Polonia şi România sunt statele-reper care pot da substanţă dialogului pe care Preşedintele Donald Trump îl va angaja în a doua sa vizită în Europa. Prima întâlnire a preşedintelui SUA cu liderii europeni - la Bruxelles şi Taormina - s-a finalizat cu rezultate incerte pentru ambele părţi.

„Iniţiativa Celor Trei Mări“ a fost lansată în august 2016, în Croaţia, în scopul creării unui cadru de cooperare politico-economică şi diplomatică între douăsprezece state central şi est-europene aflate în zona cuprinsă între Marea Neagră, Marea Adriatică şi Marea Baltică. Regiunea acoperă 28% din teritoriul şi 22% din populaţia UE, dar numai 10% din PIB-ul Organizaţiei.

Iniţiativa este nu numai un test al aspiraţiilor politice ale statelor din Europa Centrală şi de Est, dar şi un exerciţiu prin care aceste state pot demonstra faptul că un proiect de cooperare regională cu sprijinul SUA va depăşi diviziunile politice existente.

În ceea ce priveşte participarea la o iniţiativa regională semnificativă, România poate lua exemplul Poloniei. Aceasta doreşte să folosească „Iniţiativa Celor Trei Mări“ nu numai pentru a-şi dobândi independenţa energetică faţa de Rusia, dar şi pentru a deveni un „hub“ al resurselor de gaz în Europa Centrală şi de Est. Polonia a construit un terminal LNG perfect operaţional şi doreşte să dezvolte Conducta Adriatică pentru conectarea,  prin Danemarca, la resursele de gaz norvegiene. Partea poloneză nu face nici un secret din dorinţa de a transforma acest proiect într-un concurent la Nordstream II.

Primul transport LNG American a sosit, în iunie, în Polonia, fiind salutat ca un semnal de mare încredere de către guvernul de la Varşovia. Pe de altă parte, această Iniţiativă este abordată cu rezerve de câteva state participante, în special cele care nu doresc tensionarea relaţiilor cu Berlinul sau Bruxelles-ul. Austria şi Cehia nu participă, la cel mai înalt nivel, la întrevederea cu Preşedintele Trump, iar România, Slovenia şi Slovacia se opun „politizării“ proiectului fiind în egală măsură atente la rezonanţa acestuia în UE.

Din perspectiva intereselor economice şi de securitate ale României, „Iniţiativa Celor Trei Mări“ poate deveni un proiect interesant.

În mod obligatoriu, România va reprezenta componenta de sud, limitrofă Mării Negre, semnificativă pentru însăşi existenţa acestei iniţiative. De asemenea, România are date mult mai interesante decât Polonia pentru a atrage sprijinul SUA într-un complex de dezvoltare regională incluzând energia, infrastructura şi securitatea. România trebuie să abordeze acest proiect ca un vehicul de poziţionare înăuntrul UE, excluzând orice intenţie delimitativă, autarhică, în relaţia cu Bruxelles-ul. În acest moment, statele fondatoare ale UE, în special Germania, sunt preocupate de două categorii de subiecte. Pe de o parte intenţia Varşoviei de a concura ambiţiile Germaniei de a deveni cel mai important „hub“ de gaz european - inclusiv intenţia Congresului SUA de a extinde regimul de sancţiuni împotriva companiilor europene participante la Nordstream II -, iar pe de altă parte perspectiva ca statele fondatoare ale UE să fie îndepărtate din Europa Centrală şi de Est, ceea ce le-ar afecta interesele strategice de a fi ancorate, economic şi politic, atât în Estul cât şi în Vestul Europei.

Din perspectiva intereselor economice şi de securitate ale României, „Iniţiativa Celor Trei Mări“ poate deveni un proiect interesant dacă direcţia în care va evolua va fi una coerentă, pragmatică, conformă cu principiile coeziunii şi solidarităţii în UE, dar şi cu logica repoziţionării americane în regiune. Totodată România pe baza unei relaţii parteneriale consolidate cu SUA, dar şi din perspectiva unei politicii pro-europene consecvente - departe de limitările iliberalismului unor state participante la proiect - reprezintă o valoare adăugată la acest demers.

Este însă important ca în spatele calcului politic, România să dezvolte un proiect de ţară atractiv atât pentru partenerii europeni cât şi pentru SUA. Nu este imposibil.

Cristian Diaconescu este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1983) şi doctor în drept comercial, Cristian Diaconescu a condus misiuni ale României la OSCE şi Organizaţia pentru Cooperare Economică a Mării Negre (OCEMN).