Bărbat ucis la Bruxelles, după ce a atacat doi militari cu o macetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a fost împuşcat în centrul Bruxelles-ului, vineri, după ce a atacat doi militari cu o macetă, relatează BBC News.

Agresorul a atacat doi militari, a anunţat poliţia vineri seară. Ofiţerii au ripostat cu focuri de armă şi l-au rănit grav. Acesta a fost transportat la spital unde a decedat.

Biroul procuraturii belgiene a confirmat că suspectul este mort, după ce iniţial presa locală anunţase că acesta se află în stare gravă la spital.

Purtătorul de cuvânt al procuraturii belgiene a confirmat faptul că acest incident este unul de natură teroristă.

Presa belgiană susţine că atacatorul este un bărbat de origine somaleză, în vârstă de 30 de ani şi nu era cunoscut serviciilor de securitate pentru legături cu terorismul.

Potrivit unui martor care lucrează la un restaurant aflat chiar vis-a-vis de trotuarul unde a avut loc atacul, agresorul a strigat "Allah Akbar" (Allah este mare), înainte de a încerca să ucidă militarii.

Unul dintre cei doi militari atacaţi ar fi fost rănit la faţă, iar al doilea la mână, însă ambele răni sunt uşoare.

Prim-ministrul Belgiei, Charles Michel, şi-a exprimat susţinerea pentru forţele de ordine, vineri seara, în urma acestui incident. „Forţele noastre de securitate rămân vigilente. Urmărim atent acest eveniment din cadrul centrului de criză belgian”, a completat acesta.

Autorităţile belgiene tratează acest incident drept un incident izolat, şi nu au ridicat nivelul de alertă teroristă.

Potrivit unor surse citate sub acoperirea anonimatului de La Dernier Heure, atacatorul nu era cunoscut pentru fapte de terorism. Deocamdată nu se cunosc motivele sale. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite