Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică ia la bani mărunţi Strategia Naţională de Apărare a Ţării

Prima deosebire dintre Strategia de Securitate Naţională a preşedintelui SUA, din februarie 2015, şi Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019, ce urmează a fi prezentată Parlamentului României este aceea că în prima Barack Obama vorbeşte de NOI, adică americanii, iar în a doua aflăm că "acest document nu este şi nu trebuie să fie un act de voinţă al unei persoane, fie ea investită cu funcţia cea mai înaltă în stat."

Ultimul enunţ este contrazis practic de un mod unilateral de a privi, proiecta şi sintetiza un document care nu este nicio simplă alocuţiune parlamentară, nici discurs de investitură, nici punctajul unei conferinţe de presă, pentru naivi, nici curs universitar pentru doctoranzii din Dealul Ţăcăliei, nici ambiţia unuia sau altuia din componenţii de acum ai administraţiei prezidenţiale.

La o simplă privire comparativă, strategia pritocită la Cotroceni are... “Cuvânt înainte” şi o “Introducere”, iar cea de peste Ocean adresarea lui Obama către americani, pe tema securităţii SUA şi o detaliată introducere, de lămurire a celor interesaţi de cum vor fi apărate Statele Unite.

Strategia românească a vrut să fie oglinda celei americane?

Aparent nu, dacă ne luăm după titlurile capitolelor, deşi chiar formularea acestora indică dependenţa de o zonă universitară vetustă. 

Asta şi pentru că sunt imediat sesizabile formulări ciudate precum următoarea afirmaţie din STRATEGIA NAŢIONALĂ DE APĂRARE A ROMÂNIEI PENTRU PERIOADA 2015 ‐ 2019:

“Astăzi regiunea este marcată de conflicte active şi de o deteriorare a relaţiilor dintre NATO şi Federaţia Rusă”.

Afirmaţia probează faptul că generatorul strategiei trăieşte în lumea lui, pe un alt continent, de unde se uită la Europa ca la ceva ciudat, deşi România este membră a NATO şi nu are nicio “credibilitate strategică” - altă sintagmă inserată ca nuca în perete -  din moment ce preşedintele mioriticilor pune preţ pe apărarea Alianţei Nord-Atlantice, care poate trimite Forţa de Reacţie Rapidă, cel mai devreme, după 72 sau 48 de ore, în timp ce Forţa de Reacţie Rapidă a Răsăritenilor ajunge unde i se ordonă în numai 12 ore, soldaţii ruşi fiind în măsură să viziteze Palatul Parlamentului, de la noi, unde legislatorii nu au bani pentru armată, dar au avut pentru pensiile lor, onorabile, desigur.

Nuca în peretele de la Cotroceni este definită astfel: “Strategia urmăreşte să stabilească paşii necesari pentru consolidarea credibilităţii strategice a României, prin promovarea continuităţii şi predictibilităţii ce derivă din statutul de stat membru al Alianţei Nord‐Atlantice şi Uniunii Europene.”

Dacă va fi promovată aceeaşi demagogie privind bugetul armatei şi dacă predictibilitatea înseamnă doar voinţa profesioniştilor militari români de a fi nu doar prezenţi la exerciţiile defensive ale NATO, ci şi egalii aliaţilor în toate fazele de pregătire a operaţiunilor aliate, toate anunţate din timp, cu un singur scop, cel disuasiv, atunci cei care au acceptat să redacteze, de amorul artei, jalnicul proiect al menţionatei strategii, cea de pură păcălire a opiniei publice româneşti, cu apă de Dâmboviţa, merită stima naivilor. 

Într-o societate democratică, exprimarea publică a unor opinii pertinente privind strategii naţionale constituie un drept care nu poate fi anulat de graba cu care instituţia prezidenţială pare a dori să scape de această obligaţie, de a oferi ţării o orientare clară, deloc evazivă, fermă, în deplin acord cu timpul în care trăim.

Din acest motiv am invitat pe unii dintre membrii Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică să îşi expună opiniile, observaţiile, cu privire la proiectul strategiei mai sus menţionate. 

Primele păreri sunt inserate mai jos, în ordinea primirii lor, de la compatrioţii Mihaiu Mărgărit, Marius Văcărelu, Stan Petrescu, Mircea Chelaru şi Virgil Bălăceanu.  

Generalul (r.) Mihaiu MĂRGĂRIT:

”Proiectul „Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 –2019”, (SNApT) trimis Parlamentului pentru dezbatere şi aprobare după aproximativ 6 luni de la preluarea de către domnul Klaus Johanis a mandatului de Preşedinte al ţării este un lucru bun. Împreună cu solicitarea domniei sale de a se adresa Legislativului pe această temă, în şedinţa reunită din 22 iunie a.c.,reiterează consecvenţa sa în afirmarea principiului „ lucrului bine făcut”,asumat în conduita personalităţii sale ca om, care l-a recomandat şi în baza căruia a fost preferat de electorat în cea mai înaltă funcţie în stat. 

 Actualul document este consecinţa Legii 473 din 2004 care prevede ca Preşedintele României, în cel mult şase luni de la depunerea juramântului, prezintă Parlamentului “Strategia naţională de apărare". Conform Constituţiei,Parlamentul, în şedintă comună, trebuie să o dezbată şi să o aprobe. Ca urmare,formal, demersul său era aşteptat. El este firesc şi fără zgomot public, ceea ce demonstrează respect faţă de sine şi de înaltă demnitate a statului, faţă de cei care i-au acordat încredere şi, în cazul de faţă, respect ca instituţie şi faţă de un Parlament decredibilizat, într-un context politic intern foarte tensionat,dominat de confruntări deschise între puterile fundamentale ale statului

 Dintr-o altă perspectivă, demersul Preşedintelui era şi absolut necesar, în condiţiile celei mai grave crize politice şi militare generate de Rusia în Ucraina care, contextual, prin politica externă actuală a conducerii de la Moscova, vizează direct şi România. Timp de mai mult de 70 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, cu gravitatea unei asemenea ameninţări ţara noastră s-a confruntat doar o singură dată, pe timpul invaziei Cehoslovaciei din 1968, declanşată tot de conducerea de la Kremlin, în virtutea politicii sale istorice tradiţionale imperiale, îmbrăcată temporar în hainele comunismului. Azi, în faţa ameninţărilor Rusiei, e drept, într-un alt context geostrategic şi geopolitic, mult mai favorabil decât atunci, conducerea politică de la Bucureşti pare însă mai puţin sensibilă. Avem un Parlament slăbit, nu numai prin construcţia lui, ci şi de teama consecinţelor infracţiunilor comise de mulţi aleşi ai neamului. Iar societatea civilă, timorată de corupţia generalizată până la vârful puterilor în stat, este aproape redusă la tăcere şi pare a fi chiar divizată de propaganda şi manipularea emanate de la Kremlin. A se vedea ofensiva mediatică fără precedent a Rusiei.

 Proiectul SNApT este structurat pe capitole, aproximativ identic cu ale majorităţii statelor nou intrate în NATO, titlurile şi subtitlurile lor având chiar şi formulări asemănătoare. Diferenţa o face însă conţinutul acestora. Din acest punct de vedere, consider că, mai mult ca oricând, România are nevoie acum de o SNApT pragmatică, care să facă referiri la starea proprie de securitate concretă, ca membru NATO, nu formală şi nu un eseu .Prin conţinutul său va trebui să trezească şi responsabilităţi politice şi cetăţeneşti convergente naţionale, ceea ce îi lipseşte la ora actuală. Va trebui să readucă şi Parlamentul în matca statutului şi responsabilităţilor sale constituţionale. Iar pe plan extern, SNApT va trebui să fie percepută ca un demers care, ca şi semnificaţie, se alătură celei acordate acţiunilor militare desfăşurate de NATO în zona sa de responsabilitate din estul Europei, inclusiv pe teritoriul României.

 Se ştie că atingerea stării de securitate naţională este definită prin absenţa ameninţărilor datorită corectei şi eficienţei gestionări a riscurilor şi, ca urmare,strategia de securitate naţională este aceea care se focalizează pe rezultatul final. Pe când SNApT trebuie să aibă un caracter de acţiune şi de oportunitate, care să oblige Guvernul să-şi focalizeze atenţia la timp şi pe procese specifice României. 

 Concret, pentru consolidarea credibilităţii strategice a României,menţionată în Introducere la Art. 11, Credibilitatea României va fi percepută corect numai dacă se menţionează explicit şi faptul că se află sub ameninţarea politicii externe devenită tot mai agresivă a Rusiei, focusată pe ţinte planificate asupra ţărilor de la flancul de est al NATO, în care şi România a devenit subiectul ameninţării directe din partea oficialilor ruşi.Exemplu: Polonia faţă de Rusia nu are inhibiţii. În strategia de securitate naţională a Poloniei, adoptată în noiembrie 2014, se menţionează: RelaţiileRusiei cu Occidentul vor rămâne un factor important care influenţează securitatea Poloniei, în regiune şi în Europa. Reafirmarea poziţiei Rusiei ca o mare putere în detrimentul vecinătăţii sale , precum şi escaladarea politicii ei de confruntare este confirmată de conflictul cu Ucraina, inclusiv de anexarea Crimeei, care au un impact negativ asupra întregii securităţii în regiune. 

 La Cap II, subpunctul 2.2 Dimensiuni de securitate la nivel euro-atlantic, apreciez că abordarea relaţionării cu Federaţia Rusă este minimalistă. Ca urmare, în acelaşi capitol se pot insera alte subpuncte, astfel: 2.3 Vulnerabilităţi ale spaţiului de securitate european şi euroatlantic care au favorizat politica externă agresivă a Rusiei, care să cuprindă: 

2.3.1 Vulnerabilităţi economice europene:

 Potenţial economic şi financiar aflat în grave crize generalizate şi de lungă durată; 

 Management necorespunzător al crizelor, prin impunerea de măsuri severe de austeritate la pachet, care au generat instabilitate socială şi politică;

 Corupţia transfrontalieră generalizată şi infracţiunile de crimă organizată la nivel înalt;

 Discriminări în procesul extinderii UE, prin practicarea de standarde duble, ceea ce au dus la creşterea euroscepticismului şi la efecte negative asupra deciziilor UE;

 Xenofobia, intoleranţa faţă de migraţia forţei de muncă şi reacţii diferite faţă de multiculturalism, revigorarea neonazismului;

 Dependenţa energetică a Europei Occidentale faţă de Rusia; interese,relaţii şi privilegii care au generat şi continuă să genereze reacţii diferite faţă de sancţiunile economice impuse acesteia. 

2.3.2 Vulnerabilităţi conceptuale şi de percepţie în funcţionarea UE:

 Persistenţa unei gândiri strategice prin care conflictul militar clasic în Europa nu ar mai fi posibil;

 Politica de Securitate şi Apărare Comună (PSAC) şi Strategia de Apărare Europeană (EDA) nu sunt deplin definitivate ca documente fundamentale şi nici nu s-a obţinut consensul; 

 Ţările din Europa Centrală şi de Est au rămas derutate, cu un sentiment profund de vulnerabilitate şi pericol iminent – care azi se confirmă;

 Renaşterea concurenţei geopolitice, reapariţia politicii de putere şi a liderului informal în Europa. Polonia, în Strategia de securitate naţională menţionează : (1)Politica europeană de securitate începe să fie contestată de procese care au loc în ţările vecine estice ale UE, în legătură cu o presiune politică, militară şi economică puternică a Rusiei, care urmăreşte propriile interese (2) Îmbunătăţirea cooperării strategice dintre UE şi NATO va determina consolidarea coeziunii politice şi creşterea eficienţei acţiunilor care ar fi benefice pentru Polonia. 

Va urma subpunctul: 

2.3.3 Vulnerabilităţi NATO în faţa ameninţărilor Rusiei:

 Discrepanţă între percepţia NATO asupra Rusiei şi cea a Rusiei faţă de NATO, care să ducă la aplanarea anxietăţilor ruseşti cu privire la extinderea Alianţei şi scutul antirachetă american.

 Dispozitivul strategic NATO a rămas neschimbat în procesul extinderii, iar flancul de Est a rămas nesecurizat.

 NATO a pus accentul mai mult pe misiuni la depărtare strategică, care a angajat forţe expediţionare, capacitate de planificare strategică şi logistică. 

 Discuţii neîntemeiate în interpretarea Art. 5 din Tratatul de la Washington.

 Nu este clarificat preventiv statutul şi poziţia oficială ale ţărilor membre care beneficiază de relaţii preferenţiale cu Rusia. 

 În concret, deşi Cap. IV este intitulat Direcţii de acţiune şi principalelemodalităţi pentru asigurarea securităţii naţionale a României , în detalierea lor pe dimensiuni (4.1, 4.2 ...ş.a.m.d.), modalităţi care să facă trimitere în mod expres la România lipsesc aproape cu desăvârşire, iar acolo unde există, sunt formulate în general, valabile pentru oricare ţară est - europeană, membră UE şi NATO. O astfel de detaliere a modalităţilor de asigurare a securităţii la specificul ţării noastre ar trebui să se constituie în puncte de plecare obligatorii în elaborarea cadrului legislativ şi, după caz, a normelor de aplicare, pe fiecare domeniu, pentru o abordare sistemică şi integrată a securităţii extinse. 

Spre exemplu:

 La dimensiunea de apărare: - nu se fac precizări cu privire la configuraţia probabilă a ameninţărilor hibride cu care ar putea să fie ameninţată România şi vectorii de putere ce ar putea sta la baza declanşării lor. - nu se nominalizează categoriile de forţe operaţionale cuprinse în întregul ansamblu al dimensiunii de apărare, eventual noi categorii de forţe (GardaNaţională) în raport cu configuraţia geografică a ţării, precum şi structurile şi modul de reacţie a forţelor proprii în primele momente ale unor ameninţări asimetrice şi de tip hibrid posibile a se confrunta România, pentru a evita consecinţele politicii faptului împlinit, ca lecţie de învăţat din episodul Ucraina;- ca şi mijloc de finanţare, se menţionează alocarea anuală a unui minim de 2% din PIB bugetului militar, începând cu anul 2017, fără a face precizări asupra necesităţii finanţării multianuale, precum şi asupra priorităţilor pe categorii de forţe şi capitole bugetare în interiorul acestora, din totalul bugetului alocat. - lipsesc referiri cu privire la modul de formare şi perfecţionare a pregătirii resursei umane potrivit nevoilor la mobilizare, precum şi cu privire la modalitatea de constituire a rezervei de resurse materiale pentru mobilizare în condiţiile unor posibile noi recesiuni economice. - se vorbeşte la modul general despre industria de securitate, ca şi cum aceasta în România ar mai supravieţui. Iar dacă totuşi ne gândim la ea, nu sunt nominalizte categoriile de armamente şi echipamente specifice ce ar putea fi asimilate în procesul de cercetare – proiectare - producţie, în raport cu priorităţile pe următorii cinci ani şi cu modalităţile de finanţare şi atragere a capitalului autohton. Aceeaşi problemă se pune şi pentru disponibilitatea de  cooperare în domeniu a statelor din spaţiul euro-atlantic.

 La dimensiunea de ordine publică: Nu se precizează concret situaţiile şi misiunile care ar putea fi îndeplinite de către armată, modul de conducere a operaţiunilor forţelor în acest caz . 

 La dimensiunea economică şi energetică: - să fie extinsă şi cu o dimensiune care să se refere la consolidarea securităţii financiare. În următorii ani, specialiştii apreciază că sarcinile se vor multiplica în acest domeniu şi ele vor trebui să vizeze consolidarea stabilităţii macroeconomice prin stabilirea finanţelor de stat solide, creşterea economică şi a ratei investiţiilor,precum şi prin dezvoltarea exporturilor de bunuri şi servicii. De asemenea, este important să se consolideze supravegherea financiară a tuturor instituţiilor care furnizează servicii bancare.- nu sunt nominalizate responsabilităţile în domeniul protecţiei infrastructurilor critice din toate domeniile economice, incluzând şi firmele private de securitate şi protecţie. 

 La dimensiunea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate: Ar fi momentul luării în considerare a procesului de privatizare a unor activităţi îndomeniu, aşa cum se manifestă pe plan internaţional, pentru stabilirea unui cadru juridic adecvat de responsabilităţi de cooperare în folosul securităţii naţionale. 

 Se poate introduce ca dimensiune distinctă: Dimensiunea protecţiei frontierei de stat, după model polonez. 

În Strategia de securitate a Poloniei se precizează, în principiu, următoarele: La activităţile esenţiale menite să asigure inviolabilitatea şi securitatea frontierelor participă structurile de Grăniceri, Serviciul Vamal, Biroul pentru Străini, ele fiind conduse de Forţele Armate ale Republicii Polonia. Sarcinile executate de aceste servicii şi organisme includ: (1)Protecţia teritoriului Republicii Polone privind fluxul ilegal de mărfuri şi persoane, precum şi faţă de intrarea de substanţe şi materiale periculoase. (2) Organizarea şi comportamentul de control al traficului de frontieră vor fi prevăzute astfel încât să asigure buna circulaţia liberă a persoanelor, traficului de frontieră, să prevină criminalitatea transfrontalieră şi a criminalilor străini daţi în urmărire intetrnaţională. (3) Acestea implică protecţia teritoriului vamal al UE, inclusiv legalitatea importurilor şi exporturilor de bunuri, întreţinerea punctelor de trecere a frontierei,reglementarea controlului legalităţii şederii străinilor pe teritoriul ţării şi de ocuparea forţei de muncă a acestora, protecţia spaţiului aerian polonez, desfăşurarea operaţiunilor de salvare pe partea frontierei maritime de stat.

Specialist în geopolitică Marius VĂCĂRELU:

Este un document care ar trebui adoptat în acelaşi timp cu alte câteva strategii, în domeniul economic, al educaţiei, al administraţiei publice, al sănătăţii, ele urmând a se completa reciproc şi intra în vigoare în acelaşi timp, astfel încât să se poată contura mai bine liniile proiectului de ţară.

Se constată absenţa referirilor la protecţia superioară pe care România trebuie să o ofere etnicilor români care domiciliază în ţările de lângă actuala graniţă naţională. Făcând parte din arealul românităţii, este necesară o prevedere expresă în acest sens. Din nou, nu există nici o referinţă la protecţia pe care România trebuie să o acorde comunităţilor de macedo-români, megleno-români şi istro-români din zona mai largă a Europei de Sud-Est. Aceste comunităţi fac parte tot din arealul real al românităţii, ceea ce obligă la o strategie integratoare şi fată de ele.O apărare eficace a unui stat porneşte de la el însuşi, iar apoi de la parteneri.De asemenea, rezultatele pozitive se obţin dacă se alocă în timpul adecvat resurse materiale şi bani, relativ la ameninţările efective.

De aceea, menţinerea cotei de 2% din buget alocată apărării naţionale, când în apropierea frontierelor noastre este foc, arată inadecvare.

În eventualitatea nefericită a unui conflict în care am fi incluşi – fără voinţa noastră, evident – sumele care ar trebui direcţionate către bugetul apărării ar deveni dintr-o dată cele mai mari,sub aspect procentual, relativ la celelalte capitole ale clasificaţiei bugetare.

De aceea,este necesară prevederea unei sume mult mai mari, în contextul care ne aflăm.Teoria economică spune că un stat pentru a fi puternic investeşte cel puţin 10% din buget în educaţie şi până la 10% în apărarea naţională.

De asemenea, mărirea bugetului apărării doar din 2017 suferă de acelaşi caracter inadecvat. Până în 2017 este posibil ca situaţia din Ucraina să se deterioreze şi mai mult, iar România nu îşi poate permite să aştepte o inflamare şi mai mare a zonei, pentru a aloca sumele necesare apărării.

Aceasta, pentru că schimbarea categoriilor de cheltuieli finanţate mai bine presupune şi scăderi în alte sfere, iar această redimensionare bugetară nu trebuie să se facă brusc, în momentul în care focul este la graniţă, ci se porneşte din timp, pentru a se putea recalibra cât mai bine domeniile finanţate de la bugetul de stat. 

În contextul în care ne aflăm, regretăm faptul că nu se prevede nimic despre pregătirea populaţiei pentru apărarea ţării, inclusiv în faţa unui eventual război.

Nu se specifică nimic despre educaţia militară a cetăţenilor, şi nici despre o instruire minimă a acestora în materia folosirii armelor. 

Este necesară regândirea modelului militar naţional, inclusiv revenirea la o formă rezonabilă de stagiu militar obligatoriu, pentru toţi cetăţenii acestei ţări.

Este redusă, din păcate,  dimensiunea diplomatică a acestei strategii. În contextul în care tot mai mulţi cetăţeni români lucrează în străinătate, unde sunt expuşi inclusiv anumitor acţiuni ilegale, este necesară îmbunătăţirea activităţilor misiunilor diplomatice ale României din străinătate, relativ la protecţia intereselor fiecărui cetăţean român.

Nu se alocă o mai mare dimensiune problemei fluxurilor de migraţie către Europa, deşi pe plan global anul acesta s-a ajuns la cea mai mare cifra de refugiaţi din istorie – 60 de milioane de persoane. Acest număr uriaş va avea efecte şi asupra României, ceea ce va spori şi modifica în parte anumite aspecte ale dimensiunii apărării naţionale.

Este regretabil că în această strategie nu există mai multă aplecare asupra problematicii economiei, a educaţiei, a sănătăţii şi a cadrului legislativ în vigoare.

Foarte multe vulnerabilităţi apar din aceste zone, ceea ce reclamă o mai mare atenţie pentru viitor, din moment ce peste 80% din PIB este creat de mediul privat, care are nevoie de un cadru adecvat de dezvoltare. 

Dezvoltarea şi apărarea ţării o fac cel mai bine cetăţenii înşişi, iar conduita lor trebuie să fie morală şi mereu dispusă spre o competiţie corectă, în vederea progresului. 

De aceea, este necesară prevederea dimensiunii morale în cadrul strategii naţionale de apărare a ţării, precum şi a sportului, ca element care dezvoltă caracterul oamenilor.

Nu putem fi puternici ca stat dacă nu vom fi, fiecare, mai puternici, mai morali, mai sănătoşi, mai educaţi şi mai competitivi. 

În acest sens trebuie să se realizeze întregul proiect de ţară, iar liniile directoare ale acestuia trebuie trasate cât mai rapid.

Generalul (r.) dr. Stan PETRESCU:

În actualul context geopolitic, supravieţuirea şi dezvoltarea entităţilor statale se realizează prin aranjamente de apărare şi securitate în multiplele ei înfăţişări. Analiza de apărare şi de securitate include, de obicei, din partea conducerii strategice, alegerea celui mai potrivit Optim al unei politici de apărare şi securitate, care să îmbrace un larg registru de vulnerabilităţi, de riscuri şi de ameninţări. 

Acest Optim ni-l oferă şi ni-l propune Strategia Naţională de Apărare a Ţării, care trebuie să conţină un summum de concepte, de poziţii sintetice şi accesibile, precum şi acele măsuri ce constau în folosirea resurselor naţionale, de toate felurile, pentru îndeplinirea obiectivelor politice asumate.

Recenta Strategie este gândită şi scrisă sub deviza unei Românii puternice în Europa şi în lume, sună frumos chiar elegant, care avertizează, de la început, asupra obiectivului urmărit de decidenţii strategici. 

Cu toate acestea,Strategia iscă numeroase dezbateri şi păreri divergente. S-a mers pe structura deja atinsă (ceea ce nu-i rău) şi în precedentele Strategii.

La definirea intereselor naţionale de securitate, (Valori şi principii) niciun cuvânt despre spiritualitatea şi memoria istoriei naţionale, a promovării unităţii culturale a poporului, a respectării tradiţiilor, a familiei, a patriotismului.

Principiile sunt formulate superficial, uitându-se că acestea trebuie să aibă o mare însemnătate şi o largă aplicare, să fie laconice, de esenţă, astfel încât să poată fi înţelese uşor şi, pe cât posibil, să evite terminologiile savante, complicate. 

În ceea ce priveşte interesele naţionale de securitate, acestea nu sunt definite, ci ne arată la ce sunt ele raportate şi se omite să se arate că acestea îmbracă valori definitorii şi vitale pentru existenta unui stat, sunt intrinsec legate de păstrarea identităţii, a cadrului şi a instituţiilor politice ale ale ţării, de dezvoltarea priorităţilor economice, întărirea ordinii interne şi internaţionale pentru sprijinirea intereselor vitale ale României şi ale aliaţilor ei.

Obiectivele naţionale nu vizează, cum greşit este redactat, ci se ating, se îndeplinesc. 

Atingerea şi precizarea obiectivelor conduc la protejarea şi afirmarea intereselor de securitate. Abia la paragraful 25 se aminteşte, în treacăt, că obiectivele„vor putea fi atinse”. Conceptualizare greşită, răsturnată, ce produce confuzii.

În ceea ce priveşte evaluarea mediului internaţional nu s-au luat în considerare unele tendinţe majore cum ar fi: creşterea populaţiei, globalizarea şi integrarea regională, proliferarea acţiunilor de fragmentare statală, structurarea unei noi arhitecturi de securitate, o nouă dinamică a relaţiilor internaţionale şi implicarea tot mai accentuată a actorilor nonstatali în această dinamică. Iar la paragraful 31 nu s-a definit/explicat sintagma „identificarea constantelor”, o construcţie fie bizară, fie prea savantă spre a fi înţeleasă de marele consumator, Poporul Român.

S-a constatat faptul că Strategia abundă în termeni aleşi, în mod nefericit, şi repetabili, formulări greşite şi inconsecvenţă în folosirea unor sintagme (în document apare fie Strategia de Apărare Ţării, fie a României – (vezi Cuvânt înainte).

Termenul „dimensiune” apare, adeseori, în textul Strategiei, lipsind documentul de o redactare curată, limpede spre a fi înţeleasă de tot românul cu carte. De exemplu, în subcapitolul 2.2. , formularea titlului este complet nepotrivită. Mai nimerit ar fi fost în loc de „Dimensiuni de securitate la nivel euro‐atlantic ”, „Contextul (Formatul) actual de securitate la nivel euro-atlantic”. 

Cuvântul „dimensiune” mai urmează să fie întrebuinţat, abuziv, la cap. IV., unde vom reveni cu alte observaţii. 

La paragraful 47, „Ameninţările” reprezintă doar capacităţi, strategii intenţii or iplanuri ce pot afecta valorile, interesele şi obiectivele naţionale de securitate, nemenţionându-se că acestea sunt, în primul rând, „acţiuni contrare principiilor şi normelor specific raporturilor dintre state”. 

În aceeaşi idee, săracă de conţinut, sunt definite riscurile şi vulnerabilităţile. În ceea ce priveşte „vulnerabilităţile” s-a omis una foarte importantă şi anume„proasta guvernare”, motiv de existenţa căreia sunt legate, astăzi, cu vizibilitate mărită,instabilitatea politică, corupţia la nivel înalt, nivelul scăzut de trai, lipsa libertăţii de acţiune şi de exprimare, marginalizarea grupurilor minoritare, toate acestea, fiind cauze ale izbucnirii unor conflicte violente, de genul celor care au tulburat România în ultimii 25 de ani.

De asemenea, nu s-au introdus şi alte vulnerabilităţi, extrem de vizibile, legate de boli endemice, sărăcie extremă, degradarea mediului şi a educaţiei.

În ceea ce priveşte Cap.IV, paragraf 71, ”Direcţii de acţiune ....” nu s-a amintit nimic despre Lanţul de comandă politico - militar la nivelul strategic, gâtuit şi fracturat, ca urmare a imperfecţiunii Constituţiei, raportul preşedintelui cu primul ministru, nefiind,clar, reglementat, cauză care l-a determinat pe şeful guvernului să se „trezească” egalul preşedintelui şi să producă grave constrângeri strategice, cu privirea la securitatea internă şi externă a ţării, la imaginea României în lume.

Referitor la direcţiile de acţiune şi principalele miijloace pentru asigurarea securităţii naţionale a României (4.2.) era mult mai nimerit, ca în subcapitolele următoare: 4.2.1. la 4.2.7., să se elimine formularea redundantă, conţinând termenul„dimensiune”.Ar fi fost mai simplu şi larg cuprinzător formulări precum: Apărarea; Ordinea publică; Informaţiile; Economico-energetică; Diplomatică; Managementul situaţiilor de criză; Educaţie, Sănătate, social şi demografie.

În ceea ce priveşte Direcţiile de acţiune s-au luat copy past atribuţiile unor ministere ale guvernului sau ale unor instituţii autonome şi s-au plasat în cadrulStrategiei. Foarte greşit.

Direcţiile de acţiune constituie viziunea strategică a Preşedintelui, concretizată în linii generale de conduită definitorii prin câteva caracteristici de bază care indică orientarea, sensul de urmat al unei acţiuni de către subiectul vizat: Apărare, Ordine publică etc.

O Strategie răspunde la întrebarea: Ce să facem? 

Aceasta-i cheia.

Şi, în sfârşit, să ne oprim la ultima frază din ultimul paragraf al Strategiei,83, care ne spune că „În vederea atingerii obiectivelor şi realizării direcţiilor de acţiune asumate prin prezenta Strategie, instituţiile cu responsabilităţi în domeniile respective vor elabora strategiile, programele şi planurile sectoriale de activitate subsecvente. Este eronată formularea, pentru că dacă s-a elaborat o Strategie,caracterul ei unic fiind evident, este un non sens să elaborezi strategii sectoriale, adică substrategii. Corect ar fi, ca acele instituţii, să elaboreze Planuri de activitate, Planuri de colaborare, Programe, Formate, etc.

Aceste Planuri de acţiune de punere în operă aStrategiei trebuie să răspundă la întrebarea: Cum să facem? 

Aici, fiind responsabil, în cea mai mare parte, Guvernul.

Iată-ne ajunşi la finalul observaţiilor noastre, final pe care-l vom sublinia sine ira et studio:

Elaborarea şi redactarea acestei Strategii ar fi trebuit să intre în totala responsabilitate a Ministerului Apărării, pentru că Armata este garantul suveranităţii, independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. 

Este principalul actor de asigurare a apărării ţării, celelalte instituţii de forţă fiind componente gestionate de către acesta în raport de situaţie şi felul ameninţării. 

Statul Major General are cele mai bune minţi, cei mai buni experţi, pentru a gândi şi elabora un asemenea document pragmatic de o asemenea importanţă, urmând ca acesta să ceară puncte de vedere şi altor actori de securitate: instituţii din sistemul de securitate internă şi externă, societate civilă, ONG-uri etc.

Armata este cea mai interesată pentru a elabora o Strategie adevărată a Apărării pentru că aceasta, „în condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.” (Art. 117 din Constituţie) 

Cine altcineva poate avea viziunea de ansamblu a Apărării, dacă nu instituţia cu cea mai mare aderenţă la popor?

Pentru că proiectul Strategiei nu s-a făcut public, s-a obţinut un document scolastic, gol de conţinut, uneori confuz în concepte şi termeni, neîmbrăcând adevăratele strae şi exigenţe ale unui asemenea înalt demers. 

Este un document făcut în fugă, pe genunchi, gândit superficial, iar cei care l-au elaborat nu au reţinut greutatea şi importanţa sa politică. 

După aprobare, Strategia devine produsul gândirii unei naţiuni, pentru că Preşedintele, ales prin vot de către aceasta, o reprezintă.

Apreciem că, în actuala concepţie, formulare şi redactare, Strategia este în pericol de a nu se aproba de către Parlament, pentru că nu îndeplineşte condiţiile unui document pragmatic, de esenţă şi largă viziune şi generalizare.

Generalul (r.) dr. Mircea CHELARU:

O STRATEGIE A APĂRĂRII NAŢIONALE CONVERTITĂ ÎN SECURITATE DE STAT!

“Căci nu e nimic mai smintit decât o înţelepciune nelalocul ei

şi nimic mai neghiob decât o cuminţenie de-a-ndoaselea.”

Erasmus,

Elogiu Nebuniei

În cele două mandate ale domnului ex-preşedinte Băsescu proiectele de legi referitoare la apărarea şi securitatea naţională, cu circulaţie discretă în mediul public, au fost sufocate încă din anul 2006. Azi ştim şi de ce. Mai întâi pentru că existenţa unei strategii presupune angajamente, rigoare şi asumarea unei răspunderi personale cu consecinţe drastice.

Aşa ceva este exclus la noi!

Apoi, incapacitatea de a individualiza propriul mecanism de generare a resurselor de securitate şi operaţionalizarea apărării armate de o suită „călătoare şi pestriţă” de responsabili ai domeniului care au preferat să primească instrucţiuni exterioare sistemului, la adăpostul cărora şi-au consolidat şederea pe posturi golite astfel de propria autoritate.

Vechea problemă a lipsei omului de stat cu înaltă expertiză!

Şi nu în ultimul rând demolarea consonanţei şi sinergiei instituţionale, practicându-se competiţia negativă, cu umorile exclusiviste personale, griparea decizională şi risipirea energiilor de voinţă şi capabilitate naţională cu consecinţe catastrofale în planul credibilităţii publice interne precum şi a descurajării defensive în plan strategic extern.

Adică, tot ca la noi, separaţia puterilor statului s-a transformat în risipirea puterii naţiunii!

Nu mi-am făcut nici mici şi nici mari iluzii nici cu noua administraţie.

Speram totuşi, tot ca românul neaoş, că poate se va întâmpla ceva, chiar şi paradoxal, care să ne pună în rândul lumii!

Când, chemat fiind de colegii din Clubul de Reflecţie Euroatlantică să producem un document-propunere din partea experţilor din societatea civilă pentru noua strategie naţională de apărare, am avut o tresărire, chiar emulativă!

Am pus pe masa de lucru toată expertiza acumulată mai bine de 40 de ani, în toate conjucturile istorice şi de circumstanţe geopolitice ale acestei ţări, pentru a genera un instrument politico-militar de excepţie pentru naţiunea română.

Când mi s-a trimis textul ce va să fie prezentat în faţa parlamentului, am căutat constructul novator, gândirea multiplexă a celora care trăiesc starea sinceră de grijă faţă de societatea pe care o conduc, soluţiile posibile şi aplicabile ale generării pilonilor de putere integrată a unei Românii Puternice!

Un slogan integral preluat, nu-i aşa!?

Am constatat aceeaşi abordare limitată de lipsa unei viziuni strategice asupra devenirii umanităţii, a societăţii globale în următorii 20 de ani.

Strategia de mandat, domnilor de lângă preşedinţi, trebuie să fie doar un segment temporal, ajustat cu tuşa personalităţii proprii, dintr-un sistem de gândire omogen, predictibil şi aplicabil constantelor existenţiale ale Naţiunii Române şi ale Statului acesteia numit astăzi România, validat de reprezentanţii acestei naţiuni.

Chiar aşa cum sunt ei!

Nu este cazul să produc aici erata completă a unui document abundent cu platitudini preluate pentru că ar trebui să emit integral alternativa.

Dar este obligatoriu să atrag atenţia asupra subţirimii identificării intereselor naţionale, a confuziilor teoretice asupra vulnerabilităţilor, riscurilor, ameninţărilor şi agresiunilor (aceasta este ordinea abordării), a dimensiunilor disproporţionat tratate, în funcţie de materialul furnizat de instituţiile implicate.

Apreciez în schimb recunoaşterea frustă a slăbiciunii noastre statale surprinsă în art. 67-69. ca un semn al lucidităţii ce ne poate duce la soluţia corectă.

Dacă se recunoaşte că aceasta este boala noastră cronică, metastazică, atunci de unde resursă de voinţă umană pentru a instrumenta direcţiile de acţiune enunţate, în opinia mea corect surprinse, reale şi fezabile?

Aşadar nu era necesar, domnilor de lângă Preşedinte, să fi pregătit mai întâi un „audit” al naţiunii, pentru a identifica cu luciditate fenomenele, stările şi situaţiile specifice, să fi pregătit raportul cu Starea Naţiunii şi Puterea ei, pentru a vă putea justifica ceea ce propuneţi Parlamentului Românilor?

Recunosc, aţi fi avut nevoie de proiecţia unui model de ţară şi simularea mediului viitor, ori asta vă lipseşte!

Nu de azi, nu de ieri...

Poate, şi iarăşi gust cu naivitate din speranţă, că le veţi avea de aici înainte!

Cu toate nuanţele critice ce le abordez trebuie să recunosc atitudinea proactivă a celora care au zămislit acest document şi am sentimentul că ar fi putut mai mult dacă nu ar fi fost supuşi constrângerilor „political-corect”.

Singurul evaluator al alegerii de astăzi va fi realitatea strategică viitoare,  iar judecătorul unic şi legitim, în timpul istoric decantat, rămâne Poporul Român.

Generalul (r.) dr. Virgil BĂLĂCEANU:

Incitant, cel puţin din perspectiva cea mai interesantă a abordării oricărei Strategii, rămâne analiza în evoluţia temporală a mediului de securitate şi pe cale de consecinţă a ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor descrise de fiecare dintre acestea. 

În context, ne vom referi la aspecte legate de mediul de securitate analizat şi prezentat în ultimele trei Strategii, într-un spaţiu de timp relativ redus între 2006 şi 2015.

Vom începe cu 2006, când se preciza în mod explicit că pericolul unui război clasic, al unei agresiuni militare convenţionale este foarte puţin probabil, idee care este reluată de Strategia din 2010, care la capitolul legat de apărarea armată, reitera faptul că pentru următorii ani, România nu percepe o ameninţare militară directă.

Şi dacă ne vom referi la recenta Strategie vom constata o schimbare în paradigma securităţii, o schimbare esenţială, prezentă in nuce la capitolul riscuri.

Şi deşi se discută de un risc cu probabilitate scăzută, el este deja asumat şi poate avea determinaţii în plan operaţional, în măsura în care cei care vor aplica Strategia în documente sectoriale, vor interpreta corect riscul confruntărilor militare de joasă intensitate, dar persistente în timp.

De fapt, până la afirmarea riscului unui conflict militar de joasă intensitate, chiar la o primă citire se poate observa cu uşurinţă că se omite în mod intenţionat precizarea faptului, aşa cum făceau anterioarele Strategii, că riscul unei agresiuni militare convenţionale este foarte puţin probabil.

Un asemenea conflict militar de joasă intensitate, la care adăugăm capacitatea de ripostă la acţiuni asimetrice şi de tip hibrid, trebuie să aibă şi actorul sau actorii identificaţi, care pot pune în practică acţiuni agresive de acest tip.

Strategia respectă însă o linie foarte corectă, din punct de vedere politic şi având un conţinut legat mai mult de diplomaţia apărării, decât de apărare în mod explicit ( ca o paranteză, diplomaţia în exercitarea sa ca instrument al prevenirii şi al păcii, nu îşi găseşte locul în conţinutul documentului), nu identifică o ameninţare de tip militar din partea Rusiei, dar o menţionează ca factor, mă rog actor, destabilazator la limesul de est şi în spaţiul extins al Mării Negre.

Ca atare, o citire atentă şi în conectivitate a Strategiei, ar putea identifica actorul, Federaţia Rusă şi tipul de ameninţare, ce decurge dintr-un anumit tip de riscuri şi anume, conflictul de mică intensitate, i-am putea spune războiul limitat şi, sau, acţiunile de tip asimetric, în noua conotaţie a războiului hibrid.

Şi încercând să răspund unei întrebări ce tinde să devină retorică, caut să îmi imaginez care pot fi ameninţările şi formele de manifestare, ce vor face obiectul următoarei Strategii, neuitând că numai cu cinci ani în urmă analiza mediului de securitate realizată la cel mai înalt nivel ne spunea că pentru următorii ani România nu percepe o ameninţare militară directă.