Comisia Europeană declară război „drogurilor legale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magazin cu droguri legale FOTO 9am
Magazin cu droguri legale FOTO 9am

Comisia Europeană propune o serie de măsuri radicale pentru combaterea problemei „drogurilor legale“, un fenomen care s-a extins dramatic în Uniunea Europeană, în ultimii trei ani. Creşterea folosirii acestor alternative la drogurile de mare risc, precum cocaina şi ecstasy, pune în pericol vieţile consumatorilor, majoritatea fiind minori sau tineri sub 25 de ani.

Propunerile vin ca urmare a avertismentelor din partea Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT) şi ale Europol au avertizat că fenomenul drogurilor legale a luat amploare în ultimii ani, iar UE trebuie să îşi eficientizeze mecanismul actual de gestionare a aceste probleme.

Un sondaj Eurobarometru din 2011 referitor la „atitudinea tinerilor privind drogurile“ arată că, în medie, 5% din tinerii din UE au folosit astfel de substanţe cel puţin o dată în viaţa lor, cu un maxim de 16% în Irlanda şi cu aproape 10% în Polonia, Letonia şi Regatul Unit.

Normele propuse de Comisie vor permite simplificarea procedurilor legale a prin care autorităţile statelor membre pot acţiona pentru retragerea rapidă de pe piaţă, fără a pune în pericol diferitele întrebuinţări legitime industriale şi comerciale ale acestora. În prezent,  poate dura minimum doi ani pentru a interzice o substanţă în Uniunea Europeană.După adoptarea noilor măsuri, UE va putea să acţioneze în doar 10 luni.

„Drogurile legale reprezintă o problemă din ce în ce mai gravă în Europa, tinerii fiind cei mai expuşi. Cu o piaţă internă fără frontiere, avem nevoie de norme comune la nivelul UE pentru a soluţiona această problemă„, a declarat comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Astăzi propunem o legislaţie solidă la nivelul UE cu privire la substanţele psihoactive noi, astfel încât UE să poată oferi un răspuns mai rapid şi mai eficace, inclusiv capacitatea de a elimina imediat substanţele dăunătoare de pe piaţă pe o bază temporară“, a adăugat comisarul.

Comisia a propus şi introducerea unui sistem proporţional, pentru încadrarea susbstanţelor cu risc grav pentru sănătate sub incidenţa acţiunilor penale care vizează drogurile de mare risc, cu restricţii total pe piaţă. Substanţele care prezintă un risc mediu vor avea doar anumite restricţii pe piaţa de consum.

În România, proporţia consumatorilor de „droguri legale“ în rândul adolescenţilor şi tinerilor din categoria de vârstă 15-24 de ani este de 3,3%, printre cele mai mici din Europa. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite