Brexit. Cum este văzută o eventuală ieşire a Marii Britanii din UE de City of London

City of London, cu străzile sale înguste mărginite de clădiri neoclasice elegante şi moderne, este centrul industriei financiare britanice care a plătit anul trecut taxe de 66 de miliarde de lire sterline (94 miliarde dolari) şi care reuneşte peste 2 milioane de oameni, scrie Bloomberg, cu doar câteva zile înainte de referendumul privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană.

Sectorul financiar a urcat preţurile imobiliare din capitala britanică la niveluri inaccesibile pentru mulţi şi a necesitat ajutoare publice de peste 100 de miliarde de lire acum mai puţin de 10 ani, da este fără îndoială cea mai profitabilă industrie a Regatului Unite.

Cu toate acestea, înaintea referendumului de joi, mulţi dintre reprezentanţii industriei financiare sunt profund îngrijoraţi de viitorul City of London.

În urmă cu exact 30 de ani, când premierul conservator Margaret Thatcher a liberalizat sectorul financiar printr-un pachet de reforme atât de important încât a fost supranumit ”Big Bang”, Londra a devenit capitala incontestabilă a Europei unite, un statut care acum este în discuţie.

”Doar pentru că City este puternic în acest moment nu înseamnă că are dreptul peren să rămână aşa. Brexit-ul ar fi un act de nebunie supremă. În viitor ne vom uita în urmă şi ne vom întreba: de ce dracu am făcut asta? Ce am gândit?”, a spus Marcus Agius, preşedinte al Barclays în timpul crizei financiare din 2008.

Susţinătorii Brexit din City văd ieşirea din UE ca un mijloc de creştere a competitivităţii industriei financiare la nivel global, prin eliberarea ei de unele reguli ale UE, cum ar fi plafonarea bonusurilor.

Dar, spre deosebire de”Big Bang-ul anilor 1980, care a atras firmele internaţionale, liderii băncilor spun că un vot pentru ieşirea din UE ar îndepărta companiile.

La companiile financiare străine din City lucrează majoritatea celor 400.000 de angajaţi în districtul financiar, iar acestea şi-au exprimat clar intenţiile.

JPMorgan Chase are 16.000 de angajaţi în Londra şi alte oraşe britanice, iar directorul general Jamie Dimon a spus în această lună că un vot pentru ieşire la referendum va însemna desfiinţarea a 25% din posturi.

Directorii Citigroup, Goldman Sachs Group şi HSBC Holdings au emis avertismente similare.

Preşedintele Deutsche Bank, Paul Achleitner, a avertizat miercuri că Brexit-ul ”ar fi un dezastru economic pentru Marrea Britanie”, unde banca germană are peste 8.000 de angajaţi.

La toate acestea se adaugă faptul că perioada actuală este una dificilă pentru bancheri în general, din cauza îngrijorării provocate de perspectivele dificile ale economiei mondiale, cuplată cu declinul pieţelor mărfurilor, care au redus tranzacţiile, în timp ce dobânzile scăzute au limitat veniturile.

În centrul îngrijorărilor se află problema paşapoartelor.

Potrivit legislaţiei UE, o bancă înregistrată într-un stat membru îşi poate vinde produsele şi serviciile în toate cele 28 de state membre, accesând în acest fel o economie integrată de 19.000 de miliarde de dolari, cu peste 500 de milioane de cetăţeni.

Este un regim care permite şi celor mai mari bănci să aibă doar nişte birouri în centre ca Paris şi Madrid şi niciunul în multe alte ţări europene, păstrând majoritatea personalului la Londra.

Ca fiecare alt aspect al relaţiilor Marii Britanii cu UE, după Brexit problema paşapoartelor va fi negociată, fără garanţii că situaţia va rămâne la fel.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul abilităţii platformelor de tranzacţionare din Londra de a continua fără restricţii operaţiunile în euro.

”Este o iluzie că situaţia paşapoartelor va continua şi după ce vom ieşi. Este indiscutabil că băncile care servesc Europa din Londra vor fi nevoite să transfere un număr semnificativ de oameni”, a spus Peter Sands, care a condus banca Standard Chartered în perioada 2006-2015.

Legea imigraţiei ar fi un alt motiv de îngrijorare. Băncile din Londra sunt pline de francezi, spanioli, italieni, care nu au cerut viză în Marea Britanie datorită legislaţiei privind circulaţia liberă a persoanelor, dar statutul lor viitor va fi neclar.

Discuţiile pentru clarificarea acestor întrebări vor dura ani, iar liderii UE au spus că nu vor acorda favoruri speciale.

Săptămâna trecută, Jens Spahn, secretar de stat în Ministerul german de Finanţe, a spus că ”trebuie făcută o diferenţă între a fi membru al unei familii sau un simplu vecin”.

Tabăra ieşirii din UE, condusă de liderul partidului UKIP, Nigel Farage, şi fostul primar al Londrei, Boris Johnson, susţine că Marea Britanie va avea o poziţie puternică în obţinerea de concesii rapide din partea UE, datorită mărimii economiei. În privinţa industriei financiare, Marea Britanie va putea să o reglementeze aşa cum va dori, în opinia lor.

Sondajele arată că votul de la referendum va fi la limită, iar campania pro şi contra a devenit tot mai dură.

Ministrul de Finanţe George Osborne a fost acuzat că vrea să producă panică în privinţa economiei, iar guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a respins acuzaţiile că şi-a sacrificat independenţa pentru susţinerea guvernului.

Campania a fost suspendată săptămâna trecută după uciderea deputalului laburist Jo Cox, susţinătoare a rămânerii în UE, în districtul său electoral din Yorkshire.

În mod sigur, nu toate avantajele Londrei sunt legate de apartenenţa la UE, firmele fiind atrase de limba engleză, de sistemul juridic respectat, de universităţile bune şi de transparenţa guvernamentală. La acestea de adaugă plăcerea de a locui într-unul dintre cele mai cosmopolite oraşe ale lumii, pe care bancherii ar fi reticenţi să îl schimbe cu oraşe mai modeste, precum Frankfurt.

În timp ce Brexit-ul ar fi un element perturbatori, ”factori intrinseci Londrei” ar menţine atractivitatea oraşului, ca destinaţie pentru finanţe, indiferent ce se va întâmpla la referendum, a spus Mohamed El-Erian, consultant şef la grupul german de asigurări Allianz, colaborator al Bloomberg View.

Succesul City este legat îndeaproape de apartenenţa la UE, argumentează în schimb Peter Mandelson, fost ministru laburist şi comisar european pentru comerţ în anii 1990, când Tony Blair era premier.