Anunţ de ultimă oră la Berlin: Angela Merkel este nevoită să-şi aleagă un alt succesor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Annegret Kramp-Karrenbauer (stânga), pe vremea când obţinea şefia CDU şi se anunţa drept succesoarea Angelei Merkel (dreapta) la conducerea Guvernului german FOTO EPA-EFE
Annegret Kramp-Karrenbauer (stânga), pe vremea când obţinea şefia CDU şi se anunţa drept succesoarea Angelei Merkel (dreapta) la conducerea Guvernului german FOTO EPA-EFE

Preşedinta Uniunii Creştin Democrate (CDU) Annegret Kramp-Karrenbauer, protejata cancelarului Angela Markel, a renunţat să-i succeadă la conducerea guvernului şi urmează să demisioneze de la şefia formaţiunii politice conservatoare, provocând astfel o adevărată furtună politică la Berlin.

Annegret Kramp-Karrenbauer, supranumită AKK, a anunţat luni dimineaţa, în cadrul unei reuniuni a conducerii CDU, că „nu are obiectivul să candideze la (conducerea) Guvernului german“, a declarat această sursă, în toiul unei crize politice naţionale declanşate de găsirea unei alianţe regionale între CDU şi Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta).

Un purtător de cuvânt al CDU a confirmat pentru Bloomberg că AKK intenţionează, astfel, să nu mai candideze nici la şefia partidului.

AKK nu mai candidează în alegerile la nivel federal, prevăzute în 2021, declară de asemenea o sursă pentru Reuters.

Merkel vrea însă ca AKK, care deţine în prezent postul de ministru al Apărării, să rămână în cadrul guvernului său, a precizat această sursă pentru Reuters.

Considerată protejata cancelarului şi promovată la preşedinţia CDU în decembrie 2018, AKK nu reuşeşte să-şi impună autoritatea în partid, aşa cum a arătat alianţa încheiată împotriva aprobării sale de către lideri locali CDU cu AfD în vederea alegerii ministrului-preşedinte al landului Turingia.

De altfel, Kramp-Karrenbauer şi-a jusitficat decizia prin evenimentele din Turngia. Ea a explicat că „o parte a CDU are o relaţie neclarificată cu AfD“, dar şi cu Die Linke (stânga radicală), în pofida faptului că ea a respins în mod clar orice alianţă cu ambele formaţiuni. AKK se va retrage abia după găsirea unui succesor la conducerea CDU, un proces care va începe la vară.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite