Contraofensivă a armatei ucrainene în Herson: Forţele aeriene au lovit poziţii ruseşti
0Armata ucraineană a anunţat, vineri, că a atacat poziţii ruseşti în regiunea Herson din sudul Ucrainei, o regiune aflată aproape în întregime sub controlul forţelor ruse, unde Kievul se teme că Moscova va organiza în curând un referendum pentru anexarea la Rusia, relatează Le Figaro.
”Forţele noastre aeriene au lovit poziţii ruseşti, locuri în care sunt concentrate echipamente şi personal şi depozite în jurul a cinci localităţi din regiunea Herson”, a anunţat vineri, pe Facebook, personalul general al armatei ucrainene.
Şi Ministerul ucrainean al Apărării a anunţat o contraofensivă de succes a trupelor ucrainene, care au recâştigat o parte din teritoriu de la forţele ruseşti ce au „suferit pierderi de oameni şi echipamente”.
Aproape întreaga regiune Herson, inclusiv capitala regională, a fost ocupată de trupele ruse încă din primele zile ale invaziei Moscovei, lansate pe 24 februarie. Kremlinul speră să anexeze regiunea Herson din Estul Ucrainei la fel cum a facut cu Crimeea, a declarat marţi un un oficial din Parlamentul de la Moscova.
Înconjurată de Marea Neagră şi Marea Azov, această regiune cu o suprafaţă de aproximativ 28.000 de kilometri pătraţi avea peste un milion de locuitori înainte de război.
Unul dintre negociatorii ruşi din delegaţia ucraineană a vorbit săptămâna trecută despre organizarea un potenţial referendum în teritoriile ocupate de ruşi, în vederea anexării, care ar putea avea loc în iulie, proiect denunţat de Kiev.
Rusia a organizat un referendum în Crimeea în 2014, înainte de a anexa peninsula drept consecinţă.
Citeşte şi:
Kremlinul plănuieşte să anexeze cât mai curând Herson, printr-o acţiune similară celei din Crimeea