Cipru: cel mai rău scenariu posibil

În toate jocurile de strategie există această variantă, a celui mai rău scenariu posibil. În funcţie de el se construiesc toate celelalte, se decid formulelele de reacţie, da salvgardare, de evitare sau/şi de reconstrucţie. Numai că, de data asta, în mod stupefiant pentru birocraţia de la Bruxelles, scenariul catastrofă este chiar pe cale să înceapă a se desfăşura în Cipru.

Pe plan politic, catastrofa este gigantică. În primul rând pentru PPE, în mod direct deoarece principalul responsabil pentru negocierile cu cei de la Bruxelles europeni a fost Preşedintele Ciprului, un conservator care-şi axase promisiunile de campanie tocmai pe garanţia găsirii unei soluţii pentru ieşirea ţării din criză, sugerând că avea deja promisiuni ferme în acest sens din partea Băncii Mondiale, FMI şi Comisiei Europene. În al doilea rând, din toată povestea, este limpede că popularii europeni vor trebui să ducă şi povara responsabilităţii acestei soluţii sinucigaşe asumată de Preşedintele Barosso. În al treilea rând, este limpede că măsura propusă vine să contrazică toate principiile de până acum cu care au operat instituţiile europene, reprezentând o copie la indigo a unor măsuri similare luate de statele comuniste şi totalitare iar asta pune sub semnul întrebării credibilitatea instituţiilor europene în ansamblu.

Reacţia populaţiei cipriote a fost într-atât de dură, iar neliniştea de pe pieţele financiare mondiale a fost atât de vizibilă încât, iată, doar la câteva zile, responsabili politici europeni şi instituţii centrale ale sistemului de putere din UE au început să se spele pe mâini spunând că nu a lor a fost ideea. Primul speriat este Wolfgang Schauble, minstrul german de Finanţe, care a spus că Germania este în favoarea unei măsuri echilibrate care să protejeze micii depunători, responsabilitatea soluţiei propuse aparţinând guvernului cipriot, Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene: 

„Ei au ales această soluţie şi trebuie acum să dea explicaţii poporului cipriot”.

Foarte interesant, deoarece înseamnă că la nivelul Comisiei Europene se mută bătălia şi, pentru a mai ridica ceva din presiunea negativă de pe PPE, comisarul scos în linia reflectoaleor va fi responsabilul pe probleme economice, membru al familiei liberalilor europeni, în teorie adepta unei economii libere de piaţă şi a non-interveţionismului statului. În disperare, se pare că cei de la Bruxelles ar fi transmis un acord Ciprului de a modifica propunerea iniţială, eliminând taxa pentru micii deponenţi (până la 100 000 de Euro) dar mărind în consecinţă taxa prelevată celorlalţi.

Cine sunt ei? Marii depunători reprezintă 40% din totalul depunerilor bancare existente (valoare estimată 68 miliarde euro), dar din aceştia 30% sunt ruşi, iar o măsură ca cea propusă are darul să uluiască din nou pe toată lumea deoarece ar conduce la o dublă discriminare: pe de o parte este selectată o grupă de populaţie cu tratatement diferenţiat, cei bogaţi, apoi dintre aceştia, străinii. Evident că se mai adaugă o dimensiune de relaţii internaţionale care ar merita să fie discutată separat, în lumina tratatelor şi a garanţiilor existente pe piaţa mondială, cele care ar fi trebuit să interzică apariţia unei asemenea situaţii.

Pentru a agrava şi mai mult situaţia, guvernul cipriot a impus închiderea băncilor până joi, sporind la maximum temerile şi mânia populaţiei. În acest caz se poate produce scenariul catastrofă: populaţia îngrămădindu-se să-şi recupereze economiile în lichidităţi, punând sistemul bancar sub o presiune uriaşă şi căreia îi va fi foarte greu să reziste, dacă nu chiar imposibil. Măsura a fost luată deoarece se speră că eventuala schimbare a pragurilor de impozitare va linişlti micii depunători şi va da şi satisfacţia că oligarhii sunt pedepsiţi, că doar mogulii vor avea de suferit. Este un raţionament posibil, dar unii dintre noi l-au mai auzit şi nu în societăţi democratice.

Pe fond, cred că de-abia din acest moment începe marea discuţie asupra modului în care se face sau ar trebui să fie făcută buna guvernare, atât pe plan naţional, cât şi european sau mondial, care este ştiinţa şi pregătirea liderilor politici de a face faţă unor crize majore precum şi asupra capacităţii de rezistenţă a sistemului democratic şi principiilor sale, în realitate sau cum ne-am imaginat noi că ar arăta realitate.

Nu uitaţi, orice prinicpiu, orice idee, sunt făcute doar pentru ca, la momentul potrivit, să fie contrazise de realitate. Noua generaţie de politicieni va găsi cu siguranţă, fără ezitare sau scrupule, explicaţiile potrivie pentru orice, absolut oricând. În faţa unei audienţe TV de plătitori de impozite, entuziaşti, docili şi cât de poate de prost informaţi.