Învolburata Ucraina intră în an electoral cu războaie, conflicte şi mari susţineri internaţionale

Ucraina se pregăteşte să intre în anul electoral 2019, un an în care au loc deopotrivă alegeri prezidenţiale în luna mai şi alegeri generale în noiembrie. Un moment de cumpănă şi un moment în care confruntările de pe teren, din regiunea separatistă Donbas, se acutizează.

Se acumulează semnalele privind militarizarea regiunii, iar dronele OSCE au descoperit prezenţa de armamente importante de nouă generaţie, aduse de convoaiele presupus umanitare ale Rusiei în regiune. Mai mult, confruntarea şi încrâncenarea se pregăteşte să izbucnească oricând în conflict deschis.

Executarea prin atentat cu explozie a liderului separatist Aleksandr Zaharcenko, al autoproclamatei Republici Populare Donetsk, a determinat reacţii vehemente de la Moscova, cea care acuză Serviciul de Securitate al Ucrainei – SBU de asasinat, considerat acţiune teroristă. Deşi asasinatul diferiţilor comandanţi şi lideri separatişti este la ordinea zilei, răbufnirea Moscovei la toate nivelurile, de la purtător de cuvânt al MAE rus la Ministrul Lavrov şi însuşi Putin, nu anunţă vremuri foarte calme.

Pe de altă parte, e la fel de adevărat că mandatul lui Zaharcenko se încheia în noiembrie, că el nu mai era în graţiile Moscovei, că rivalităţile de afaceri şi tâlhării erau reglate de ceva timp prin asasinate în regiunea separatistă iar martorii de la începuturile agresiunii militare ruse în Estul Ucrainei sunt reduşi la tăcere şi de către serviciile speciale ruse. De aceea, ameninţările privind retragerea Rusiei din toate tipurile de negocieri pe acest motiv par un joc de scenă prost regizată de către partea rusă, care nu respectă nici acordurile de la Minsk şi nici înţelegerile din formatul Normandia sau pe cele dintre trimişii speciali rus şi american, Kurt Volker-Vladislav Surkov.

Pe de altă parte, rolul Ucrainei de apărător al frontierei de facto între Occident şi spaţiul rus a fost asumat de către SUA, care a anunţat livrarea de arme letale pentru refacerea capacităţii maritime şi apărării antiaeriene, un răspuns la noile agresiuni rampante de preluare a controlului rus în Marea de Azov şi strâmtoarea Kerci, după construirea podului spre Crimeea. Nu întâmplător şi relaţiile Ucrainei cu NATO s-au încălzit, ca şi promisiunile tot mai încurajatoare venite de la Washington privind viitorul Ucrainei în Alianţă.

Alexandr Zaharcenko FOTO Arhivă

Uciderea liderului separatist Zaharcenko într-o explozie aruncă în aer şi procesul de pace de la Minsk

Ucraina se află din nou pe marginea prăpastiei, în prag de război, după ce liderul auto-proclamatei Republici Populare Donetsk, Alexandr Zaharcenko, a murit într-un atentat cu bombă în cafeneaua Separatistul de lângă casă. Asasinatul a aruncat în aer regiunea, fiind declarată starea excepţională, drumurile au fost blocate, orice ieşire din oraş a fost interzisă, unităţile paramilitare separatiste au fost pusă în alertă înconjurând complet oraşul, în timp ce deschiderea şcolilor (care are loc tradiţional la 1 septembrie, în tot spaţiul post-sovietic) a fost amânată în toate regiunea separatistă. Iar reacţiile au cuprins toate nivelurile, până la Preşedintele Vladimir Putin, dând naştere la acuzaţii reciproce privind autorii asasinatului.

Zaharcenko este un fost electrician miner, antrenat în mişcările separatiste şi ajuns lider al autoproclametei republici la 4 noiembrie 2014. Şi în privinţa succesiunii sale, există două variante: Reuters a anunţat că Demis Pushilin, Interfax şi TASS au vorbit despre Dmitri Trapeznikov, prim vicepremier al separatiştilor, care ar fi fost desemnat ca lider în exerciţiu al republicuţei separatiste. De altfel, Trapeznikov a fost cel care a vorbit presei locale preluată de cea rusă că ar fi fost arestaţi câţiva suspecţi, iar aceştia ar demonstra implicarea SBU, Serviciul de Securitate al Ucrainei, care a negat imediat acuzaţiile. Mai mult, SBU nu a validat nici informaţia despre arestarea vreunui supect.

În regiunea separatistă, asasinatele între diverşii conducători militari locali sunt foarte dese. Ele au fost interpretate drept reglări de conturi, bătălii pe controlul unor afaceri sau rivalităţi de putere între grupările criminale respective. În februarie 2017, comandantul separatist Mihail Tolstykh, cunoscut cu numele de război Givi, a murit într-o explozie în biroul său din Donetsk. Alt comandant separatist, Arseni Pavlov, cunoscut ca Motorola, a fost ucis când o bombă a explodat în liftul blocului său în octombrie 2016. La 1 ianuarie 2015, Aleksandr Bednov, poreclit Batman, a fost ucis pe când se opunea arestării de către colegii săi separatişti pentru că ar fi avut o camera de tortură la subsolul clădirii controlate de separatişti. Tot astfel au murit şi alţi comandanţi cunoscuţi: Anaschenko la 04.02.2017, Bolotov la 27.01.2017, Zhylin la 20.09.2016, Dryomov la 12.12.2015, Mozgovoy la 23.05.2015, Gennadiy Tsypkalov la 24.09.2016. În plus, numeroşi comandanţi şi luptători separatişti din regiune au fugit în urma ameninţărilor foştilor colegi de separatism şi tâlhării împotriva populaţiei locale. Este, însă, pentru prima dată când reacţiile sunt atât de vehemente.

Datele prealabile vorbesc, potrivit presei ruse, despre 11 victime ale exploziei: 2 morţi, 9 răniţi, din care 6 se află în spital, 2 în stare gravă. Bilanţul a ajuns la 12 răniţi, potrivit ministrului Sănătăţii din regiune, majoritatea cu bucăţi de sticlă şi obiecte lansate în urma detonării încărcăturii explozive. Şi la capitolul victimelor, dacă bodyguardul lui Zaharcenko este dat mort de toate sursele, există diferenţe între presa rusă şi agenţiile locale privindu-l pe Aleksandr Timofeyev, ministrul veniturilor şi taxelor local, care ar fi fost rănit dar stabil, potrivit surselor locale, în timp ce presa rusă îl dă decedat în explozie.

Asasinatul permite Rusiei să facă un pas în spate şi să aibă un motiv de refuz al discuţiilor şi negocierilor, pe care oricum le respingeau de ani buni.

Interesantă e furtuna de reacţii la această acţiune: Rusia a reacţionat la toate nivelurile la nici două ore după explozie, punând pe seama SBU, serviciul secret ucrainean, responsabilitatea acţiunii. Ministerul de Externe de la Moscova a emis un comunicat la doar câteva ore de la asasinarea lui Zaharcenko prin care spune că acest asasinat are menirea să stopeze procesul de reglementare conflictului din Donbas şi să destabilizeze situaţia. Purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, vorbeşte despre regimul de la Kiev care împinge ţara la dezastru, şi a cerut investigarea atentatului de către OSCE, dar şi de autorităţile ruse. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a vorbit despre suspendarea completă a negocierilor în format Normandia, „oricât şi-ar dori partenerii europeni“ pentru că „e o situaţie foarte serioasă şi trebuie analizată“.

Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanţe în această „crimă cu cruzime“, susţinând că autorităţile ruse consider asasinatul ca un act de „terorism internaţional“. „Crima crudă la adresa lui Aleksandr Zaharcenko este încă o dovadă că cei care au ales drumul terorii, violenţei şi fricii nu doresc să caute o soluţie politică paşnică la acest conflict sau să poarte un dialog cu populaţia din sud-est, ci încearcă să destabilizeze şi să aducă în genunchi oamenii din Donbas“, mai susţine Putin.

Nici partea ucraineană nu a stat cu mâinile în sân. Şeful SBU, Vasil Hrytsak a vorbit despre posibilitatea ca Rusia să cureţe regiunea de martori, cum a mai făcut-o, pentru a nu exista posibilitatea acestora de a depune mărturie la un proces internaţional privind implicarea armatei, trupelor ruse şi a Rusiei ca stat în separatismul orchestrat în Donbas. O altă versiune lansată de SBU, de această dată, vorbeşte despre rivalităţi de afaceri criminale. De altfel rapoartele susţin că tot anturajul lui Zaharcenko s-a schimbat în haine civile şi a încercat să fugă din zonă, în timp ce datele celor din regiune dar aflaţi de partea ucraineană vorbesc despre implicarea pazei lui Zaharcenko în explozie.

În orice caz, asasinatul permite Rusiei să facă un pas în spate şi să aibă un motiv de refuz al discuţiilor şi negocierilor, pe care oricum le respingeau de ani buni. Chiar şi formatul ruso-american, cu reprezentanţii speciali Kurt Volker şi Vladislav Surkov, nu a dat nici un rezultat în cele 6 întâlniri şi 4 runde de negocieri reciproce dintre cei doi, începând din 21 august 2017 la Minsk, Belgrad de două ori, Dubai. Mai gravă este mobilizarea generală în regiune şi posibila escaladare a schimburilor de focuri sau chiar un atac general, cu 6 luni înaintea alegerilor prezidenţiale din Ucraina.

Soldaţi ucrainieni

SUA anunţă livrarea de arme letale pentru reconstruirea marinei şi apărării anti-aeriene a Ucrainei

Trimisul special al Statelor Unite pentru conflictul din Donbas, Kurt Volker, a anunţat pentru The Guardian, într-un interviu, că Statele Unite sunt gata să extindă livrările de arme către Ucraina pentru a reconstrui marina militară ucraineană – decimată după anexarea Crimeei, scufundarea şi confiscarea de vase, după dispariţia porturilor de bază din peninsulă – dar şi apărarea antiaeriană - marcată de lipsuri cronice de dotare şi de prezenţa unor capabilităţi sovietice învechite, sau altele de provenienţă rusă, incapabile să lovească ţinte din partea agresorului de la Răsărit.

Decizia ar urma să compenseze o altă problemă majoră actuală, respectiv ofensiva rusă pentru preluarea de facto a Mării Azov şi strâmtorii Kerci, accentuate după darea în folosinţă a podului către Crimeea peste strâmtoare. Preocuparea americană a fost marcată inclusiv printr-un comunicat al Departamentului de Stat, după ce Ucraina ceruse o misiune de escortă sub egidă ONU sau chiar NATO pentru vasele sale de transport mărfuri din porturile de la Marea de Azov, cu preponderenţă din Mariupol, al doilea port ca importanţă al ţării.

Reacţia americană ar viza şi sancţionarea Rusiei, care susţine militar, logistic, prin soldaţi şi echipamente de ultimă oră, trupele militare separatiste pe care tot ea le-a construit în Estul Ucrainei din voluntari, mercenari, foşti puşcăriaşi de drept comun ruşi şi din separatişti locali, antrenaţi în tabere de pregătire militară, foşti membri din asociaţiile de veterani sovietici din Afganistan şi alte categorii de tineri înrolaţi în trupele separatiste. Numărului mare de transporturi „umanitare“ ruse necontrolate de OSCE, care aduc muniţie şi pleacă cu coşciuge din războiul din Donbas, SUA încearcă să le replice cu arme defensive puternice şi creşterea capacităţii de apărare a Ucrainei pe mare şi în aer, odată ce pe uscat lucrurile evoluează în sens pozitiv, capacitatea fiind restabilită şi noua armată antrenată la standarde occidentale.

În luna aprilie, Statele Unite au decis şi livrat ulterior lansatoare anti-tanc Javelin, o formulă simbolică de sprijin pentru apărarea terestră a Ucrainei şi un semnal către Kiev privind sprijinul militar, semna şi către alte capitale privind susţinerea oricărui transfer de armament şi sprijin în apărarea Ucrainei, deci şi a flancului Estic, dar şi către Moscova, în baletul diplomatic şi de poziţionare simbolică ce marchează interesele şi liniile roşii ale celor doi mari actori. Ucraina e o linie roşie şi orice atac mai departe, spre interiorul teritoriului controlat de autorităţile legitime de la Kiev, va fi considerat agresiune şi vor urma consecinţe importante. Chiar şi actualul anunţ privind refacerea capacităţii navale şi antiaeriene şi livrarea de arme letale e rezultatul ofensivei rampante a Rusiei în Marea Azov şi în largul portului Odessa, blocat o dată de către Rusia, care a interzis traficul din şi spre cel mai important port al Ucrainei.

În luna mai, Congresul SUA a votat asistenţa militară pentru Ucraina, în 2019, în valoare de 250 milioane de dolari, incluzând aici arme letale. A mai făcut-o şi în trecut, dar acum doi ani rezoluţia sa a fost blocată de către administraţia Obama, în timp ce administraţia Trump a deblocat transferurile în decembrie 2017. Dacă sprijinul cu Javelin era unul mai degrabă simbolic, refacerea capabilităţilor navale şi antiaeriene non-ruse reprezintă un sprijin major şi o reaşezare strategică relevantă pe teren, la linia de demarcaţie de facto între Occident şi Rusia.

Rusia pierde pas cu pas, tinerii şi populaţia ucraineană în general lipindu-se tot mai mult de perspectivele pro-occidentale şi refuzând sincer relaţiile cu Rusia, pe care o califică drept inamic, după anexarea Crimeei şi agresiunea militară din estul Ucrainei.

Nu-i vorba, şi Rusia continua să înarmeze, să pregătească şi să furnizeze personal trupelor separatiste din Donbas, după cum a arătat raportul din august al misiunii de monitorizare a OSCE din Donbas, în urma imaginilor capturate de drone. Echipamente noi, tehnologic avansate, livrate de Rusia prin frontiera comună din zona separatistă, necontrolată de către Kiev, au ridicat semne de întrebare chiar asupra unei viitoare iminente ofensive ruse şi pro-ruse în Donbas. Oficialii americani estimează la 2000 numărul de militari ai Armatei ruse propriu-zise prezenţi în Donbas. E adevărat că majoritatea combatanţilor sunt asiguraţi de voluntari, companii militare private ruse şi personal recrutat local. Conflictul s-a soldat cu 10.500 morţi, cu precădere în perioada sa explozivă din 2014, dar mor zilnic oameni şi în conflictul de joasă intensitate de azi.

Acest anunţ făcut de Kurt Volker ar putea fi rezultatul şi a unor nemulţumiri în creştere şi frustrări ale Washingtonului faţă de lipsa de progrese, blocajul substanţial al părţii ruse în negocierile din formatul Normandia – cu Franţa şi Germania – lipsa de progrese în aplicarea acordurilor de la Minsk – Rusia tot cere Ucrainei să facă concesii, or alegeri libere în stare de ocupaţie şi fără controlul asupra regiunii şi libertatea de mişcare a partidelor ucrainene nu e acceptabil, în timp ce Rusia refuză retragerea tuturor categoriilor de trupe şi armament – dar şi în privinţa canalului de comunicare ruso-american Volker-Surkov.

Trimişii speciali s-au întâlnit dar fără succes şi fără progrese, iar Kurt Volker susţine că divergenţele în privinţa introducerii misiunii ONU în Donbas sunt mari, în continuare, poziţiile fiind practic neschimbate, iar progresele nu se aşteaptă înaintea alegerilor generale din noiembrie 2019 şi prezidenţialelor din mai 2019 din Ucraina. Vladimir Putin doreşte să se implice în alegerile din Ucraina – SUA a promis deja sprijin pentru contracararea acestor ingerinţe – şi să vadă ce rezultate vor urma. Abia ulterior, pe noua tablă aşezată, vor exista eventuale cedări şi paşi înainte. Până atunci însă, Rusia pierde pas cu pas, tinerii şi populaţia ucraineană în general lipindu-se tot mai mult de perspectivele pro-occidentale şi refuzând sincer relaţiile cu Rusia, pe care o califică drept inamic, după anexarea Crimeei şi agresiunea militară din estul Ucrainei.

FOTO 123 RF

Marele Târg al Ucrainei: întărirea flancului Estic al NATO şi UE contra garanţii de securitate colectivă

Ziua naţională a Ucrainei, la 24 august, a fost un prilej important pentru punerea pe masă a unui Mare Târg, pe care l-a propus chiar Preşedintele Petro Poroshenko consilierului pentru Securitate Naţională al Preşedintelui Donald Trump, John Bolton. Este vorba despre întărirea Flancului Estic al NATO şi UE de către Armata Ucraineană contra acordarea de garanţii de securitate colectivă de către Alianţă.

Preşedintele Petro Poroshenko a pronunţat acest deziderat în cadrul discursului cu ocazia Zilei Independenţei, în momentul paradei militare care a marcat al 27-lea an de la independenţa de URSS, declarată în urma puciului de la Moscova, din 21 august 1991, şi înainte destrămării URSS, la 31 decembrie 1991. El a vorbit despre Armata ucraineană care ar întări semnificativ flancul estic având în vedere noile reforme şi capabilităţi care ar face din ea, va vedea toată lumea, cea mai puternică armată din Europa.

Fireşte că nu a lipsit nici referinţa pereche la Uniunea Europeană, Petro Poroshenko susţinând că Rusia doreşte să destrame Uniunea Europeană şi NATO şi că şi Europa are nevoie de Ucraina, în afară de apărarea frontierelor sale estice, dar şi prin faptul că UE nu e completă fără Ucraina.

Vizita lui John Bolton la Kiev, prilejuită şi de participarea la festivităţile de ziua Independenţei, după întâlnirea de la Geneva cu omologul său rus Nikolai Patrushev, pare să fi dat mai mult optimism Ucrainei. După ce a reafirmat sprijinul pentru nerecunoaşterea anexării ilegale a Crimeii şi după ce a denunţat agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei (răspunzând la o întrebare că simplul fapt că Rusia e atât de interesată de situaţie, participă la formatele de pace şi se preocupă de perspectiva unei misiuni a ONU în regiune demonstrează prezenţa sa pe teren), John Bolton a insistat că Ucraina e mai aproape de NATO ca oricând.

În briefingul său de presă de după întâlnirea cu Preşedintele Poroshenko, Consilierul pentru Securitate naţională al Preşedintelui Donald Trump a dat asigurări fără precedent şi a ridicat nota de optimism în Ucraina. El a susţinut că Ucraina e mai aproape ca niciodată în istorie de NATO, că a făcut multe reforme şi că mai sunt multe de făcut – îndemn clar spre continuarea reformelor, şi asta nu numai în domeniul militar – dar a insistat şi în privinţa apropierii de Alianţă.

John Bolton a susţinut că Ucraina a fost unul din statele pe care fostul preşedinte George W. Bush (sub care Bolton a servit ca ambasador la ONU) a dorit să le pună într-o variantă rapidă de intrare în NATO, dar câteva state europene s-au opus atunci, din păcate. „Dar acum, cred că în actuala administraţie, în mod specific, există o considerare tot mai importantă a acestei perspective, în special datorită interesului manifestat de către ucraineni înşişi. Câţiva paşi au fost făcuţi. Mult (din acest efort) depinde de Ucraina, ca şi satisfacerea cerinţelor necesare a fi îndeplinite pentru a fi un membru al NATO. Progrese s-au făcut, dar sunt multe încă de făcut“, a declarat Bolton.

Pe de altă parte, consilierul Preşedintelui SUA pentru Securitate Naţională nu a pronunţat nimic public despre perspectiva înarmării mai departe a Ucrainei, deşi există bugete aprobate şi programe în derulare, mai mult, există deja o formulă transmisă către Kiev potrivit căreia, dacă se mai produce o mişcare infimă în sensul cuceririi de către trupele ruse şi pro-ruse din Estul Ucrainei a teritoriului mai la Vest, Kievul va primi oricâte arme are nevoie, aşa cum acelaşi mesaj afirmă că invers, dacă Ucraina ar încerca să obţină prin forţă recuperarea teritoriilor, va pierde sprijinul occidental.

În cazul Ucrainei, dispariţia tranzitului de gaz rusesc spre Europa prin teritoriul său o lasă fără un instrument serios, o pârghie de negociere.

E interesant şi restul discursului lui John Bolton, care a vizat asistenţa americană pentru Ucraina în privinţa atacurilor cibernetice şi altor elemente de război hibrid, în primul rând războiul informaţional. E vorba despre perspectiva de implicare a Federaţiei Ruse în alegerile prezidenţiale din 2019 (urmate de cele generale), iar Consilierul american pentru Securitate Naţională a susţinut că va coopera cu guvernul Ucrainei pentru a evita asemenea ingerinţe.

„Am discutat cu Preşedintele Poroshenko acest subiect. L-am informat că i-am transmis Rusiei (cu referire la întrevederea de la Geneva cu Patrushev – n.n.) de ce nu ar trebui să interfereze în alegerile din SUA şi Ucraina. Am discutat public tema aceasta la Washington, ce măsuri ar trebui să luăm pentru a preveni intervenţia Federaţiei Ruse şi altor state în alegeri“, a mai susţinut Bolton la Kiev. Ar fi vorba despre „coordonare pe canalele de securitate“ şi despre „alte mecanisme“ neprecizate public.

Fireşte că John Bolton nu a evitat să abordeze şi subiectul securităţii energetice al Ucrainei şi să reia criticile la adresa Nord Stream 2, proiectul de conductă ruso-germană prin Marea Baltică, ocolind statele Estului European. Problema nu e doar de importanţă economică pentru Europa, ci dependenţa de furnizorul de gaz natural şi petrol are relevanţă strategică şi de securitate energetică.

Bolton a susţinut că e complicată dependenţa de un furnizor monopolist a unui produs critic precum energia sau gazul, în cazul de faţă, şi de aceea se întreabă de ce ar dori Europa să crească dependenţa de acest furnizor? Alternativele sunt alte surse de gaz decât Rusia, inclusiv invitarea companiilor străine pe teritoriul ucrainean pentru explorare şi exploatare.

Referinţa este directă la Chevron, care a explorat gazul de şist în Ucraina şi s-a retras la momentul căderii preţului petrolului, deci şi al gazului, dar şi la protestele existente pentru exploatarea resurselor. În plus, în cazul Ucrainei, dispariţia tranzitului de gaz rusesc spre Europa prin teritoriul său o lasă fără un instrument serios, o pârghie de negociere. Ucraina a anunţat că a încheiat 1000 de zile de când nu mai ia nici un gram de gaz rusesc din import.