Sud-coreeni au descoperit sursa atacurilor cibernetice de miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Atacurile cibernetice care au afectat miercuri reţelele informatice a mai multor televiziuni şi bănci din Coreea de Sud ar fi avut la bază adrese IP chineze, a anunţat Comitetul pentru comunicaţii de la Seul într-o declaraţie publicată joi.

Specialiştii spun că regimul de la Phenian foloseşte deseori adrese IP (Internet Protocol) chineze, pentru a ascunde atacurile cibernetice. Coreea de Nord şi-a reînnoit recent ameninţările de război împotriva vecinului său sudic, pe fondul intensificării tensiunilor privind armamentul nuclear al Phenianului.

Miercuri, atacurile cibernetice asupra Coreei de Sud au afectat 32.000 de computere şi servere ale presei sau ale unor companii financiare. O parte din fişiere au şterse, iar mai mulţi angajaţi ai televiziunilor afectate nu-şi mai pot folosi calculatoarele. Băncile şi-au reluat operaţiunile, însă televiziunile nu ştiu când îşi vor redresa sistemele informatice.

Un oficial sud-coreean familiar cu investigaţia a declarat pentru CNN că programul a fost plantat de hackeri, dar pentru moment nu se ştie cum anume au reuşit aceştia să pătrundă în sistem.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite