
Condotierul lui Emil Răzvan Theodorescu, Florin Iaru şi...Corneliu Vadim Tudor
0
Aduc mulţumiri publice istoricului şi politicianului Emil Răzvan Theodorescu, poetului Florin Iaru/Florin Râpă şi scriitorului, politicianului şi jurnalistului Corneliu Vadim Tudor, pentru modul în care au comentat, printre altele, evoluţia lui Mihai Bravu, umil bănişor de Strehaia, întâmplător şi enervant reunificator al celor trei state medievale, care legitimează doar România Majestăţii Sale Regele Mihai I. Nu şi pe cea de azi.
Nu vă aşteptaţi la anateme.
Nu voi face nicio etichetare deplasată.
Nu voi condamna pe nimeni.
Emil Răzvan Theodorescu a audiat, în vara anului trecut, pe litoral, opinia mea privind protecţia de facto a NATO, asigurată Republicii Moldova, de la Summitul Alianţei din Portugalia.
Context în care, după ce am menţionat nefasta lovitură de stat, din vara anului 2012, distinsul academician a avut eleganţa să mă apere, într-o manieră care a dezarmat pe câinii de pază, de nivel subteran, al executivului USL, de la Bucureşti, enervaţi de etichetarea corectă pentru schimbarea samavolnică, în câteva zile, a patru dregători de stat, inclusiv preşedintele republicii, aceea în care ne păcălim zilnic, unii pe alţii...
Gest salutar, elegant, onorabil.
Numai că a doua zi, publicistul Miron Manega a fost martor când am fost interceptat, la propriu, în holul hotelului unde eram cazat, de două cadâne, nu trimise de Hurem, sultana magnifică, din serialul contestat de premierul Turciei, ci din subordinea, sau aflate sub protecţia distinsului academician, care, probabil, nu ştia de iniţiativa celor două prinţese, ce...încercau să mă convingă că Rusia merită o atenţie adecvată din partea României.
Ei, aş!
Fătucele - altfel interesante, doar ca imagine publică, desigur...- neştiind că bunicul meu a fost bătut cu paturile armelor de soldaţii sovietici, înainte de a reuşi evacuarea familiei sale din România răsăriteană - el fiind originar din comuna Lencăuţi, judeţul Soroca -, în ceea ce a mai rămas în ţara salvată de Mareşalul Ion Antonescu.
Am trecut peste asta.
Dar Emil Răzvan Theodorescu l-a ironizat pe Mihai Viteazul, în emisiunea cu pricina, ca un ...
...condotier.
Poate mă înşeală memoria, dar condotier era fie...
...un căpitan, comandant de mercenari în Italia, în sec. XIV-XV, aflat în slujba principilor, a papilor sau a oraşelor...
...fie un om venal, gata a se pune în slujba oricărei cauze.
Mea culpa!
Emil Răzvan Theodorescu s-a gândit, probabil, la altceva.
Iar Florin Iaru/Florin Râpă a tăcut!
Şi Corneliu Vadim Tudor se admira pe micul ecran!
Afirmaţii verificabile la revederea emisiunii înregistrate.
*
Pe Florin Iaru, mai corect Florin Râpă, l-am văzut prima şi ultima oară, înainte de 1989, la Uniunea Scriitorilor Români.
Surâzător. Ironic.
Fascinant pentru cine i-a citit rândurile, gândurile, versurile.
Unul dintre insignifianţii anonimi, dar şi admiratori fiind şi cel ce scrie aceste fulgere cerebrale.
Sclipea. Prin priviri. Prin luciditate.
Semnala vremuri care vor veni. Şi au venit.
Şi acum a tăcut când Emil Răzvan Theodorescu l-a ironizat pe Mihai Viteazul...
*
Pe Corneliu Vadim Tudor l-am văzut prima oară în biroul lui Eugen Barbu.
Stătea în picioare, cu paltonul lui negru şi fularul alb alungit, conform unei fronde vestimentare, deloc la modă, în acel moment dâmboviţean.
Eugen Barbu trona la biroul Săptămânei, pe care o edita ca o foaie subversivă, uneori ostilă regimului comunist şi jubila sub caricatura propriului chip, aninată deasupra fotoliului său, de lider necontestat al unui anumit mod de a face literatură, într-o societate exasperată de...realismul socialist.
Vadim tăcea şi îşi respecta mentorul.
Iar acum Vadim tăcea când Emil Răzvan Theodorescu l-a ironizat pe Mihai Viteazul!
*
Dacă aceşti conaţionali destoinici, care au fost cândva speranţe pentru un viitor mai bun, iniţiază - prin academician - şi susţin - prin tăcerea celor doi poeţi -, umilirea lui Mihai Bravu, le propun, pentru liniştea lor sufletească, ca să îi denumească mercenari şi pe...
...miile de militari români care au acţionat în spaţiul ex-iugoslav, cel irakian şi evident afgan, doar pentru ca acasă să fie terfelite...
....la o televiziune privată - aidoma privatei de la ţară = closet. – din fr. privé, lat. privatus - simbolurile naţionale.
By the way!/Apropo!
Militarii noştri vobesc engleza şi franceza, unii germana şi doar câţiva italiana.
Cine îi va învăţa genul proxim şi diferenţa specifică, între două misiuni reale, dintre...
....condotiér s. m. (sil. -ti-er), pl. condotiéri... .
...şi Dulce ca mierea este glonţul patriei?
Petru Popescu?
Probabil că da, doar anul acesta împlineşte 70 de ani...
Din fericire, place sau nu, România reală nu stă pe umerii celor trei nominalizaţi, chiar dacă fiecare a avut candoarea proprie, o vreme, în dragostea manifestată anterior faţă de ţară.
Iar reunificarea celor două state româneşti va fi privită la televizor, de aceşti compatrioţi dureros de cinici.