Cum croncănesc corbii războiului

În Statele Unite liderii de opinie care încurajează publicul spre război şi agresivitate militaristă sunt numiţi „şoimi” (hawks). Lor li se opun „porumbeii” (pigeons), susţinătorii păcii şi ai compasiunii. În România ultimelor săptămâni, însă, discursul public este dominat de o singură atitudine, de vocea monotonă a unui sigur tip de animal macabru: corbul urii.

Corbii noştri, aidoma şoimilor războiului, croncănesc fericiţi în mijlocul tragediilor şi conflictelor - fie că sunt atacurile din Belgia, fie că este catastrofa din Siria. Printre sunetele cele mai dizgraţioase pe care le emit aceşti „croncani” ai urii, cel mai puternic se aude îndemnul la frică. Şi pentru că gâtlejurile lor sunt îmbibate de un puternic spirit islamofob, ei ne anunţă sfârşitul lumii provocat de iminentul atac al musulmanilor. Fiind doar piază rea, scopul acestor creaturi vestitoare de moarte este acela de a răspândi groaza, neîncrederea şi ura.

De aceea corbul cârâie într-una o melodie nearticulată, aceea a „primejdiei islamice”. Unul dintre croncanii cei mai siniştri rămâne fostul preşedinte Băsescu. Cu aspectul său de vultur pleşuv, rămas fără carcasă de devorat, recent el a aruncat în sfera publică o suită de cântece lugubre, menite să ne îngrozească. Ca un autentic prevestitor de nenorociri, Băsescu a declarat public că, nici mai mult nici mai puţin, România „creştină” trebuie să se teamă, că suntem în conflictul cu Islamul cel rău. Într-un interviu recent pentru Adevărul, Băsescu a enunţat fără să clipească o ameninţare cumplită, clănţănind către concetăţenii săi: „inclusiv România trebuie să se simtă extrem de ameninţată”, pentru că este „ţară creştină”.

Crearea unui context malign, prin anunţarea unui război inexistent între creştinism şi islam e trăsătura caracteristică a corbilor războiului. Înainte de a ne întreba cine a definit România ca stat „creştin”, ar trebui să ne întrebăm dacă pericolul este real şi dacă avem dreptul să culpabilizăm indirect zecile de mii de musulmani care sunt cetăţeni oneşti ai acestei ţări. Şi, mai mult, dacă există aceşti terorişti fundamentalişti care ameninţă malurile Dâmboviţei?

Aici se adaugă şi declaraţia Elenei Udrea, care prohodeşte la rândul ei Europa, în ison cu Traian Băsescu, aidoma unei bocitoare în varianta cu haine de fiţe. Ea ar fi amuzantă, dacă nu ar fi tragică. Pe pagina personală de Facebook Udrea deplângea faptul că liderii europeni au „susţinut” primirea musulmanilor pe continentul european şi se temea că nu mai există nimeni care „să salveze creştinismul”. Crezându-se un fel de Ioana d'Arc, această cruciată din Buzău îşi sperie degeaba concetăţenii cu un „bau-bau” inexistent.

Cu toate că acest cântec al conflictului e fără obiect, el mobilizează spiritul agresiv al conaţionalilor. Iar Băsescu şi Udrea nu sunt singurii care interpretează această melodie care invocă moartea. Faptul că un bătăuş, care a înfiinţat o mişcare intitulată „Nu islamizării României”, enunţă enormităţi în spaţiul public poate fi înţeles. Dar când un universitar cu studii în Occident, care se visează politician de anvergură naţională, anunţă că suntem în mijlocul unui „război între culturi” şi că civilizaţia islamică nu a oferit umanităţii „nimic valoros”, că nu a exportat altceva decât „resentimente şi teroare” ar trebui să ne îngrozească.

Lor li se adaugă diverşi alţi specialişti în geopolitică care cârâie şi ei ideea unui „război”, unde „umanitatea” şi „umanismul” nu au ce să caute. Ca nişte ciocli care abia îşi ascund satisfacţia, ei ne împuiază capul cu mesaje de genul: „Europa a fost atacată” sau asistăm la „al treilea război mondial”! Un fost senator al României, acum editorialist islamofob, anunţă chiar „Apocalipsa Europei”, spunând monstruozităţi de genul „religia islamică este o ideologie a războiului” şi proclamând unilateral că „Europa este în război”.

Logica dihotomică a clănţăilor conflictualităţii este primitivă. Islamul, care este „masculin” şi gata să moară pentru „valori”, s-ar opune unui Occident degradat, care nu luptă decât pentru „hedonism”. O astfel de opinie supra-simplificatoare urmează, de fapt, tradiţia unor mai vechi croncănitori care anuţau „sfârşitul Occidentului”. E un zbieret caracteristic al acestor păsări dricare, acela al anunţării „morţii Europei”. Pentru că devine evident faptul că de aici vulturii pleşuvi ai morţii extrag singurul răspuns dorit de ei, bazat pe doctrina militaristă. Pentru că, dacă „suntem în război!” atunci e „timpul armelor”. Iar rezolvarea corbilor este aceea că trebuie să avem mai multe arme, să dăm mai multe puteri pentru serviciile de informaţii, să lăsăm mai puţine drepturi civile şi libertăţi cetăţeneşti.

O componentă funestă a cloncănelii urii e xenofobia şi instaurarea părerii nefondate conform căreia toţi străinii sunt malefici. În acest context ni se spune că, de fapt, refugiaţii sunt de vină. Unii corbi ai vrajbei ne tot sperie şi că asistăm la „colonizarea Europei” - evident produsă de musulmani. În varianta cea mai dezgustătoare, aceşti popularizatori ai urii dau vina pe „multiculturalism” şi pe „gândirea de stânga” pentru toate relele care se întâmplă. Ca nişte conservatori găunoşi ce sunt, emit judecăţi lipsite de valoare, cum este aceea că toţi musulmanii reprezintă un pericol. Într-o Europă în care sunt peste 56 de milioane de musulmani, care constituie sub 8% din populaţie, această sperietoare este odioasă. Zeci de milioane de oameni care muncesc cinstit, care susţin bunăstarea acestui continent sunt puşi degeaba la stâlpul infamiei.

Adevăraţii duşmani ai umanităţii sunt tocmai aceşti vulturi hoitari, fiinţe ale urii care emană furie şi violenţă de îndată ce simt miros de sânge. Pentru ei conducerea actuală a Uniunii Europene este „slabă” şi „impotentă”, iar Angela Merkel este acuzată că ar fi deschis „porţile Europei” către terorişti.

Buhuind de frica transformării Uniunii Europene în „califat islamic”, o altă categorie de hoitari înspăimântători sunt conservatorii ortodoxişti. Deşi par adormiţi în strana bunăstării economice produse de pan-europenism, cioclii habotnici ai războiului sunt şi ei la datorie. Pe diverse platforme de socializare (care sunt folosite cu entuziasm, deşi sunt declarate „arme ale Satanei”) ei răspândesc minciuna conform căreia am fi „invadaţi” de armate islamizatoare. Realitatea este alta, migranţii şi refugiaţii ocolesc România, nu suntem în niciun pericol de a fi convertiţi la Islam.

Iar când islamofobia cuprinde mass-media românească, unde dependenţa provocată de plăcerea de a stoarce rating şi audienţe din catastrofe este uriaşă, sentimentul neputinţei în faţa urii devine insuportabil. Privind emisiunile de televiziune de la noi din ultimele zile am avut senzaţia cumplită a unui cortegiu funerar, unde ziariştii se transformă în cai mascaţi, care nu văd nici în stânga, nici în dreapta. Corul funerar al fricii şi urii s-a generalizat. Nu am auzit niciun „porumbel” care să vorbească despre compasiunea faţă de sutele de mii de oameni rămaşi fără adăpost şi fără familii; nu am auzit niciun bine-credincios care să ne aducă aminte de importanţa altruismului în faţa cruzimii; nimeni nu a ridicat vocea să spună că ne pierdem umanitatea dacă dăm ascultare urii şi morţii. Pacea este o idee rizibilă, iar obrazul întors este o formulă uitată.

Dar fără valorile fraternităţii şi ale libertăţii degeaba ne păstrăm intacte instituţiile şi degeaba ne păzim graniţele. Pentru că patriile noastre interioare vor fi fost deja invadate.