Îmbulzeală în gara din Zurich pentru 10.000 de franci. Elveţienii sunt invitaţi să voteze pentru introducerea venitului de bază necondiţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Susţinători ai referendumului privind introducerea în Elveţia a venitului de bază necondiţionat au început luni campania electorală prin oferirea a 10.000 de franci (aproximativ 9.000 de euro) în bancnote de 10 franci trecătorilor din gara din Zurich, ceea ce a creat o adevărată îmbulzeală.

„Surpriză! 10.000 de franci vor fi distribuiţi“, au anunţat cu câteva ore înainte organizatorii campaniei, pe contul lor de Twitter, relatează AFP, potrivit portalului Sputnik.

Pe 5 iunie, elveţienii vor fi chemaţi să se pronunte asupra unei iniţiative privind „introducerea unui venit de bază necondiţionat", susţinută de partidele de stânga, dar respinsă de partidele de dreapta şi de sindicate.

Iniţiativa vizează să permită oricărei persoane care locuieşte în Elvetia să ducă o „existenţă demnă“. Valoarea venitului de bază ar urma să fie stabilită prin lege, dar persoanele care stau la originea acestei iniţiative vorbesc despre acordarea unei rente lunare, fără condiţii sau contrapartidă, în valoare de 2.500 de franci (aproximativ 2.280 de euro) pentru fiecare adult şi 625 de franci pentru copii şi adolescenţi.

Guvernul federal se opune acestui proiect, explicând că finanţarea venitului de bază necondiţionat ar pune o povară enormă asupra economiei. Conform calculelor Guvernului, introducerea unui astfel de venit pentru toţi elvetienii ar costa 208 miliarde de franci.

Dacă textul va fi adoptat la referendum, autorităţile politice vor fi obligate să îl pună în practică pe principiul că poporul este suveran în Elveţia. Sistemul democraţiei directe, aflat în vigoare în Elveţia, permite oricui să strângă 100.000 de semnături pentru o iniţiativă legislativă şi să o supună ulterior votului în cadrul unui referendum.

Organizatorii campaniei pentru introducerea venitului de bază necondiţionat au mai făcut vâlvă şi acum câteva luni, când au vărsat mii de monede de cinci centime în piaţa din faţa Palatului Federal. Ei promit şi alte acţiuni pentru a-i convinge pe elveţieni să voteze „da“ la referendumul din 5 iunie, notează AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite