Austria: mai multe persoane au fost vaccinate împotriva COVID cu aceeaşi seringă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vaccinare

Mai mulţi angajaţi au fost vaccinaţi cu aceeaşi seringă împotriva Covid-19 la o uzină a companiei siderurgice austriece Voestalpine, o „eroare medicală” raportată justiţiei, a declarat vineri furnizorul de servicii, potrivit AFP.

Într-o fabrică de 500 de angajaţi situată în Mürzzuschlag (sud-est), „am descoperit că numărul de truse de vaccinare utilizate de unul dintre medici nu corespundea numărului de persoane vaccinate”, au explicat cei responsabili de operaţiuni, arată hotnews.ro.

Persoana, "care a vaccinat 59 de persoane, a explicat că este posibil să fi folosit câteva seringi de mai multe ori", a spus el, fără a oferi detalii despre motivele acestei gafe.

Ea a fost imediat „eliberată din atribuţiile sale”, spune organizatorul care se declară „profund îngrijorat de această eroare medicală individuală” şi asigură că a informat Ordinul medicilor şi autorităţile sanitare.

Într-o declaraţie trimisă AFP, Voestalpine îşi exprimă neînţelegerea şi solicită transparenţă cu privire la modul în care ar fi putut să apară o astfel de eroare.

Grupul, care a efectuat controale la toate lanţurile de vaccinare, a pus la dispoziţia angajaţilor în cauză asistenţă psihologică. Voestalpine studiază posibile consecinţe juridice.

În Austria, guvernul a pus la dispoziţia companiilor dozele de vaccin pe care ele însele sunt responsabile să le administreze atunci când capacitatea o permite.

Compania siderurgica, cu sediul în Linz, are aproape 48.000 de angajaţi în aproximativ cincizeci de ţări, iar oţelul său special este utilizate la căile ferate, automobile, aviaţie, electrocasnice şi industria petrolului şi gazelor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite