Statul Islamic ameninţă, pentru prima oară, China: Vor curge „râuri de sânge“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Combatanţi de origine uigură ai Statului Islamic au ameninţat, din Irak, că vor face să curgă „râuri de sânge“ în China, un avertisment fără precedent adresat Beijingului, relatează AFP.

Statul Islamic a difuzat pentru prima oară o înregistrare video în uigură, o limbă înrudită cu turca şi vorbită în Xinjiang, o provincie din nord-vestul Chinei.

În această înregistrarea video de 28 de minute, un militant care poartă barbă ameninţă China, cu un cuţit în mână, după care îi taie gâtul unui bărbat despre care afirmă că este informator.

„Voi, chinezilor, care nu înţelegeţi ce spun oamenii! Noi suntem soldaţi ai califatului şi vom veni să clarificăm lucrurile punându-ne armele să vă vorbească, să vărsăm râuri de sânge pentru a-i răzbuna pe oprimaţi“, urlă el, potrivit unei traduceri făcute de SITE Intelligence Group.

Această înregistrare video constituie „prima ameninţare directă“ a Statului Islamic la adresa Chinei, a declarat pentru AFP Michael Clarke, un expert în regiunea Xinjiang de la Universitatea Natională din Canberra.

Este totodată „prima oară când militanţi se exprimă în uigură şi jură credinţă Statului Islamic“, a subliniat el.

În opinia sa, Beijingul este de-acum „o ţintă a retoricii jihadiste“, în contextul în care China a fost, până acum, rareori menţionată de organizaţii islamiste internaţionale.

În urma unei revolte sângeroase la Urumqi, capitala Xinjiangului, în 2009 - soldată cu aproximativ 200 de morţi, în principal etnici han -, Beijingul a impus măsuri de securitate extrem de dure în regiune.

Peste 10.000 de membri ai forţelor de securitate, atât din armată, cât şi din poliţie, au fost adunaţi luni la Urumqi, în a patra demonstraţie de forţă de acest tip de la începutul lui 2017.

Însă atacuri au loc cu regularitate, iar cinci persoane au fost ucise, în februarie, cu armă albă, în Xinjiang.

„Ameninţarea (reprezentată de Statul Islamic, n. red.) este de=acum o realitate şi Beijingul trebui să ţină cont de acest fapt“, afirmă Kader Aberrahim, specialist în islam la Institutul de relaţii internaţionale şi strategice (IRIS).

Pe lângă China, Statul Islamic ameninţă şi Partidul Islamist al Turkestanului (PIT)

PIT este o grupare teroristă insalată în Pakistan şi legată de Al-Qaeda. Această grupare, care vrea să instaureze un califat în Asia Centrală, a comis în ultimii ani mai multe atentate, soldate cu peste 100 de morţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite