Condamnare la cinci ani de închisoare pentru un suporter francez în cazul uciderii altui fan
0
Un suporter francez a fost condamnat, miercuri, la cinci ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, în cazul uciderii unui fan al echipei Paris Saint-Germain în 2010, informează AFP.
Jeremy Banh, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnat pentru uciderea lui Yann Lorence (37 de ani), fan care a fost atacat de un grup de suporteri în data de 28 februarie 2010, în afara stadionului echipei PSG, Parc des Princes. Lorence a intrat în comă după bătaie şi a încetat din viaţă la 17 martie 2010.
Al doilea acuzat în acest caz, Romain Lafon, a fost achitat.
Cei doi acuzaţi riscau condamnări de până la şase ani de închisoare pentru omucidere involuntară.
Lafon, în vârstă de 37 de ani, a fost achitat în acest caz, dar este încarcerat pentru o perioadă de doi ani, fiind condamnat într-un dosar de violenţe între fanii PSG şi suporteri ai echipei suedeze Malmo.