Mário Centeno, ministrul portughez al finanţelor, era ales preşedintele Eurogrupului, în locul olandezului Jeroen Dijsselbloem.

Poliţia din Bosnia şi Herţegovina aresta 13 cetăţeni de religie musulmană, acuzaţi de crime comise împotriva câtorva zeci de sârbi din regiunea Konjuc, în timpul războiului din anii 1992-1996.

Un bagajist care lucra la aeroportul din Charleroi era inculpat pentru ameninţări teroriste proferate pe Internet.

Interpolul hotăra să ignore un nume aflat în fişierele sale, la cererea autorităţilor sârbe - e vorba despre Ramush Haradinaj, care a condus în trecut o gherilă kosovară, iar de curând a fost ales premier la Priştina - pentru a-i permite să călătorească în străinătate.

Prim-ministrul maltez, Joseph Muscat, anunţa arestarea a opt suspecţi în cazul uciderii jurnalistei Daphne Caruana Galizia.

Alternativa pentru Germania îl alegea drept lider pe Alexander Gauland, care crede că istoria celui de-al doilea Război Mondial ar trebui rescrisă, pentru a pune în centru victimele  germane.

Fostul premier macedonean Nikola Gruevski declara că va abandona în curând preşedinţia partidului VMRO-DPMNE, principala forţă de opoziţie.

Theresa May se întâlnea cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi cu Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, ca să discute despre deblocarea negocierilor, fără a reuşi să avanseze prea mult.

Brigitte Macron, soţia preşedintelui Franţei, boteza un urs panda, făcut cadou de către chinezi, în prezenţa adjunctului ministrului de externe de la Beijing.

Federica Mogherini, Înalta Reprezentantă pentru Politică Externă a UE, se întâlnea cu secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, despre care presa internaţională a afirmat că a pierdut încrederea preşedintelui Trump.

Social-democraţii germani acceptau începerea discuţiilor cu creştin-democraţii, în vederea alcătuirii unei noi „mari coaliţii” la Berlin.

Juha Sipila, premierul Finlandei, reitera opoziţia ţării sale faţă de aderarea la NATO, o opţiune împărtăşită de peste peste 60 la sută dintre finlandezi, care preferă o alianţă militară cu Suedia, şi ea neutră din punct de vedere militar.

Guvernul elveţian anunţa că va restitui Nigeriei 321 de milioane de dolari americani, deturnaţi de fostul dictator Sani Abacha între 1993 şi 1998.