Skripal a fost spion dublu, fiind condamnat în 2006 de un tribunal de la Moscova, întrucât a livrat britanicilor informaţii secrete, la mijlocul anilor nouăzeci. Graţiat de Medvedev, el a fost lăsat să plece din Rusia, în 2010, profitând de un schimb de agenţi „în adormire”. Cum şi cine i-a otrăvit pe pensionarul rus din Salisbury şi pe fiica lui?

Ancheta a arătat clar că e vorba despre un agent neurotoxic din clasa Noviciok, produs în Rusia şi doar acolo. Premierul Theresa May şi ministrul său de externe au acuzat în mod oficial Moscova de folosirea unei arme chimice pe teritoriul britanic. Au decis, în consecinţă, să expulzeze 23 de falşi diplomaţi de la Ambasada  Rusiei la Londra, care erau, de fapt, spioni.

Kremlinul a negat orice implicare. Solidaritatea occidentalilor l-a enervat şi mai tare pe Putin, aflat în plin ritual de reconfirmare în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Statele NATO au reacţionat dur, considerând că e prima dată, de la crearea Alianţei, în 1949, când teritoriul unui stat-membru e atacat cu un agent neurotoxic. Ambasadoarea SUA la Naţiunile Unite a acuzat, la rândul ei, Rusia de atacul din Salisbury.

După reuniunea Consiliului European, ceva s-a schimbat. Nu cred că vom şti prea curând ce anume...

Săptămâna trecută, Consiliul European a abordat cazul Skripal. Concluzille şefilor de stat şi de guvern din UE au sprijinit concluzia Londrei referitoare la responsabilitatea pentru atacul din 3 martie. Ei au arătat că folosirea oricărei arme chimice e inacceptabilă. Consiliul European a cerut Comisiei şi Înaltei reprezentante pentru Politică Externă şi Securitate, Federica Mogherini, să vină, până în iunie, cu propuneri de întărire a reacţiei UE la „ameninţări hibride”, în cooperare cu NATO.

În aceeaşi zi, presa europeană a anunţat că, în semn de solidaritate cu britanicii, zece state-membre UE au intenţia de a expulza spioni ruşi acreditaţi ca diplomaţi. Letonia e prima care a anunţat public că va face asta. Alte 15 state-membre au procedat la fel. Printre ele e şi România, care a decis să expulzeze un rus. Trebuie menţionat că MAE de la Bucureşti a condamnat folosirea „unui agent neurotoxic de tip militar pe teritoriul unui stat NATO”, dar nici ministerul, nici ministrul nu au menţionat vinovăţia Rusiei în chip explicit. După reuniunea Consiliului European, ceva s-a schimbat. Nu cred că vom şti prea curând ce anume...