Alertă cu bombă la Bruxelles UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O nouă alertă cu bombă la Bruxelles pune pe jar autorităţile belgiene
O nouă alertă cu bombă la Bruxelles pune pe jar autorităţile belgiene

Alertă cu bombă la Bruxelles, marţi dimineaţă, într-un centru comercial din centrul oraşului. Un suspect a fost deja reţinut, iar geniştii au ajuns la faţa locului.

O alertă cu bombă este în curs de desfăşurare, marţi dimineaţă, potrivit mass-media din Belgia. Incidentul are loc în faţa complexului comercial City 2 Shopping Mall din centrul Bruxelles-ului. Servicii de salvare şi de deminare (SEDEE) sunt la faţa locului. Poliţia a fost alertată în jurul orei locale 05.30 (06.30 ora României)  de către un individ. Potrivit RTL.be, un suspect a fost arestat.

Alertă cu bombă la Bruxelles. „Situaţia este extrem de serioasă“

Este o situaţie serioasă, susţine  RTL.be, din moment ce premierul Charles Michel a anulat să participe la emisiunea radio „În faţa belgienilor“ - care urma să aibă loc de la 07.50 până la ora 9 - pentru a ajunge la centrul de criză.

Traficul pe Boulevardul Jardin Botanique a fost întrerupt. Staţia de Metrou Rogier este deschisă. Forţe de poliţie au blocat intrarea în Strada Neuve.

city2 mall bruxelles alerta bomba

„Situaţia este una extrem de serioasă. A fost creată o celulă de criză“, a declarat prim-ministrul Belgiei, Charles Michel. 

Potrivit  RTLinfo, pericolul este mare, deoarece poliţia a avertizat că în clădire s-ar afla un om ce are avea asupra sa o centură explozivă. Până la urmă s-a dovedit că suspectul arestat nu avea nici un explozibil asupra sa. 

Procurori din Bruxelles au confirmat marţi reţinerea unui bărbat - în urma unei alerte de securitate la un important centru comercial din Bruxelles, după găsirea unui pachet suspect - şi au anunţat că nu s-au găsit explozivi la acest centru, City 2, relatează The Associated Press.

Bărbatul respectiv "este interogat în acest moment", a declarat Ine Van Wymersch, o purtătoare de cuvânt al procuraturii. "Nu existau explozivi", a adăugat ea.

Suspectul care a declanşat marţi dimineaţa o alertă cu bombă la Bruxelles era un dezechilibrat mintal şi purta o falsă centură explozivă, plină cu sare şi biscuiţi, au declarat surse judiciare pentru agenţia Belga. Poliţia belgiană a început să reducă perimetrul de securitate instituit în jurul centrului comercial vizat.

alerta

   Belgia menţine nivelul de alertă actual, 3, pe o scală de 4, după operaţiunea antiteroristă de sâmbătă în care au fost reţinuţi 12 suspecţi care se presupune că plănuiau un atentat iminent în Bruxelles.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite