Confiteor: 5. ora deciziilor
0În stil Murphy: ce poţi să faci atunci când nu ştii ce să mai faci? Am găsit răspunsul în bibliotecă. Pipăind fugace toate cărţile pe care le-am tot cumpărat şi niciodată citit (Confiteor, a lui Jaumé Cabré, catalanul care a primit anul acesta premiul Courrier International pentru cel mai bun roman străin tradus în franceză, acordat de un juriu din care am făcut parte, a fost parte din lecturile mele "obligatorii"...)...
...am dat peste "De la France", a lui Emil Cioran. O carte scrisă cu un creion, în 1941. Unii o să zică "Cioran nu e cea mai bună lectură atunci când nu ştii ce să faci"...Însă pentru mine Cioran a fost mereu de un optimism molipsitor şi, de-a lungul anilor, am avut grijă nu să-l copiez, ci să încerc să aplic şi să-mi însuşesc ideile lui. Unele le ador: toată nefericirea oamenilor vine din faptul că nu sunt capabili să stea singuri într-o cameră. Ce-ar fi dacă viitorul Presseurop ar înceta să se lamenteze, deci, şi ar începe să meargă singur, pe propriile picioare? Şi, doi, un om inteligent nu se plictiseşte niciodată. Nu comentez. dar aprob.
Astăzi am terminat cărţulia - 94 de pagini - traversând parcul de pe malurile Senei, care merge spre birourile situate lânga biblioteca François Mitterand. Estul Parisului. Toţi colegii din străinătate au venit pentru ultimele două zile. Spaniolul, portugheza, italianul, polonezul. Vom încerca, cred, să renaştem din cenuşă. Să realizăm că, da, aşa cum se miră Paun Al, am fost naivi. Spiritul uman este, prin definiţie, naiv. Avem nevoie să credem în ceva pentru a putea avansa. Şi mereu o păţim. O luăm de la capăt, cu fruntea sus (mersi, Nirolf, Men, herr_), doar pentru că avem puterea de a crede din nou. Naivi.
Celui qui a mené les dissolutions à leur terme peut encore se retrouver, tandis que celui qui est resté parmi elles est perdu. Vous avez vécu une décomposition, mais, si vous en avez la force, vous vous refaites; des vibrations cachées vous ramènent à l'horizon vital de l'avenir. mais n'allez pas juger de votre courage dans le partage des pourritures objectives. Les vôtres, vous les avez goûtées jusqu'à plus soif. La thérapeutique mineure de la modération mène au ratage; celle de l'audace, à l'écroulement ou à la renaissance. Vous avez été un cadavre parmi les cadavres du monde? Alors vous méritez un printemps sous d'autres horizons. Avec l'histoire, il faut lutter; avec le passé, être tout aussi impitoyable qu'avec le présent. [...] Et si vous n'avez pas l'élan guerrier, transformez-la en rêve, pour que le prétexte de l'irréalité excuse la sieste de vos instincts.
Asta este cam tot ceea ce pot să spund espre starea de spirit a echipei. De-a lungul anilor ne-am trezit toţi diferiţi, şi chiar ne-am specializat în anumite cauze: olandeza, Judith, este o apărătoare a mediului înconjurător şi a drepturilor omului, pe care am "convertit-o" într-o iubitoare a Moldovei (am fost cu ea la Chişinău şi Tiraspol, la Vilnius, la summit); nemţoicele, Carolin şi apoi Katja, s-au specializat în energii, cehii, Martina şi Pavel, erau apărători ai domeniului cultural, englezul, Charlie, adorau tot ceea ce era relativ la naţiuni, franţuzoaica, Emmanuelle, a avut o sensibilitate pentru statele din vecinătatea Europei şi pentru subiectul gaz de şist, italianul, Gabriele, cu apărarea, polonezul, Maciej, cu statele baltice, spaniolul, Sergio, cu instituţiile europene, eu, cu mai multe şi mărunte: romi, secui, minorităţi, moldoveni, Eurovision, footbal...
I-am enumărat pentru că vreau să vă las un tablou al diferenţei şi a complementarităţii noastre.
Reacţionăm diferit, până şi acum, la final: olandeza doarme în sfârşit, mai bine; franţuzoica, şi cei doi webmasteri, mexicanca Nidia şi englezul Rollo, sunt foarte ocupaţi şi concentraţi, nu dorm nu mămâncă, nemţoaica încearcă, asemeni englezului,să-şi organizeze viitorul, eu, aşa cum mă ştiţi, cred că reacţionez foarte românesc. Ba fac haz de necaz, ba încerc să salvez ceva, mă mai oftic, mă mai bucur, şi, în fine, îmi zic că de fapt am îmbătrânit într-o lună cât alţii într-un an.
Fiindcă este un jurnal, personal, deci al meu, aş spune că partea bună a acestui parcurs este că ne-am cunoscut, că v-am cunoscut, şi că am avansat spre ceva. Nu avem, acum, foarte multe opţiuni, Comisia Europeană nu şi-a schimbat opinia, dar parcă tot nu mă împac cu gândul că o fostă jurnalistă, Viviane Reding, a putut lăsa un site să moară, cu sânge rece. Fără să accepte posibilitatea ca el să poată încerca să zboare cu propriile sale aripi. În fine, sunt multe lucruri pe care nu mi le explic, dar poate că este timpul de dat pagina, de aşteptat un an mai bun, de crezut în altceva, de scris despre altceva...
Mâine, de exemplu, voi scrie o notă (cred, ultima) despre întâlnirile interesante prilejuite de existenţa Presseurop. Până atunci, o zi bună, oriunde vă veţi afla! Aici, la Paris, încep dezbaterile internaţionale despre salvarea site-ului...
Confiteor (este responsabilitatea mea), cartea anului la Courrier International.
Se încarcă comentariile...
