Brexitul în faza ruperii pisicii: Britanicii vor spaţiu de liber schimb cu UE, aproape de uniunea vamală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A trecut şi Consiliul European de vară, de la sfârşitul lunii iunie, şi toată lumea a rămas marcată de dezbaterea prelungită şi încleştarea pe tema refugiaţilor, acolo unde s-a reuşit un acord - bun, prost, insuficient, general, neconcludent - dar totuşi un acord, votat de către toate părţile.

Mai puţină lume s-a mai uitat la restul agendei. Dar cum se apropie fatidicul octombrie, când acordul UE-Marea Britanie pentru Brexit trebuie să fie gata, bun de ratificare, subiectul merită revizuit la zi, să vedem unde suntem.

Situaţia actuală a acordului este jalnică, din mai multe motive. Mai întâi, pentru că acordul prealabil, convenit pentru a se trece în această a doua etapă, a fost contestat vehement în Regat şi a fost negat chiar de Theresa May, care se luptă cu încrâncenare să-şi păstreze mandatul de premier până la finalul procesului, la 29 martie 2019. Apoi pentru că disputele sunt mai acute în interiorul Marii Britanii, în interiorul coaliţiei, ba chiar în interiorul Conservatorilor înşişi, iar în lipsa unui concept coerent şi european de Acord suntem tot la nivelul zero: britanicii negociază între ei, încă nu au pus nimic pe masa UE, care, exasperată de dus- întorsul Londrei, preferă să contemple perspectiva unui Brexit fără niciun acord. Cum doamna Cancelar Merkel îşi are propriile probleme şi şi-a pierdut aplombul şi forţa politică internă şi europeană, nu există niciun lider european care să ia taurul de coarne şi să tranşeze subiectul, negociatorul Michel Barnier fiind ţinut de mandatul încredinţat de Comisie şi Consiliu.

Există şi o desincronizare totală a părţilor, în termeni de concept şi de stadiu al negocierilor. Britanicii vor un statut de „fost membru al UE“ cu privilegii, în timp ce UE şi statele rămase membre consideră Marea Britanie un stat terţ - cum devine după Brexit, în fapt - dar care trebuie să şi plătească pentru opţiunea sa, deci trebuie să-l coste şi să-l doară atât de mult încât să descurajeze pe oricine ar dori să-l urmeze în părăsirea UE. Apoi, Marea Britanie încă nu are un concept propriu, între cel norvegian şi cel canadian, potrivit stadiilor existente ale legăturii UE – stat terţ, şi crede că încă poate interveni în mandatul negociatorului, în timp ce pentru UE mandatul e clar, definitiv şi se aştepta deja rezultatul în liniile definitorii chiar acum, la final de iunie, urmând să fie perfectate detaliile.

Revenind la susţinerea formulei de acord, doamna Theresa May a reuşit să scoată Parlamentul dintr-un vot final care să fi întors Acordul din drum, dacă era neconform cu ce-şi doreau aleşii britanici de la Executiv, în timp ce a eliminat cu totul orice exprimare a voinţei publice într-un nou referendum. Asta a fost partea uşoară. Unde lucrurile s-au complicat e acolo unde în coaliţie este partener cu DUP, unioniştii nord-irlandezi loialişti, care nu concep un statut distinct al Irlandei de Nord în relaţia cu UE. Dar această situaţie e esenţa acordului – condiţie pentru lansarea fazei a doua a negocierilor - acord ce prevede menţinerea Irlandei de Nord în piaţa comună şi Uniunea Vamală, pentru evitarea graniţei inter-irlandeze hard, fapt care ar determina confruntări imediate. Şi aici ambiguitatea din declaraţii şi exprimări a menţinut majoritatea britanică, chiar dacă doamna May nu a fost deloc convingătoare şi a folosit retorica unui acord nedefinitiv şi fără valoare juridică, pentru a împiedica plecarea DUP din majoritate, exasperând Bruxellesul.

Vrem, nu vrem, perspectiva lipsei unui acord cu UE devine tot mai clară astăzi.

Locul unde cu adevărat nu mai există formulă de ieşire este chiar în interiorul Conservatorilor britanici. Boris Johnson, Ministrul de Externe, abia aşteaptă să preia mandatul de premier la primul semn de migrare din varianta hard-Brexit a doamnei May, deşi conduce doar o minoritate dintre conservatori. Majoritatea conservatorilor îşi doreşte să existe un acord cu UE, în timp ce o altă parte importantă a conservatorilor îşi doreşte o variantă între soft-Brexit şi non-Brexit, deci o relaţie cât mai apropiată de UE, care să nu alunge firmele pe continent şi companiile financiare din City. Nu e nevoie să mai spunem că cele două-trei tendinţe sunt complet incompatibile fiecare cu fiecare şi că, în lipsa unei soluţii coerente, un concept transparent, clar şi susţinut unanim de Guvernul britanic, nu se pot căuta, logic, faptic, soluţii. Iar UE nu vrea să ia focul Brexit cu propria mână.

Această situaţie ambiguă face ca negociatorii britanici să fie fără instrumentar şi soluţie în negociere pentru simplul fapt că nu au un mandat clar. Au linii, încă caută soluţii şi aşteaptă clarificări la fiecare pas. Testează variante, intervin cu opţiuni, manifestă creativitate, aduc idei diverse, dar fără a putea angaja şi asuma nici o variantă pe deplin şi a progresa într-unul din scenariile testate. Tocmai că abordarea oricărei opţiuni, fără clarificările acasă, duce la prăbuşirea guvernului May.

Vrem, nu vrem, perspectiva lipsei unui acord cu UE devine tot mai clară astăzi. Mai mult, soluţiile reale se traduc în prăbuşirea majorităţii şi alegeri anticipate la Londra, fără a avea partener de negociere în finalul perioadei de Brexit de 2 ani. Nici trenarea unor pseudo-negocieri fără orizont nu este posibilă, pentru că nu au punct de plecare britanic pe masă. Marea Britanie a ajuns să vândă partenerilor UE o faţă mult mai europeană decât au avut-o vreodată, pentru a marşa pe varianta acordului cel mai apropiat şi favorabil ca adevăraţi europeni care respectă regulile jocului, în timp ce-şi doreşte cât mai puţine angajamente şi decizii de la Bruxelles care să devină obligatorii pentru Regat. De aceea toate propunerile lor sunt complet neeuropene şi nefezabile sau introduc germenii destrămării UE aşa cum o ştim a doua zi după asumare. Un drum fără întoarcere şi fără perspective, care obligă la planificarea unui Brexit fără acord şi anunţă o Mare Britanie în turbulenţe majore pe termen mediu, după ieşirea din UE. Cu toate consecinţele pentru partenerii săi bilaterali sau din cadrul conclavului european de până astăzi.

Demisii la nivel înalt

Ministrul britanic al Brexitului, David Davis, a demisionat duminică, la două zile după ce premierul Theresa May a obţinut acordul Guvernului pentru a propune menţinerea unei relaţii comerciale post-Brexit strânse cu UE. Această demisie a fost urmată de cea a secretarului de stat însărcinat cu Brexitul, Steve Baker.

Davis, un eurosceptic numit în urmă cu doi ani la conducerea unui minister înfiinţat la o zi după votul britanicilor în favoarea părăsirii Uniunii Europene (UE), a ameninţat în mai multe rânduri, în ultimele luni, că va demisiona, din cauza unor dezacorduri cu May, potrivit presei britanice.

Şi Boris Johnson, unul dintre iniţiatorii ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, şi-a prezentat demisia din funcţia de Ministru de Exterrne. Boris Johnson a atacat vehement în privat propunerile făcute de premierul Theresa May privind relaţia cu Uniunea Europeană după ieşirea din UE. Johnson a acceptat până la urmă planul, dar rămâne unul dintre principalii lideri ai taberei care se pronunţă pentru un Brexit dur şi critică planul lui May ca fiind "un inhibitor ale comerţului liber" după Brexit.

Propunerile Premierului May legate de Brexit urmau să fie prezentate luni deputaţilor britanici, înainte de a fi prezentate la Bruxelles, şi prevăd înfiinţarea unei zone de liber-schimb şi un nou model vamal cu cei 27, în vederea menţinerii unui comerţ „fără fricţiune” cu continentul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite