Adevărul Live. Theresa May pierde pariul electoral: noi reguli pentru BREXIT?
0Theresa May a înregistrat o înfrângere majoră, pariul electoral încercat prin convocarea alegerilor anticipate dovedindu-se un eşec. De altfel, eşecul a fost prevăzut de mai mult timp de observatorii politici de la Bruxelles care, pe drept cuvânt, argumentau că guvernul conservator va plăti scump pentru încercarea de cacealma politică, ultrariscantă, tentată personal de Thersea May, obsedată să obţină o majoritate absolută.
Urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live
Chiar a crezut că putea face asta, ceea ce i-ar fi conferit o putere reală în a negocia în termeni duri cu UE. Nu mai este cazul, va fi poate un guvern minoritar, poate unul susţinut de o coaliţie fragilă între conservatori şi loialiştii din Irlanda de Nord. Dar consecinţele reale vor fi absolut dramatice pe termen mediu şi lung, iar prima dintre ele, devalorizarea logică a lirei sterline, s-a făcut simţită încă de azi-noapte. Pe planul politicii europene, este a treia mare înfrângere în serie care sancţionează tendinţele populiste şi antieuropene.
Care sunt consecinţele acestea, cum vor influenţa nu numai peisajul politic naţional din Marea Britanie sau relaţiile acestei ţări cu Uniunea Europeană, dar cum se vor face simţite în peisajul geopolitic? O întrebare care ne interesează din foarte multe considerente, aşa că vă invităm să urmăriţi câteva răspunsuri în emisiunea realizată de Cristian Unteanu de la ora 14.00, la Adevărul LIVE, invitatul său fiind conf. univ. dr. Iulian Fota, directorul Colegiului Naţional de Informaţii.