toate imperfecţiunile ei, îmi oferă nu chiar totul, ci măcar necesarul pentru a mă simţi bine 80 % din timp. Ceea ce e foarte mult deja. Sunt însă un cetăţean european, nimic din ceea ce e Europa nu mi-e străin, şi deci ştiu că probabil voi ştii care a fost patria mea în momentul în care voi spune «aici aş vrea să mor». (Iulia, jurnalist)

- Pentru mine Franţa este în primul rând o aventură în lumea cunoaşterii. Bibliotecile şi universităţile Franţei mi-au oferit ocazia să dau creativităţii si entuziasmului meu posibilitatea de a construi trainic şi frumos, de a urma firul curiozităţii si al pasiunii până la capăt. (Simona, scriitor)

- Iubesc Franţa pentru că aici am descoperit savoir vivre, este foarte greu de tradus cuvântul într-o altă limbă (să ştii cum se trăieşte poate fi o traducere dar este mai mult decât atât). Este vorba despre un echilibru perfect între viaţa profesională si extraprofesională, între a mânca mâncare bună, a bea vinuri bune, a te distra, a te plimba, a îmbina o serie de activităţi fără a face niciodată excese. Îmi pare a fi o lume perfectă şi un echilibru bun faţă de alte ţări care sunt workaholice, alcoolice etc. (Mihai, informatician)

- Franţa este o ţară aparte, plină de parfumul istoriei şi cu un loc deosebit în lume. În nume şi imagini: Napoléon Bonaparte, Dior, Ionescu, Turnul Eiffel, catedrala Notre Dame, Valea Loarei cu minunatele sale castele, cheiurile Senei in luna august, linia 4 a metroului parizian, întodeauna plină şi multicoloră, parfumul cafelei şi croissantelor şi zgomotul ceştilor de cafea când treci pe lângă terase, Alpii, marea, oceanul, Revoluţia şi controversele ei, Avignon si papii săi, studenţii care vin permanent la Tézé, vechea Franţă cu nobilimea şarmantă  care încă îşi poartă demnitatea regală, bretonii şi caracterul lor dur într-o primă fază şi inima enormă la care ajungi dupa ce treci zidul aparenţelor, Sudul cu minunile sale mai mult sau mai puţin comerciale, Mănăstirea românească de la Limours, festivalul de la Cannes, Institutul lumii arabe de la Paris, Cardinalul Parisului, moscheele care se ridică printre bisericile din ce în ce mai goale, Franţa, ţara minunăţiilor istorice şi controverselor cosmopolite, ţara care întotdeauna îi întâmpină pe ceilalţi cu minunatul său Bienvenus en France! (Nectarie, ieromonah)

- O pot caracteriza ca fiind ca o ţară a tuturor posibilităţilor. Asta dupa România, fireşte. Ceea ce diferă însă este că aici poţi reuşi să te ridici pe propriile puteri (nu trebuie sa te propulseze nici o aşa zisă pilă), poţi să iţi vezi visul cu ochii fiind «doar» cinstit (fără a face  compromisuri), că odată ce faci una sau mai multe facultăţi meritele iţi sunt recunoscute şi iţi găseşti repede o slujbă. O ţară curată, cu oameni deschişi cultural, care îşi zâmbesc când îţi ştiu naţionalitatea, chiar dacă stereotipurile ne sunt uneori defavorabile. Este o ţară binecuvântată geografic, cu foarte multe obiective de vizitat, are una din cele mai puternice economii din lume, etc.

Am văzut în Franţa o a doua şansă de a face ceva cu viaţa mea, de a depăşi un nou nivel existenţial, de a ieşi din haosul putred al corupţiei autohtone.

Am găsit aici oameni harnici, serioşi, gospodari adevăraţi. O ţară în care micii intreprizători se pot descurca, o ţară în care oamenii când sunt prea apăsaţi de taxe se organizează şi fac adevărate «rascoale», aşa că aici oamenii politici gândesc de două ori o problemă înainte de a o pune pe tapet. (Marcel, lucrator comercial)

- Pentru că este o ţară frumoasă, civilizată şi care promovează libertatea. (Ştefan, informatician)

-  Descoperi oameni noi, obiceiuri noi, gândiri noi, mâncăruri noi, locuri noi, lucruri pe care la istorie le înveţi din cărţi când eşti mic şi te atrag iar acum ai ocazia să le vezi în realitate, să fii în locurile acelea şi să laşi purtat cu gândul în atmosfera altor timpuri este ceva extraordinar. Sunt alte zeci de motive pentru care îmi place aici, dar poate cel mai important este pentru că încă de la început mi s-a părut ca eu si soţia mea rezonăm mai mult in gândire cu principiile şi gândirea de aici. In România câte o dată mi se părea că sunt «defect», alt prieten stomatolog şi soţia cardiolog, pe vremuri in România, acum în Italia, ziceau că sunt inadaptaţi social. Sigur nu este întotdeauna aşa si există în România o mulţime de oameni de bun simţ si cu o gândire corecta, şi invers în Franţa oameni aberanţi, dar aici pâna acum am gasit in medie o normalitate care m-a bucurat (pentru că o credeam dispărută). Poate exagerez, dar sunt multe lucruri mărunte care mi se pare incredibil că se întâmplă aici (ex. un bătrân care ia de pe jos o hartie, aruncată de altcineva, şi o pune la tomberon sau pe soţia mea purtând-o pe fiica noastră în eşarfă şi o tânară se oferă să o lege la şiretul descheiat) şi care mi se par imposibile în România (cu toate că sunt perfect posibile). În fine, îmi place că există o normalitate şi că, dacă eşti corect si încerci să faci cât mai bine ceea ce faci (nu mereu reuşeşti, dar să ai intenţia bună) esti nu neapărat apreciat, dar respectat. (Dragoş, stomatolog)

- In România eram un nimeni care se simţea foarte rău, în Franţa sunt un anonim care se simte foarte bine. (Daniel, inginer)

- In Franţa am găsit curajul şi posibilităţile de a îmi face bine meseria, cu un venit decent şi recompensant. Aici am încercat tot: şi rezident în sistemul public şi angajat în sistemul privat,  iar acum am cabinetul meu particular. Am numele meu pe usă, în România nu aş fi îndrăznit niciodată să îmi deschid propria afacere. Aici mi-am reinventat viaţa, luând-o de două ori de la capăt, după o lungă experienţă profesională şi managerială în ţară. Dacă fiecare persoană care lucrează în sistemul sanitar românesc ar veni şi ar lucra, măcar o lună, într-un sistem sanitar ca cel din Franţa, lucrurile ar merge altfel în România. (Carmen, medic)

Urarea noastră, a românilor, pentru Doamna amintită cu drag mai sus, pe care am adoptat-o şi de care ne-am lăsat adoptaţi, este următoarea:

Republicii franceze îi urăm, de ziua ei, să înveţe deschiderea şi ştergerea limitelor. Să aspire să devină nu doar patria declaraţiei universale a drepturilor omului, ci şi patria drepturilor omului. Ar fi minunat. Să înveţe să primească şi să accepte când greşeşte. Să coboare de pe piedestal, în ocurenţă. Îi dorim să pastreze acest echilibru şi să nu cadă în nici o extremă, oricare ar fi ea. Republicii laice îi dorim să reuşească să îsi elimine «cariile» inainte sa o distruga. Sa aiba cât mai multă deschidere politică. La cât mai puţin şomaj, fără terorism, la cât mai mulţi cetăţeni fericiţi şi împliniţi (printre care şi noi), la Mulţi ani mamă adoptivă, Steagul sus!

Trăiască Franţa francezilor harnici, care ştiu să îşi recunoasca calităţile dar şi defectele şi care îi acceptă pe ceilalţi aşa diferiţi cum sunt. Să aibă o viaţă cât mai lungă, ca Republică democratică la adapost de sisteme totalitare! Traiască economia Franţei şi nivelul de trai de aici! Să fie fericită în limita posibilitaţilor sale enorme de a fi aşa.

La mulţi ani Franţa, păstrează verdele ierbii, albastrul mării, strălucirea soarelui pentru toţi cei care locuiesc sau vin aici, în aşa fel încât să se simtă acasa. Să rămâi o ţară în care valorile se păstrează şi apreciază!

Pentru final, un mic cadou din partea Simonei Le Roy: «Prefer urărilor un gest practic, concret. Anul acesta, gestul concret pe care îl fac cu ocazia zilei Franţei este de a oferi gratuit una dintre cărţile mele în limba franceză. Este modul meu de a adăuga o mica carămidă la marea construcţie a cunoaşterii şi de a mulţumi în acest fel Franţei pentru ceea ce mi-a oferit». Cartea poate fi descărcată gratuit aici, până pe 16 iulie.

Bon et joyeux anniversaire, notre deuxième pays! Vive la France et ses valeurs!

Actualizare: o replică foarte simpatică la acest articol poate fi citită pe blogul Nopţi de sânziene.