Transmiţând astfel că există cu certitudine un punct real de fractură care, în anume circumstanţe, s-ar putea dezvolta într-o situaţie de criză structurală. Deocamdată, tehnic, situaţia a fost depăşită deoarece prevederile procedurale pemiteau recurgerea la votul prin majoritate calificată, obţinându-se astfel scopul propus, anume realegerea lui Donald Tusk. Dar se poate prea bine să fie şi vorba despre o victorie „a la Pyrrhus”, una în care câştigătorul să fi pierdut într-atât de mult, încât totul să fie mai degrabă o înfrângere decât victoria mult clamată.

În ce condiţii s-ar putea petrece asta?

Dacă, spre exemplu, ideea Europei cu mai multe viteze ar fi realmente foarte rău primită în ţările din centrul şi estul continentului şi reacţia lor în lanţ să ducă la o creştere exponenţială a euroscepticismului celor care vor fi convinşi că „sunt lăsaţi în voia sorţii”, voltijând pe unul dintre cercurile concentrice sau în straturile inferioare de tip Divizia B sau C din competiţia oficială europeană.

Nu e deloc un scenariu SF şi, cu asta în minte, liderii europeni au decis să reintre în vechiul şi atât de bine exersatul joc de aşteptare şi calmare a valurilor de furtună.

Dacă, odinioară, marinarii, ca ultimă variantă de a face faţă unei furtuni serioase, aruncau în apă butoaie cu ulei pentru a reechilibra nava, acum liderii europeni spun că, într-adevăr, au discutat despre un document pregătitor pentru Summitul despre viitorul Europei, dar, de fapt, nu au negociat chestiuni precise, adică opţiuni în legătură cu cele  5 scenarii prezentate de Comisia Europeană, ci se află doar în etapa schimbului de păreri deoarece munca reală de negociere ar urma să înceapă după 25 martie, procesul urmând să se finalizeze în 2019.

Puteţi accesa aici textul propus pentru discuţie. Vedeţi că nivelul este păstrat a fi, în mod deliberat, unul foarte general, amintind de succesul proiectului european şi de nevoia de a păstra solidaritatea ca element fundamental pentru viitor.

Da, dar... aici încep problemele care arată că, pe fond, aşa cum ne confirmă informaţiile neoficiale, discuţia a fost cu mult mai dură decât s-ar lăsa să se creadă din liniştitoarele lenifiante de la final al domnilor Juncker şi Tusk.

Iată de ce ziariştii prezenţi în sala de presă au primit o indicaţie neoficială ca, în lipsa unui document oficial care să descrie discuţia de azi, să ne concentrăm pe declaraţiile şefilor de state şi guverne.  

Astfel, sigur că Francois Hollande, spre exemplu, a spus că „nu este vorba să avem viteze diferite şi nu e vorba să excludem pe nimeni”, dar, în acelaşi timp, a atenţionat UE „să meargă mai rapid şi cu mai multă forţă cu doar câteva ţări, fără a mai impune o solidaritate completă şi o coeziune între toate celelalte 27 de ţări”. Completat de primul ministru luxemburghez Xavier Bettel, care declara că „prefer să vorbesc despre o Europă cu mai multe viteze care să fie capabilă să continue decât despre o Europă în care să nu fim în stare să ne mişcăm. Cetăţenii noştri europeni vor şi o Europă prosperă şi eficientă de care să fie în stare să profite”.

Foarte aşteptată a fost declaraţia Beatei Szydlo în numele Poloniei, care spunea, referindu-se la documentul în pregătire finală pentru Summitul de la Roma:

Cel mai important lucru pentru Polonia: nu vom fi niciodată de acord să discutăm despre o Europă cu mai multe viteze. Vrem şanse egale pentru toate Statele membre. Cu aceleaşi reguli de joc...”.

Semnal de alarmă contrat imediat de primul ministru belgian Charles Miche: „Înţeleg şi respect faptul că unele ţări sunt îngrijorate de o Europă cu mai multe viteze înseamnă o schimbare rapidă a Tratatelor şi nu asta doresc şi nu aceasta este pledoaria pe care o fac... mă voi opune oricărei reuniuni în care cele câteva ţări mai importante să decidă pentru toate celelalte”.

Pentru linişti ţările din Grupul Vişegrad, premierul olandez Mark Tutte anunţat a invitat liderii din cele 4 ţări la un mini-summit pentru discuta despre viitorul UE, acestor 4 lideri urmând să li se adauge reprezentanţii la cel mai înalt nivel din cele trei Ţări Baltice”. Din nefericire, reprezentanţii României nu au primit invitaţia de a participa. Nici cei al Bulgariei, fapt care, în perspectivă, ar putea reprezenta o problemă de poziţionare dacă, cumva, vom accepta să fim trataţi ca parte a celeilalte soluţii, cea a unui eventual grup balcanic.

Deloc surprinzător, Angela Merkel a pledat în continuare pentru o „multi-speed Europe”, reamintind însă că asta se produce şi acum şi că, mai ales, proiectul viitor va fi deschis pentru toată lumea şi că nu vor exista diferenţieri în statutul de membru UE.

Interesantă şi foarte sugestivă, deoarece prezintă o eventuală a şasea opţiune posibilă (evocată la modul general şi de Preşedintele Iohannis), este perspectiva de care a vorbit primul ministru Gentiloni, adică o combinaţie între scenariul 3 din varianta Juncker (Europa cu mai multe viteze) şi scenariul nr. 5, cel pe care l-a numit „Scenariul Verhofstadt”, cel care prevede orientarea spre o structură federală.

Certitudini? Niciuna în mod real. De fapt, sentimentul este că toată lumea se radicalizează pe poziţii pro şi contra conceptului de Europă cu mai multe viteze, dar că, din prudenţă bine exersată, nimeni nu vrea să arate încă adevărata culoare a cărţilor pentru a nu influenţa, astfel, proximele procese electorale din Olanda, Franţa şi Germania.

Ajunge doar ca liderii noştri să fie prudenţi? Aş zice că nu, deoarece, foarte uşor de sesizat, aceasta este doar faţa diplomatic-politicoasă a unui joc incredibil de dur şi cu consecinţe enorme, structurale, pentru existenţa de mâine a Europei, securitatea şi prosperitatea ei şi a ţărilor membre.

Membre ale cui?

Ale noii Europe care, în orice caz, de acum putem fi absolut siguri, va fi fi ALTFEL. Numiţi-o cum vreţi: Europă cu mai multe viteze, Europă cu geometrie variabilă, Europă a proiectelor de cooperare întărită versus restul de sate din periferia puterii pe care o va reprezenta zona Euro-Schengen... va fi complet diferită de ceea ce avem acum, asta se negociază acum zi şi noapte la Bruxelles şi în marile capitale.

Acesta este jocul, aceasta va fi transformarea, acolo, cumva, va trebui să fim şi noi, legaţi de parteneriate strategice pe bază de ştiinţă şi putere de interconexiune.