Candidata la primăria oraşului Koln, înjunghiată pentru politica de susţinere a imigranţilor, a câştigat alegerile locale din primul tur
0
Henriette Reker, candidata pentru primăria oraşului Koln ce a fost înjunghiată în plină stradă sâmbătă într-un atac cu motivaţii xenofobe, a câştigat primul tur al alegerilor locale ţinute duminică, anunţă Deutsche Welle.
Rezultatele parţiale, după numărarea a aproape trei sferturi dintre sufragii, arată că Reker a fost preferată de 52,7% dintre votanţi, şansele ca acest număr să scadă sub pragul de 50% fiind extrem de mici. Reker a candidat ca independent, însă este susţinută de partidul cancelarului Angela Merkel, CDU(Uniunea Creştin-Democrată), şi de Partidul Verzilor şi a Democraţilor Liberi (FDP).
Principalul contrancandidat, social-democratul Jochen Ott, a reuşit să strângă doar 32% din voturi. Social-democraţii deţineau primăria oraşului Koln din 2009, funcţia fiind ocupată de Jurgen Roters. Funcţia a fost deţinută în trecut şi de Konrad Adenauer, primul cancelar al Germaniei de după al doilea război mondial, între 1917 şi 1933.
Alegerile au avut loc în ciuda faptului că Reker a fost ţinta unui atac în ziua premergătoare acestora, iar candidata independentă încă este internată în spital. Scrutinul a fost programat iniţial pentru septembrie, însă a fost amânat din cauza tipăririi greşite a buletinelor de vot.
Reker, atacată pentru politicile pro-imigranţi
Candidata, în vârstă de 58 de ani, a fost atacată sâmbătă într-o piaţă din Koln de un bărbat în vârstă de 44 ani, care a înjunghiat-o pe Reker în gât. Poliţia locală a precizat că bărbatul este un fost pictor, în momentul de faţă şomer ce trăieşte de pe urma ajutoarelor sociale, şi că motivaţia acestuia a fost programul pro-imigranţi propus de Reker – care a lucrat în departamentul de servicii sociale al oraşului înainte anunţarea candidaturii.
Alte 4 persoane au fost rănite în incident, iar Reker a fost operată de urgenţă la Spitalul Universitar din Koln. Oficiali ai spitalului au declarat presei că starea ei este stabilă, şi că probabil se va recupera complet de pe urma rănii.