Avion prăbuşit în Franţa. Copilotul care a dat de pământ cu aeronava groazei avea permis de zbor de la 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilotul avionului prăbuşit în Franţa, Andreas Lubitz
Copilotul avionului prăbuşit în Franţa, Andreas Lubitz

Copilotul avionului Germanwings, Andreas Lubitz, care a prăbuşit intenţionat marţi în sudul Franţei aeronava Airbus A320 omorând 150 de persoane, era de origine germană, avea 28 de ani şi îşi luase permisul de zbor de la vârsta de 14 ani.

Copilotul avionului Germanwings a refuzat să dechidă uşa pilotului şi a acţionat butonul de coborâre a aeronavei, după ce comandantul de zbor a părăsit cabina de pilotaj, după cum a declarat, joi, procurorul din Marsilia.

Copilotul, care avea 28 de ani şi se numea Andreas Lubitz, „este de origine germană şi nu figura în dosare ca terrorist“, a mai afirmat procurorul Brice Robin, într-o conferinţă de presă. Oficialul francez a mai precizat că din datele aflate după decriptarea cutiei negre care stochează convorbirile din cabina de pilotaj se poate trage concluzia că Andreas Lubitz a avut intenţia de a distruge avionul.

Lubitz a fost angajat la compania Germanwings în septembrie 2013 şi avea 630 ore de zbor. El a învăţat să piloteze la Westerwald LSC, o asociaţie de aviaţie din  Montabaur, care dispune de un aerodrom.

Site-ul clubului deplânge moartea sa într-un comunicat dat publicităţii pe site-ul său după dezvăluirile procurorului din Marsilia. În declaraţie se precizează că Andreas LUBITZ era membru al Asociaţiei de mai mulţi ani.

 „Andreas a devenit membru al clubului pentru a-şi îndeplini visul de a zbura. El şi-a împlinit visul, un vis care a plătit scump pentru viaţa lui. "

Potrivit unui vecin al lui Andreas, citat de „Le Monde“ şi-at fi luat permisul de zbor la vârsta de 14 ani.

După ce numele copilotului a fost făcut public, casa părnţilor săi din Germania este păzită de poliţişti. 

casa copilot

Copilotul avionului Germanwings, suspectat de prăbuşirea intenţionată a aeronavei, întrerupsese pregătirea pentru obţinerea licenţei de pilot comercial în 2008, dar era în totalitate apt de zbor, afirmă preşedintele companiei Lufthansa, Carsten Spohr, citat de CNN.

"Copilotul Andreas Lubitz era apt de zbor în totalitate, fără restricţii", a dat asigurări Carsten Spohr.

"Aptitudinile sale erau perfecte, nu existau semne de întrebare. Fusese testat din toate punctele de vedere", a subliniat Spohr.

Andreas Lubitz începuse pregătirile pentru obţinerea licenţei de pilot comercial în 2008, timp în care a fost însoţitor de bord. "A întrerupt cursurile o perioadă, le-a reluat şi a devenit copilot în anul 2013. A trecut toate examenele practice şi medicale", a subliniat preşedintele Lufthansa.

Ministwerul de Interne german a anunţat că nu există informaţii cunoscute despre legături ale copilotului cu organizaţii teroriste.

Dar, autorităţile franceze au solicitat asistenţă din partea Biroului Federal pentru Investigaţii (FBI) din SUA în cazul prăbuşirii avionului Germanwings în Alpii francezi, care pare a fi un act intenţionat al copilotului, informează CNN.

Compania germană Germanwings, al cărei avion Airbus de tip A320 s-a prăbuşit marţi în Alpii francezi, cu 150 de persoane la bord, s-a declarat „şocată“ de informaţiile conform cărora copilotul ar fi prăbuşit intenţionat aparatul.

„Suntem şocaţi de declaraţiile autorităţilor franceze.... Gândurile noastre se îndreaptă către rudele şi apropiaţii celor care au murit“, se spune într-un comunicat al companiei Germanwings, filiala low-cost a Lufthansa. 

La rândul său, Lufthansa a declarat că nu deţine niciun fel de date despre motivele posibile pe care le-ar fi avut copilotul Andreas Lubitz pentru o astfel de faptă. 

Acţiunea copilotului "este cel mai groaznic eveniment din istoria companiei noastre" şi "ne lasă fără cuvinte", a şi declarat patronul Lufthansa, Carsten Spohr, potrivit DPA. 

Procuroul joi procurorul din Marsilia, Brice Robin, susţine însă că acţiunea copilotului , „poate fi interpretată ca o dorinţă de a distruge avionul“.

„Nu există niciun motiv care să justifice împiedicarea comandantului să revină în cabina de pilotaj“, a insistat oficialul francez. Cu toate acestea, potrivit sursei citate, nu există motive ca incidentul să fie considerat unul terorist, cazul fiind tratat ca unul de omucidere involuntară. 

Procurorul a evitat să folosească cuvântul „sinucidere“ pentru a descrie acţiunea copilotului. „Oamenii care se sinucid de obicei fac asta singuri... Nu numesc asta sinucidere“, a precizat el. 

Alte prăbişiri intenţionate

Acelaşi lucru au spus anchetatorii şi despre o aeronavă Mozambique Airlines care în noiembrie 2013 s-a prăbuşit în timp ce efectua o cursa de la Maputo la Luanda, în Namibia, 33 de oameni şi-au pierdut viaţa atunci.

Apoi în 1999, un Boeing 767 al EgyptAir s-a prăbuşit pe insulta Nantucket din statula merican Massachusetts. Copilotul a dezactivat „pilotul automat“ al avionului şi a intrat în picaj intenţionat, au stability anchetatorii. Înainte de prăbusire, copilotul a spus în cabină „mă încredintez Domnului“, potrivit înregistrărilor de pe cutia neagră. 217 persoane au murit în acel accident.

Tot despre o prăbuşire intenţionată se vorbeşte şi în cazul accidentului din  1997, un Boeing 737 al companiei SilkAir ce zbura de la Jakarta la Singapore a îyut într-un râu, potrivit anchetatorilor americani. 104 pasageri aflţi la bord şi-au pierdut viaţa.

Zborul 370 al Malaysia Airlines, dispărut pe 8 martie 2014 pe ruta Beijing - Kuala Lumpur se crede că avit acceaşi soarta. Aeronava, cu 239 de oameni la bord, nu a fost găsită nici în ziua de astăti, dar înainte de dispariţie, a zburat mii de kilometri într-o altă direcţie decât prevedea planul de zbor, înainte să se prăbuşească, cel mai probabil în Oceanul Indian.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite