Alegeri pentru Riigikogu

Sistemul politic din Estonia e un caz particular în Europa: e singurul în care două partide din familia liberală (ALDE) au împreună majoritatea voturilor. Numai că Partidul Reformei (PR) şi Partidul Centrist (PC) sunt în război. Mărul discordiei e atitudinea faţă de Moscova, întrucât PC are o alianţă cu Rusia Unită a lui Putin.

Într-adevăr, spre deosebire de formaţiunile de centru din ţările nordice, care sunt agrariene, cel din Estonia e definit de atitudinea foarte prietenoasă faţă de Kremlin. Aşa se face că singura deputată PC din Parlamentul European, Yana Toom, s-a opus sancţiunilor decise de UE contra Rusiei. Pe de altă parte, la fel ca în Letonia, liderul formaţiunii pro-ruse e primarul Capitalei: numele lui e Edgar Savisaar şi a atras atenţia internaţională după ce a declarat că referendumul din Crimeea „a fost suficient de legitim pentru a fi recunoscut”. Primarul din Tallinn cultivă şi alte „excentricităţi”: dacă în anii 90 el înregistra conversaţiile avute cu adversarii, pentru a-i şantaja, în vremea din urmă primarul s-a costumat de Crăciun în Superman...

Adversarii săi din Partidul Reformei sunt la putere din 1999, iar în ultimul deceniu au dat şi premierul ţării: a fost vorba, în aproape întreaga perioadă, despre Andrus Ansip. În aprilie 2014, acesta a preferat să devină comisar european, lăsându-i locul la cârma guvernului unui tânăr de 34 de ani, Taavi Rõivas. Noul prim-ministru a reuşit să schimbe faţa formaţiunii sale politice şi mai ales să impună ideea potrivit căreia „Estonia e mai degrabă o ţară scandinavă decât una post-sovietică”. La alegerile din 1 martie – al şaptelea scrutin legislativ organizat după ce Estonia şi-a recâştigat independenţa – PR a pierdut aproape un procent faţă de alegerile din 2011, dar a rămas pe primul loc. Cum centriştii sunt izolaţi, Rõivas caută colaboratori pentru a face o majoritate.

Medalia de bronz în alegeri au primit-o social-democraţii, asociaţi la putere cu PR în ultimul an. Coaliţia guvernamentală avea 52 de mandate, acum are 45, din totalul de 101 membri ai Riigikogu, numele legislativului monocameral din Estonia. Iată de ce Rõivas va avea nevoie de un al treilea partid. Pe locul patru s-a situat o formaţiune cu care PR a colaborat de mai multe ori în trecut şi care se cheamă Uniunea Pro Patria & Res Publica, membră a familiei populare europene. În ţările baltice, partidele PPE au situaţii foarte diferite: în Letonia, Vienotiba este la cârma guvernului; în Lituania, TS-LKD e principala forţă de opoziţie; în fine, în Estonia popularii nu sunt nici măcar pe podium. De fapt, pe 1 martie, au pierdut teren şi social-democraţii, şi UPP&RP, singurii care au câştigat procente fiind pro-ruşii.

Trei sondaje îi dădeau chiar câştigători pe prietenii lui Putin, unul dintre ele creditându-i cu 5 procente avans. Mulţi comentatori s-au temut, de aceea, de o destabilizare a regiunii şi chiar a întregii Europe. De ce? Două ar fi motivele. Unul e foarte cunoscut, fiind tratat pe larg în presa internaţională din ultimele luni: aflată în război cu Ucraina, Moscova a realizat şi exerciţii militare la frontiera cu Estonia, i-a răpit un agent secret vara trecută, iar în zilele care au precedat votul au circulat zvonuri cum că Putin va ataca un stat baltic, pentru a testa reacţia NATO. Al doilea motiv e legat de minoritatea rusofonă care trăieşte în Estonia: într-o ţară de circa 1,3 milioane de locuitori, circa 300 de mii sunt ruşi. Peste 120 de mii dintre ei au şi paşapoarte eliberate la Moscova, dar cazul cel mai interesant e cel al altor 80-90 de mii de persoane, care trăiesc în Estonia, dar nu au nici cetăţenia acestei ţări, nici pe cea a Rusiei. Avem de-a face cu o consecinţă a unei decizii luate la începutul tranziţiei: cine nu are rude născute în Estonia înainte de al Doilea Război Mondial primeşte cetăţenia doar dacă învaţă limba majorităţii. Unii ruşi nu pot, alţii nu vor s-o înveţe. Purtători ai unor paşapoarte gri, care le dau aceleaşi drepturi la liberă mişcare ca şi co-naţionalilor lor, ruşii din Estonia votează cu carismaticul Savisaar. Propaganda rusă e foarte agresivă în Estonia. Ca reacţie, autorităţile de la Tallinn plănuiesc să deschidă un canal public în limba lui Puşkin. Pe de altă parte, premierul Rõivas a încercat să seducă alegătorii centrişti, numind în 2014 un etnic rus în guvern, o premieră de la căderea URSS încoace. Să notăm, de asemenea, că scrutinul a avut loc la o zi după asasinarea lui Boris Nemţov. Încercând să diminueze daunele, liderul centriştilor a scris pe facebook că şi el e un „Nemţov eston”. A contat emoţia creată? Probabil că da, mai ales în mobilizarea la urne, care a atins 64 de procente.

O noutate a fost acum intrarea în Parlament a două partide care au obţinut împreună aproape 18 procente. E vorba despre Partidul Liber, care a „împrumutat” mai mulţi membri de la UPP&RP, şi despre Partidul Conservator al Poporului. Cele două sunt descrise, în general, ca „populiste”, „de dreapta” sau „conservatoare”, fiind mai degrabă anti-sistem. Propunerile lor – puterea înapoi la popor şi piaţă liberă fără oprelişti, respectiv interzicerea avortului şi refuzul multiculturalismului – ies din tiparul electoral obişnuit în Estonia. E greu de estimat ce influenţă vor avea asupra scenei politice de la Tallinn.

În campanie, dezbaterile nu au vizat doar ameninţările Moscovei la securitatea europeană, ci şi taxele: social-democraţii şi pro-ruşii vor impozit progresiv, ca şi creşterea salariului minim, PR doreşte să menţină cota unică de 20%. Cât priveşte securitatea, Estonia e unul dintre cele patru state NATO – celelalte fiind SUA, UK şi Grecia – cu bugetul apărării peste 2% din PIB. Ea e pe primele locuri în lume şi din punctul de vedere al libertăţii economice. Asta explică şi faptul că ţara are cele mai multe startups per capita în UE, dar şi că salariul mediu e de circa 830 de euro, mult pentru o ţară ex-comunistă. În aceste condiţii, nici rusofonii nu ar vrea să fie înglobaţi în „mama Rusie”.

În fine, să notăm că Estonia e campioana mondială a votului electronic: la alegerile din 1 martie, circa 30 la sută dintre cetăţeni au votat online. Sistemul e foarte sigur şi aduce o însemnată economie de timp. Într-adevăr, durata votării scade la circa un minut şi jumătate. Totul e opţiune şi evoluţie: în 2005, când s-a introdus această modalitate, au fost doar 9.317 cetăţeni care au votat electronic, pentru ca acum numărul lor să ajungă la 176.328 de persoane. Sistemul e şi un produs de export. Ar trebui să-l importăm şi noi, mai ales că se vorbeşte de ceva timp despre folosirea unui asemenea instrument, între altele pentru a le îngădui numeroşilor români care trăiesc în afara ţării să se exprime politic. Vreau să fiu riguros: în cazul Estoniei, doar circa 5% dintre cetăţenii care au folosit votul electornic erau din străinătate. Ţara baltică e lideră în aşa numita cultură e-government. S-a vorbit chiar despre o „ţară digitală”. Ultimul proiect dezvoltat e „digital continuity”, un soi de back up pentru întreaga ţară, cum a scris The Economist: dacă Estonia ar fi sabotată, serviciile publice ar trebui să continue să funcţioneze, nu?